„În general, termenul Hristos denotă starea de încarnare a Divinităţii sau conştiinţa hristică. Astfel Iisus Hristos, este încarnarea Divinităţii, aşa cum omul recunoaşte prin Creştinism Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh (cal 945).”

„Demnă de luat în seamă în această calibrare este diferenţa majoră dintre Creştinismul Primului Secol, moment în care se afla în jurul valorii 800 – 900, şi calibrarea sa ulterioară la 485 după Conciliul de la Niceea din 325 d. Hr. Acest lucru a fost consecinţa includerii Vechiului Testament (cal 190) şi a Apocalipsei (cal 70) în Biblia oficială (vezi Capitolul 18).

În timp ce căderea omului este alegorică (povestea este calibrată la nivelul 60), partea întunecată a religiei constă în credinţa naivă şi în accentuarea consecventă a păcatului şi a ideii de vinovăţie. Prin studiu, „căderea omului” reprezintă manifestarea gândirii dualiste (de exemplu copacul binelui şi răului), care a fost capcana în care a căzut acesta din cauza seducţiei şi a curiozităţi. (Această explicaţie este calibrată la 975).”

Catolicismul roman

Calibrarea poziţiilor curente

Ca instituţie în anul 2000 460

Ca instituţie în anul 2004 305

Poziţia faţă de contracepţie 180

Contracepţia însăşi calibrează la 205

Teoria teologică faţă de contracepţie 180

Poziţia faţă de pedofilia clerului 125

Pedofilia însăşi calibrează la 135

„Deoarece atât sărăcia cât şi poluarea mediului sunt consecinţele suprapopulării, poziţia bisericii în ceea ce priveşte contracepţia, la nivelul de calibrare 180, contribuie la această problemă deoarece contracepţia este calibrată la valoarea 205 şi spiritul nu pătrunde în embrion până în cea de-a treia lună de sarcină.

Astfel, poziţia rigidă a bisericii are ca rezultat o lume plină de catolici care au fost supuşi excomunicării. (Bisericii i-au fost necesari patru sute de ani să retragă excomunicarea lui Galileo).

Ruptura majoră în cadrul bisericii creştine s-a produs din cauza neînţelegerilor în ceea ce priveşte autoritatea ei, bazate pe controversa legată de interpretările teologice ale Sfintei Treimi. În consecinţă, Biserica s-a separat în diviziunile romană şi ortodoxă.

Paradoxal, anumite aspecte ale bisericii au ajuns să reprezinte opusul învăţăturilor fondatorilor ei, a căror esenţă era bazată pe considerarea păcatului un rezultat al ignoranţei, milostenia şi iertarea fiind considerate principii de bază, după cum a demonstrat Iisus în cele mai grele condiţii posibile.”

Fragmente din Adevăr versus falsitate, cum să facem diferenţa,  Secţiunea a patra – Conştiinţa superioară şi Adevărul, Capitolul 16: Religie şi adevăr