Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – nondualitate devoţională – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.
Fragment din Capitolul 10
Î: Renunţarea este, atunci, un eveniment interior, nu unul exterior.
R: Neimplicarea înseamnă a acţiona fără un câştig voliţional. Devotul spiritual şi-a consacrat viaţa personală evoluţiei spirituale şi s-a aliniat la Adevăr ca la o hartă pentru îndrumare. O întrebare frecvent întâlnită este: „Ce opţiune sau ce direcţie ar trebui urmate pentru a servi binelui celui mai înalt?” Se poate servi şi doar stând în expectativă, aşteptând. Uneori, mintea nu poate vedea pădurea din cauza copacilor.
În luarea deciziilor, cel mai bine este să fiţi aliniaţi la context şi la câmp, în loc de conţinut. Este dificil, câteodată, de făcut deosebirea între sacrificiu şi serviciu. La nivelul conştientizării/asistării/observării, conştiinţa este liberă de orice implicare. Dacă ea este, însă, perfecţionată, ulterior ar putea permite reparticiparea ca urmare a neimplicării rezultate din renunţarea la ataşamente, atracţii sau aversiuni. Acţiunile ar putea, de asemenea, reprezenta şi înclinaţii karmice, astfel că acelaşi curs al acţiunii ar putea avea, în realitate, înţelesuri şi deznodăminte foarte diferite în cazul diverşilor indivizi, la momente şi în circumstanţe diferite. Aşa se face că nu există un fel „spiritual” de a fi sau anumite atitudini de adoptat faţă de evenimentele din jur, fiindcă în realitate există opţiuni multiple.
Este nevoie de disciplină interioară şi de renunţarea la anumite atitudini pentru a nu ceda ispitei de a se identifica cu o poziţie anume în legătură cu evenimentele lumii.
Evenimentele lumii declanşează răspunsuri bazate pe percepţii. Este o mare scenă de teatru care invită să se manifeste expresii ale percepţiilor, iluziilor şi proiecţii ale poziţionalităţilor.
Un individ poate fie să oprească televizorul şi să evite să-l mai utilizeze, fie să-l privească ca pe un important instrument de învăţare. Evenimentele panoramice din lumea întreagă se desfăşoară şi reprezintă multitudinea expresiilor egoului uman; astfel, televiziunea este consola sa supremă de joc. Percepţia ar putea considera această reflecţie a vieţii egoului uman drept absurdă, tragică ori amuzantă. Poate fi văzută ca fiind tristă, patetică, captivantă, emoţionantă, provocatoare sau chiar ridicolă. Aşa cum se spune la programul de ştiri al televiziunii, „Tu decizi”.
Întrebarea importantă care se pune este „Cine este adevăratul „tu” care decide?” Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă aspirantul spiritual. „Tu” este pus în faţa unor opţiuni multiple şi o poate alege pe oricare dintre ele. Prin urmare, lumea este caleidoscopică/tragi-comică/de o grijă maternă/absurdă/crudă/atrăgătoare/ urâtă/ vrednică de dispreţ/deplorabilă, niciuna dintre acestea sau doar o iluzie trecătoare. Lumea este alegorică.
Avantajul spiritual al vieţii moderne este faptul că experienţele de viaţă sunt accelerate prin mijlocirea mass-media. Într-un interval foarte scurt de timp, individul poate asista la ceea ce s-ar fi petrecut pe durata a mai multor vieţi în epocile trecute când, de exemplu, o întreagă viaţă se poate limita doar la o experienţă care să ocupe un spaţiu redus şi un rol limitat, precum aceea de a fi păstor de oi sau potcovar într-un sat. Acum ni se prezintă succesiv numeroase vieţi, perspective, circumstanţe şi împrejurări, de la crime groteşti la încoronări, ipostaze domestice, războaie de proporţii şi catastrofe mondiale.
A se bucura de avantajul expunerii televizate a egoului uman sau ignorarea acestuia şi pătrunderea în interior sunt opţiuni la fel de folositoare, pentru că intenţia individului este aceea care decide urmările. Oricare dintre acestea necesită compasiune faţă de sine şi faţă de ceilalţi. O anumită doză de suferinţă este impersonală, fiind consecinţa aspectului fizic de a ne fi născut în formă umană. Astfel, Buddha şi-a îndemnat discipolii să transceadă egoul pentru a evita renaşterile, maladiile, sărăcia, îmbătrânirea şi moartea. Lumea şi tot ce se află în ea este trecător, motiv pentru care agăţarea de ea provoacă suferinţă. De aceea, a subliniat el valoarea detaşării.