Dacă atât empatia cât şi compasiunea sunt atât de importante, atunci ne‑am putea întreba cum arată fiecare dintre aceste calităţi, cu‑atât mai mult cu cât sunt adunate împreună. Cum le putem recunoaşte prezenţa?

Explicată în cât mai puţine cuvinte: empatia ne împinge spre compasiune.

Empatia, primul pas pentru a face „ceea ce e corect”, implică simpla simţire, percepere a lucrurilor care se petrec în ceva sau în cineva sau în legătură cu o situaţie care este în afara noastră. Alteori, experienţa este integral înăuntrul nostru: suntem impinşi să empatizăm cu noi înşine sau cu o parte a noastră. De exemplu, atunci când lucrăm cu copilul interior în procesul recuperării din abuzuri sau atunci când trebuie să facem faţă unei provocări care ţine de domeniul comportamentului sau al personalităţii, empatia faţă de noi înşine ne deschide graţios uşa către înţelegere, vindecare şi schimbare.

Să creezi o legătură cu cineva înseamnă să simţi ce se petrece în acea persoană. Asta implică să intri în experienţa lor şi să laşi deoparte ideile şi convingerile pe care ai putea să le proiectezi asupra persoanei sau a stării sale. De exemplu, empatizezi cu o persoană când nu‑ţi mai pasă de reacţiile tale la durerea ei, în schimb te îngrijeşti cu totul de ea şi de durerea ei. Empatizezi complet atunci când simţi bucuria ei când are o realizare în loc să te îngrijorezi că tu n‑ai avut la fel.

De asemenea, empatia include împărtăşirea bucuriei pe care o trăieşte un prieten atunci când a făcut o treabă bună sau a luat o decizie bună. Capacitatea ta de a face asta îi comunică celeilalte persoane că poate avea încredere în tine în ceea ce priveşte onorarea nevoilor ei, nu doar să proiectezi asupra sa ceea ce crezi tu.

Când eşti capabil să simţi pe deplin o altă persoană sau fiinţă, poţi simţi care sunt nevoile ei, nu să crezi sau să gândeşti care ar fi acelea.

Fragment din Puterea spirituală a empatiei – cum ne putem dezvolta harurile empatice: Cyndi Dale