O regulă fundamentală a neuroştiinţei e aceea că celulele nervoase care se activează împreună, se şi interconectează.
Din fericire e valabil şi reversul medaliei: celulele nervoase care nu se mai activează împreună, renunţă şi la a se mai interconecta. Ele îşi pierd relaţia pe termen lung.
De fiecare dată când întrerupem procesul mental sau fizic obişnuit reflectat într-o relaţie neurală, celulele nervoase şi grupurile de celule ce sunt conectate una cu cealaltă încep să înceteze relaţia.
Emoţiile sunt chimia care consolidează o experienţă la nivel neurologic. Ne amintim lucrurile care ne-au marcat în mod deosebit şi au fost mai puternic emoţionale – şi, de altfel, aşa este şi normal să fie.
Joe Dispenza
Cu certitudine, fără emoţii viaţa ar fi ca un meniu bazat pe iaurt simplu şi turte de ovăz la micul dejun, prânz şi cină. Dacă, însă, acea emoţie se repetă mereu, atunci avem iaurt cu afine şi prăjituri cu cremă la micul dejun, prânz şi cină. De-a lungul întregii noastre evoluţii, viaţa ne este condusă de emoţii – nu putem scăpa niciodată de ele.
Prin urmare, întrebarea care se pune este: Cum le folosim? Încotro la dirijăm? Încotro ne îndreptăm? Ce devenim? Pasiune, iubire divină, plenitudine, beatitudine şi experienţe mistice – toate acestea sunt emoţii. Ele generează acele neuropeptide care inundă corpul şi ne schimbă însăşi conştiinţa. O înţelegere profundă, ce nu are nimic de-a face cu corpul – sau, cu alte cuvinte, cu puterea, sexul sau supravieţuirea – ar putea influenţa atât de radical creierul încât omul care ar trece prin acest experiment s-ar schimba, iar lumea nu ar mai fi aceeaşi niciodată.
Andrew Newberg spune :
“Unul din lucrurile pe care a încercat să le demonstreze cercetarea noastră este că atunci când omul are o experienţă mistică, în creierul lui se întâmplă cu adevărat ceva. Nu este vorba neapărat de o experienţă iluzorie sau o halucinaţie, ci de ceva foarte real în sensul că, la nivel neurologic, se întâmplă ceva. Iar acest lucru ne afectează. Ne influenţează corpul. Ne afectează mintea, iar felul cum răspundem până la urmă acestui acest stimul, modul în care introducem acea informaţie în viaţa noastră, ne va afecta comportamentul şi ne va schimba ca persoane. În mod evident, are consecinţe foarte reale asupra noastră în calitate de fiinţe umane.“