În afara mașinii se petreceau atât de multe! La viteza de croazieră pe care o aveați, îți era îndeajuns să surprinzi în clișee mentale bucățele din viețile altora. Îți umpleai capul cu toate astea și zâmbeai amarnic. Dincolo de geam, lumea se întâmpla în fragmente de viață. O florăreasă care-și aranjează atent prețioasele plante, oameni fără culoare ce merg spre destinații fără sens, ori spre locuri care nu le spuneau nimic, tineri grăbiți să-și trăiască viața, un cuplu care se întâlnește la locul prestabilit afișând o bucurie devenită deja geamănă cu complezența. Acea complezență cu care întâmpini pe cineva despre care nu știi nimic. Cu fericirea și ușurința aceea de a nu ști nimic despre cineva sau ceva anume. Un bătrân îmbrăcat total neadecvat pentru o zi de vară, pierdut în gândurile lui găurite la capete, plimbându-se cu greutate și sprijinindu-se de o umbrelă făcută baston și legată fedeleș cu o ață dintr-un motiv doar de el știut, mizerie, multă mizerie, scăpătare umană, copaci, câțiva copii pe afară, babe discutând în contradictoriu cu câte o plasă pe jumătate goală-n mână, cerșetori cu ochii goi, câini maidanezi și mult praf.

fragment din romanul La capătul şoaptelor, Mihai Cotea disponibil acum şi cu dedicaţie din partea autorului

https://www.edituracarteadaath.ro/dedicatie-la-capatul-soaptelor

#sprijinititineriiautoriromani