De ce trebuie să fim inteligenţi? Ce e atât de remarcabil în inteligenţa asta? Să putem acumula şi folosi informaţii precum cultura, tehnica şi alte asemenea?

Aşa. Și?

Știi o grămadă de lucruri. Ai acumulat tone şi tone de informaţii. Eşti un om cult şi instruit, adică foloseşti informaţiile acumulate pentru a te cizela, a te modela într-un mod cât mai sofisticat şi elevat.

Minunat! Și? Sigur, e plăcut să poţi vorbi despre o operă de artă ştiind în ce curent s-o înscrii. Aşa înţelegi care au fost condiţiile socio-economice în care a fost creată, care era mesajul sau principiile importante ale artiştilor acelor vremuri.

Un om simplu, neinstruit, va spune doar „îmi place“ sau „nu-mi place“. Cât de subiectiv! Cât de… sumar şi limitat!

Dar oare arta nu e pentru oameni? Oare am uitat cu totul menirea artei? Am uitat că primul principiu al artei este să bucure şi să înfrumuseţeze viaţa? Viaţa cui??? A artistului?

Nu, a tuturor oamenilor ce vin în contact cu acea creaţie artistică. Arta care nu se oferă cu generozitate şi nu aduce un dram de bucurie şi frumuseţe, nu există.

…………………..

Mă-ntreb doar dacă nu cumva ne-am obişnuit să complicăm lucrurile de dragul „inteligenţei“. Suntem atât de inteligenţi, încât am împărţit până şi inteligenţa în mai multe feluri: emoţională, tehnică, financiară ş.a.m.d.

Adică cum? Unul e inteligent cu capul, altul e inteligent cu inima? Mie cam aşa îmi sună.

Voi tot aşezaţi emoţiile în creier. Eu simt şi gândurile în piept, printre coaste… Suntem atât de inteligenţi, încât am uitat să lăsăm inteligenţa la uşă, când ne vedem cu cei dragi. Suntem atât de inteligenţi, încât nu ne mai putem bucura de nimic dacă nu e complex şi sofisticat. Nu ne putem bucura pentru că suntem prea ocupaţi cu analiza.

Suntem atât de inteligenţi, încât nu suntem deştepţi. Adică deşteptaţi. Uităm că inteligenţa e bună dacă ne deşteaptă, ne trezeşte. Dacă ne trezeşte ca oameni, dacă trezeşte în noi frumuseţea, bunătatea, compasiunea şi dăruirea.

Inteligenţa, cunoaşterea şi toate acele atribute folosite pentru a caracteriza o persoană, sunt fum în vânt, dacă nu trezesc şi nu îmbogăţesc inima omului şi a celor din jur, dacă nu îl fac bun pentru el şi pentru alţii.

În goana după cunoaştere şi inteligenţă, am uitat să ne oprim şi să iubim bobocul florii, zâmbetul copilului şi mângâierea bătrânilor. Am uitat că marile minţi ale acestei lumi au căutat, de fapt esenţa şi în ea au găsit iubirea.

Fragment din Caietul Dariei Gănescu – NOI în secolul XXI: Volumul 2

Ilustraţiile din Caietul Dariei şi coperta cărţii sunt realizate de Irina Maria Gănescu