Fragmente din cartea

Letting Go-Calea renunţării – David R. Hawkins

Mecanismul renunţării este valoros prin aceea că, eliberându-ne de blocajele existente în calea iubirii, capacitatea noastră de a iubi sporeşte treptat iar energia iubirii este capabilă să ne vindece atât pe noi, cât şi pe alţii.

„Ei bine“, v-aţi putea întreba, „dacă transmiterea de gânduri pline de iubire are puteri vindecătoare cum se face că există atâţia bolnavi în spitale, deşi au familii preocupate de starea lor de sănătate? Aceştia de ce nu sunt vindecaţi de iubirea transmisă de membrii familiilor lor?“ Răspunsul se află în tipul de gânduri transmise de familie, pacientului. Analizându-le, veţi observa că sunt în mare parte gânduri de nelinişte şi teamă însoţite de vinovăţie şi ambivalenţă.

Ne putem imagina iubirea ca pe lumina soarelui, gândurile negative fiind norii. Pe când Sinele nostru superior este asemenea soarelui, toate gândurile negative, nesiguranţa, teama, furia şi resentimentele pe care le nutrim estompează lumina sa până ce, la un moment dat, aceasta abia mai ajunge să pătrundă până la noi. Iisus Hristos a spus că prin credinţă deţinem cu toţii, în noi, puterea de a vindeca.

Pe măsură ce renunţăm, treptat, să opunem rezistenţă temerilor noastre şi ne eliberăm de ele, energia care era blocată în sentimentele de teamă este eliberată şi devine acum posibil ca ea să strălucească în exterior, ca energie a iubirii. De aceea, iubirea necondiţionată are puterea cea mai mare şi în aceasta constă puterea sfinţilor celor mai cunoscuţi. Iubirea necondiţionată constituie şi puterea pe care o deţin mama şi tatăl, a căror prezenţă este atât de importantă pentru învăţarea copiilor să iubească pe măsură ce cresc mari.

Ce se întâmplă, însă, cu aceia dintre noi care nu au avut parte în copilărie de experienţa fericită de-a se scălda într-o iubire necondiţionată? Se consideră îndeobşte că, dacă nu am trăit această experienţă, suntem cumva marcaţi sau taraţi pe viaţă; de fapt, lucrurile nu stau aşa. O persoană care a avut parte de multă iubire în copilărie este mai puţin temătoare şi este mai avantajată în viaţă, însă iubirea este inerentă în fiecare dintre noi.

Prin însăşi natura fiinţei noastre şi prin natura energiei vitale care circulă prin noi şi ne îngăduie să respirăm şi să gândim, toţi purtăm în noi acelaşi nivel vibrational al energiei iubirii.

Dacă, privind în interiorul nostru, ne dăm seama că am permis ca experimentarea propriei noastre naturi să fie blocată de tot felul de temeri, atunci putem să redescoperim iubirea din noi recurgând la mecanismul renunţării, eliberându-ne astfel de norii negativităţii. Redescoperind iubirea din interiorul nostru, redescoperim adevăratul izvor al fericirii.