Fragment din Prezenţa – volumul 1 – Arta Păcii şi a Fericirii – Rupert Spira

Partea a II-a – Natura păcii, a fericirii şi a iubirii

Nu e vorba despre menţinerea unei atitudini a minţii. Este vorba despre a vedea clar ceea ce este de fapt, indiferent de ce spune mintea despre acel lucru. A vedea clar că toate problemele sunt ale gândirii, nu ale Sinelui nostru. Noi – cel care este conştient de toate situaţiile sau cel în care apar toate situaţiile – nu suntem în situaţie. Situaţia este în noi înşine. Pentru acela nu există nicio problemă, niciodată, tot aşa cum nu există vreo problemă de spaţiu într-o cameră în care se petrec nişte activităţi. Spaţiul este liber în mod intrinsec, fără de legătură cu activităţile şi rezultatul lor.

Nu există nicio problemă niciodată cu o situaţie în sine. Problemele apar întotdeauna la nivelul sinelui interior şi separat pe care l-a imaginat gândirea. Gândirea a împărţit experienţa în două părţi separate: o parte <eu> şi o parte <non-eu>. Problema apare întotdeauna pentru partea imaginată.

În absenţa acestei diviziuni imaginare a experienţei în două părţi, există intimitatea experienţei vederii, auzirii, atingerii, gândirii, simţirii etc. Si orice este necesar pentru un anumit corp şi pentru minte în întregimea situaţiei, va apărea în mod spontan sub forma gândurilor, acţiunilor, senzaţiilor etc. Iar dacă este nevoie, vom descoperi că mintea şi corpul nostru sunt angajate în acea situaţie sau nu. În niciunul dintre cazuri nu există vreun sine interior şi separat care trăieşte sau aranjează activitatea.

De fapt, pentru Sinele nostru acţiunea nici nu prea există. Există gândirea, sentimentele, simţirea, percepţia în momentul acum. Acestea nu pleacă nicăieri. Ele nu apar dintr-un anumit motiv, nu sunt destinate obţinerii unui anumit rezultat şi nu lasă urme psihologice în urma lor. Toate motivele, destinele, ţelurile, scopurile, planurile şi rezultatele sunt pentru sinele făcut din gândire, nu pentru Sinele autentic şi unic.

Scopul final al activităţilor corpului şi ale minţii este găsirea fericirii sau, dacă suntem căutători spirituali, găsirea iluminării, ceea ce este cam acelaşi lucru. Dar Sinele nostru este deja ceea ce mintea noastră caută. Fericirea, care este simpla cunoaştere a fiinţei noastre aşa cum este ea, nu depinde de condiţionările corpului, ale minţii sau ale lumii. Este natura noastră mereu prezentă.

Fericirea stă liniştită şi străluceşte în tăcere în spatele întregii experienţe, iar atunci când este recunoscută, se revarsă şi iese în faţă, inundând întreaga Experienţă, cu toate calităţile sale.

Aceasta este libertatea. Nu o libertate care este undeva, deoparte, care poate fi scoasă din experienţă, nu o libertate care este un refugiu intelectual, ci una care este prezentă în chiar miezul Experienţei.