Aşa “mi s-a arătat”. Poate pentru că a trecut suficient timp, s-au scurs suficiente cuvinte, s-au tremurat suficiente emoţii, poate pentru că acum e timpul pentru viitor.
Am avut timp să ne descoperim fricile, credinţele şi necredinţele. Am avut timp să ne conştientizăm nevoile, slăbiciunile, să ne observăm tiparele cotidianului de dinainte de martie 2020. Timp să ne înţelegem micimea mai mică decât mărimea unei molecule.
Am avut timp să înţelegem fobia consumatorului, absenţa naturii din viaţa noastră, depărtarea de oamenii cu care obişnuiam să ne consumăm timpul. Timpul acesta în care am înţeles că nu e suficientă o gândire pozitivă indusă, că nu e suficient să sperăm şi că cea mai importantă calitate necesară supravieţuirii este adaptabilitatea. Ca şi în cazul unui virus, ne adaptăm sau murim. Ne dezvoltăm, ne creştem noi ramuri, ne descuiem mintea sau rămânem în aşteptarea unui salvator (vaccin). Ne asumăm responsabilitatea schimbării sau ne tânguim că ne disturbă “echilibrul”. Am avut timp să nu mai fugim.
Am avut timp să întrezărim falsul, am avut timp să ne dorim adevărul.
Timpul acesta era atât de necesar. Ne-am odihnit, am apucat să citim cărţile cumpărate şi doar aşezate în rafturi. Am avut timp să învăţăm lucrurile pe care nu aveam timp să le învăţăm. Şi am lăsat timp, la rândul nostru, am permis timpul acesta planetei. S-a mai curăţat de murdăriile plăcerilor noastre. Nu, nu s-a oprit. Nu încă. Aşteaptă să vadă dacă vom reveni la “normal”.
“Normalul” anormal în care am dormit obişnuiţi cu viaţa aceea, căci, “aşa e lumea”, “asta e viaţa”, “aşa am învăţat”, “nu eu sunt de vină”, “eu sunt o victimă”, “nu am ce face”, “eu nu contez” ar trebui să se încheie acum.
Probabil de-aceea au ţâşnit şi cuvintele acestea: “Un atelier pentru viitor!” Nu-mi plac absolut deloc sloganurile. Am fost extrem de mirată de apariţia acestuia. L-am cercetat pe toate părţile până când, am acceptat că ascunde un adevăr ce va fi revelat la timpul lui.
Atelierul Cuvântului s-a născut în 2015, de fapt. Atunci s-a construit proiectul lui, deopotrivă cu Atelierul Literar. Îngemănate, oarecum, cele două proiecte urmau a cerceta cuvântul ca obiect, ca stare, ca câmp de influenţă şi chiar lege organizatoare a trăirilor omeneşti. Cheile tainice ale cuvintelor descuie porţile adevărului. Şi totuşi, adevărul e tăcut şi se trăieşte în tăcere, în pacea minţii, în energia iubirii.
Definesc “atelierul” ca spaţiu, cadru, context în care se munceşte pentru a se obţine rezultate cât mai înalte.
Nu întâmplător au ţâşnit toate aceste ateliere acum. Atelierul (minicurs) de meditaţie este necesar ca aerul. Începe în aceeaşi zi cu Atelierul Cuvântului, adică pe 9 mai, dar se desfăşoară seara, de la ora 20. Un curs intensiv de 15 zile, cu cât mai puţine cuvinte şi cât mai multă practică.
Cât despre Atelierul Copiilor, am mai ţinut o ediţie sau două în perioada ce-a trecut, dar nu a fost deschisă publicului larg. Am făcut-o pentru priteni, copiii care au participat la aproape toate ediţiile trecute. Vom schimba puţin structura acestui atelier, reducând de la 4 la numai 2 ore de stat în faţa ecranului. Viitorul acesta digital şi virtual, pregătit de-atâta vreme, nu ar fi fost atât de greu de suportat dacă li s-ar fi permis copiilor să zburde pe-afară. Au învăţat puţin cam devreme ce-nseamnă privarea de libertate, mă gândesc. Dar ce ştiu eu despre menirea lor în noua lume?
De va fi timp, se va mai întâmpla şi Atelierul Literar, un atelier fără preţ.
Atelierul Personal, acum posibil online, dincolo de orice graniţe, a fost şi el “eliberat” de condiţia zilei de miercuri şi de o jumătate de preţ.
Am povestit mult. Cuvântul scris şi cuvântul rostit, de multe ori două realităţi diferite, ne pot crea ambiguităţi. Eu zic să v-ascultaţi sufletul.
Eu vă primesc cu drag în Atelierele Cartea Daath!
Daniela Marin
Detaliile înscrierilor în site-ul editurii: