Universul holografic – Michael Talbot

Din Capitolul 1- Creierul ca hologramă

Vederea este, de asemenea, holografică

Memoria nu este singurul lucru pe care creierul îl poate prelucra holografic. O altă descoperire a lui Lashley a fost că centrii vizuali ai creierului erau surprinzător de rezistenţi la excizia chirurgicală. A descoperit că şi după înlăturarea în procent de 90% a cortexului vizual (partea creierului care primeşte şi interpretează ceea ce văd ochii) al  unui şoarece, acesta putea încă să realizeze activităţi ce necesitau capacităţi vizuale complexe. Similar, cercetările lui Pribram au revelat că 98% din nervul optic al unei pisici poate fi separat fără a afecta serios abilitatea sa de a realiza sarcini vizuale complexe.

Rezistenţa dovedită de cortexul vizual faţă de excizia chirurgicală a sugerat că, la fel ca memoria, vederea era de asemenea “distribuită” şi după ce Pribram a aflat despre holografie, el a început să se întrebe dacă şi aceasta era holografică. Natura de „întreg în fiecare parte” a unei holograme părea în mod cert să explice cum poate fi îndepărtată o porţiune aşa de mare din cortexul vizual fără să fie afectată capacitatea de a efectua sarcini vizuale. În cazul în care creierul procesa imagini angajând un fel de hologramă internă, chiar şi cea mai mică parte a hologramei ar fi putut reconstrui încă în întregime ceea ce vedeau ochii. Se explica şi absenţa oricărei corespondenţe de unu-la-unu între lumea externă şi activitatea electrică a creierului.

Singura întrebare care rămânea era ce fenomen ondulatoriu ar fi putut folosi creierul pentru a crea asemenea holograme interne. De îndată ce Pribram a luat în considerare această întrebare, el s-a gândit şi la un posibil răspuns. Se cunoştea că fenomenul de comunicare electrică ce avea loc între celulele nervoase ale creierului, sau neuronii, nu se produce singur. Neuronii au prelungiri protoplasmatice (dendrite), ca nişte mici arbori, şi atunci când un mesaj electric atinge capătul unei asemenea ramuri, ea radiază spre exterior la fel cum fac vălurelele în heleşteu. Din cauză că neuronii sunt îngrămădiţi atât de dens, aceste „vălurele” de electricitate – de asemenea un fenomen  ondulatoriu – se intersectează constant unele cu altele. Când Pribram şi-a amintit asta, a realizat că ele creau mai mult ca sigur un dispozitiv caleidoscopic şi aproape nelimitat de modele de interferenţă şi acestea, în schimb, puteau da creierului proprietăţile sale holografice. „Holograma a fost acolo tot timpul, în natura ondulatorie a conectivităţii celulelor creierului”, observa Pribram. „Pur şi simplu noi nu am avut înţelepciunea de a realiza asta.”