Fragment din Capitolul 7: Fiziologia adevărului

Adevăr versus falsitate: cum le putem diferenţia – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Realitatea unui corp energetic ce există independent de creierul fizic a fost recunoscută de toate culturile din istorie. Astfel, toate culturile au ştiut că viaţa fizică a animalelor şi a oamenilor e energizată de o sursă de energie primordială, care ia în primire corpul la naştere şi îl părăseşte în momentul morţii fizice (de exemplu, „Suflet,“ „Ka“-ul din Egiptul antic, etc.).

Acest corp energetic e un produs al evoluţiei conştiinţei, neavând origini fizice.

În regnul animal, fiecare specie are un câmp energetic atractor dominant – o conştiinţă de grup – unde se stochează amintirile colective ale grupului şi care reprezintă, totodată, şi locusul procesului de evoluţie (de exemplu, „spiritele animale“).

În contrast, la oameni, corpul spiritual ori eteric e individual şi reprezintă locul specific al modelelor şi câmpul vibraţional al evoluţiei nivelurilor conştiinţei. Sub nivelul 200 al conştiinţei, câmpurile de atracţie ale acesteia au preponderent o natură animală şi de grup. Deasupra nivelului amintit, apare corpul eteric, sub forma unui domeniu energetic diferit care susţine viaţa corpului fizic – unul mult mai specializat decât forma energetică primară a vieţii fizice.

Creierul eteric devine astfel vehiculul non-fizic al unui conţinut spiritual individualizat (de exemplu karma). Sub nivelul 200 al conştiinţei, individul e dominat de câmpul colectiv al conştiinţei aferent nivelului respectiv, iar creierul eteric (personal, spiritualizat şi unic) trebuie să evolueze, putând face acest lucru doar prin exerciţiul liberului arbitru care poate duce nivelul individual al conştiinţei peste acest punct critic al pragului 200. Ieşirea de sub dominaţia câmpului colectiv al conştiinţei poate chiar necesita eforturi eroice, implicând decizii drastice de voinţă. Ceea ce pare a fi un eveniment cataclismic pentru percepţia naivă, reprezintă, de fapt, oportunitatea perfectă pe care o poate folosi voinţa în vederea transcenderii barierelor iniţiale, deoarece transcenderea necesită subordonarea obiectivelor eului animal în favoarea unui principiu superior – de exemplu să-ţi rişti viaţa pentru a-i ajuta pe alţii, să alegi smerenia în detrimentul mândriei, să ierţI în loc să urăşti, să accepţi să te abandonezi Divinităţii prin decizia liberului arbitru ori să renunţi la falsitate pentru adevăr, la acumulări pentru serviciu dezinteresat.

Extremele în care circumstanţele trebuie să ajungă pentru a precipita o atare schimbare majoră sunt adesea uluitoare. Eul poate fi teribil de tenace, ducându-ne până în pragul morţii înainte să cedeze – clasica situaţie de revenire după ce am atins fundul. Recunoaşterea importanţei acestui pas spiritual esenţial reprezintă una dintre contribuţiile majore ale experienţei colective a membrilor grupurilor de recuperare, precum Alcoolicii Anonimi. În literatura medicală psihiatrică, recunoaşterea acestui fenomen a avut loc pentru prima dată în expunerea psihiatrului Harry Tiebout asupra „renunţării“ (Tiebout, 1949, 1951).

Dacă abandonarea propriei voinţe în mâinile lui Dumnezeu e o premisă binecunoscută a tuturor tradiţiilor şi învăţăturilor spirituale veritabile, aplicarea ei în afara domeniului religios ori spiritual a fost recunoscută abia recent în societatea noastră, ca fiind un pas crucial pentru rezolvarea problemelor umane individuale ori colective.