Adevăr versus falsitate – cum să facem diferenţa – David R. Hawkins
Din Secţiunea a treia – Adevărul şi lumea
Capitolul 15 – Adevăr şi Război
Primul tabel de sus evidenţiază nivelul de integritate şi focalizarea asupra întrebărilor ridicate de 11 Septembrie, când au fost ucişi mai mulţi americani decât la Pearl Harbor. Nu numai că au fost omorâţi trei mii de civili nevinovaţi, dar a fost atacat însuşi Pentagonul, atacul fiind considerat astfel un act de război. (Războiul împotriva Statelor Unite fusese declarat în mod formal de bin Laden în 1998.) Avionul care s-a prăbuşit ar fi trebuit să atace chiar Casa Albă (calibrează ca Adevărat).
Înţelegerea de către public a adevăratei semnificaţii a atacurilor din 11 Septembrie a fost împiedicată de neîncetata repetare a imaginilor cu Turnurile Gemene în flăcări. Aceste imagini erau dramatice şi au devenit, astfel, centrul interesului public, ceea ce a distras atenţia de la atacul, mai important, asupra Pentagonului şi de la tentativa de bombardare a Casei Albe. (Gest analog cu bombardarea reşedinţei de la nr. 10 din Downing Street, Londra, a Parlamentului sau chiar a Kremlinului.)
Atacul a fost, prin urmare, în mod formal un „act de război” prin definiţie, declaraţie şi intenţie. (Calibrează ca Adevărat.)
Osama bin Laden a declarat în mod formal război chiar înaintea atacului de la Pentagon, care a confirmat ameninţarea cu Jihad, Războiul Sfânt. Acesta nu mai era, în mod evident, doar un „act criminal”, tot aşa cum nu fusese un „act criminal” nici bombardarea Pearl Harbor-ului de către japonezi.
Unele dintre reacţiile politice care au urmat sunt un exemplu de ciudăţenie a egoului uman, în care agresorul şi victima se confundă, iar rolurile se inversează. Paradoxal, cei cu o conştiinţă naivă sau neevoluată s-au grăbit să îmbrăţişeze agresorul nonintegru, aproape criminal şi să-i defăimeze pe cei integri. Atitudinea Statelor Unite şi răspunsul acestora calibrează la 460, atacul în sine din 11 Septembrie la 35, iar agresorii săi la 50-70.
Incapacitatea de a face deosebirea dintre marea corupţie şi integritate constituie, într-adevăr, o piedică majoră în înţelegere şi o sursă de eroare.
Calibrările Audierilor Comitetului de Investigaţie a evenimentelor 9/11
(aprilie – iulie 2004)
Mărturiile oficialilor guvernamentali – 255
Nivelul conducătorilor investigaţiei oficiale – 255
Mărturia lui Richard Clarke – 200
Criticii mărturiei – 170
Raportul final al Comisiei 9/11 – 255
Nivelul general al Audierilor – 255
Raportul Investigaţiilor prezentat de C.Duelfer Senatului (6 oct.2004) – 305
Nivelul conducătorilor investigaţiei oficiale – 255
Raportul final al Comisiei 9/11 – 255
Calibrările evenimentului 9/11
Apărarea Naţională SUA (birocratic) – 190
Patriot Act – 375
Decizia Reno/Goralick (Zidul) – 190
Secţiunile editoriale ale ziarelor din topul primelor 10 ziare din SUA (exclusiv Wall Street Journal şi Christian Science Monitor) – 185-190
Audierile Comitetului Church/Pike – 180-190
Poziţia Administraţiei Clinton – 180-190
Principiul Torricelli – 168
Critici declarate – 170 (în contrast, criticismul constructiv calibrează la 210)
Calibrările scot în evidenţă importanţa deosebită a dictonului că adevărul (calibrează deasupra nivelului 200) aduce pacea, iar falsitatea (calibrează sub nivelul 200) favorizează războiul. Situaţia dinaintea 9/11 a fost aproape identică cu ceea ce a prezentat Secretarul de Stat Stimson înaintea atacului japonez din 1941. El a refuzat să dea atenţie informărilor venite de la Serviciile de Informaţii comentând că „Gentelmenii nu citesc corespondenţa altor gentlemeni.” – în acest caz, fiind vorba despre ameninţările directe ale militanţilor japonezi şi chiar a strategiei generale a lui Hitler, la fel ca şi ignorarea „declaraţiei de război” făcută de bin Laden în 1998 la adresa SUA. Prin contrast, nu au fost ignorate şi trecute cu vederea ameninţările nucleare venite din partea Coreei de Nord.