Ce-am fost şi ce-am ajuns

Mă întâlnesc cu unii, alţii, care îmi zic că sunt interesant
Când sunt acel megavesel comediant,
Nu când am aerul acela superior
De cantautor
Care face şi cântă de-alea triste
De stat cu nasurile în batiste.
Îmi zic: „Ok. Sunt mişto şi baladele alea
Da’ mai zi şi tu un banc, că ne apucă jalea!”
Eu le răspund cu nedumerire
Că şi tristeţea face parte din fericire.

Atuncea, scapă câte-un „of”
„Hai, că acuma eşti şi filosof!
De fapt, am văzut că acu’ mai şi scrii
Maxime, aforisme, poezii…
M-ai omorăt, măi frate!
Mai rămâne să scrii tratate
De cuantică şi microbiologie!”
„Nu-i timpu’ trecut. Cine ştie?”

„Eu, care ziceam că te ador!
Nici nu mai apari la televizor…
Ce mişto erau serile de la Costineşti!
Acu’ eşti superior, ne abureşti!”

„Oamenii se mai schimbă.”
„Hai, mă, du-te şi te plimbă!
Salut, că nu mai ai umor.
Eşti chiar prea plictisitor!”

De dragoste

Cică iubirea
topeşte şi-o inimă de gheaţă.
De cine s-or fi îndrăgostit Polii
de se topesc gheţarii?

Cântecul despre nimic

Mi-e clar că-n ochii tăi se-ascunde marea
Mi-e clar c-a luat şi cerul întreg cu ea
Mi-e clar că parfumul tău îmbată floarea
Mi-e clar că zefirul e mângâierea ta
Mi-e clar că visul tău hrăneşte luna
Şi-atunci îmi spun în gând
„Eu despre ce să mai cânt?”
Mi-e clar că sufletul tău e venit din soare
Mi-e clar că doar luminii o să se dea
Mi-e clar că zâmbind faci fluturii să zboare
Mi-e clar că-i o gâză mică iubirea mea
Mi-e clar că sărutul tău adoarme macii
Şi-atunci îmi spun în gând
„Eu despre ce să mai cânt?”
Îţi voi cânta în astă seară
Cântecul despre nimic.
Despre vidul de afară
Şi despre infinitul mic.

Poezii extrase din cartea Purtătorul de cuvinte (2013)