Newsletter 2, noiembrie 2024, final de ediţie

Rareori se întâmplă să trimit mai mult de un mesaj pe lună. Nu, nu pe luna cea din cer. Acolo încă se construiesc baze şi nu poţi trimite newsletters, nu încă. :)))

Schimbările din jur ne inspiră să purcedem la a schimba ceva, cât de mic sau mare ar fi, şi în viaţa noastră, adică în noi.

NOI în secolul XXI a pornit la drum ca o serie de volume ce aveau să conţină eseuri şi alte forme de creaţie literară şi artistică prin intermediul cărora percepţiile şi perspectivele tinerilor, în mod special ale tinerilor, aveau să se descopere. (Aşa gândeam eu pe atunci, în 2012!) Cum privesc oamenii secolului XXI viaţa? Ce este diferit între secolul XX şi secolul XXI? Dacă ne uităm la fotografii de la începutul secolului XX, nu observăm oare, că până şi fizionomiile şi constituţia corpului s-au schimbat? Dincolo de stilul şi moda hainelor, coafurilor, gusturilor, design-ului interior şi exterior, ce altceva s-a mai schimbat în felul în care experimentează oamenii viaţa acum, în secolul XXI?

Odată cu Volumul 2, am renunţat la limitările impuse iniţial, eliminând “vârsta” ca un criteriu de selecţie. La final de ediţie, am eliminat şi 33 de procente din preţul cărţii. Vom vedea dacă alegem să continuăm.

Cu siguranţă nu va mai exista o a doua ediţie pentru titlurile “Aventurile lui Lulu”, poveşti pentru copii de Louise Hay, “Esenţa autismului”, de William Stillman şi “La marginea realităţii” de Colin Andrews şi Synthia Andrews. Şi pentru aceste cărţi au fost eliminate 33 de procente din preţ. Ultimele exemplare vă aşteaptă pe virtualele rafturi ale librăriei Cartea Daath.

Este vremea încheierilor şi a începuturilor deopotrivă.

Ce ne va aduce anul 2025, chiar luna ianuarie – o teribilă schimbare, o încheiere, un început – nu avem cum şti. Şi dacă nu am realizat până acum acest NOI, ce înseamnă NOI, ce ar fi trebuit să fie, e puţin probabil să mai înţelegem acum, repede-repede. Nu şi imposibil. Oamenii s-au trezit şi s-au adunat când au ajuns în fundul prăpastiei, când viaţa şi libertatea le-au fost aproape sfărâmate. Cum zicea şi filmul The Day the Earth Stood Still, după atâtea şanse oferite omenirii de a se deschide bunătăţii, cooperării reale, iubirii şi compasiunii, trezirii la adevăr, e posibil să apară şi ceva care să ne “potolească”, nu? Şi-atunci, o să ne rugăm ÎMPREUNĂ!

La fel de posibil este să ne aducă revelaţia şi eliberarea din fals, să ne aducă adevărul şi bunătatea şi bucuria şi iubirea şi înţelepciunea şi… PACEA!

În entuziasmul ce mă locuia în toamna lui 2014, acum 10 ani, am adăugat la finalul Caietului meu şi o invitaţie, un proiect (prea) frumos pe care, însă, l-am lăsat să moară singur. Din acele ultime pagini ale Volumului 2, vă împărtăşesc rândurile următoare:

“Dincolo de tehnici, de unelte, de cuvinte, dincolo de minte, de reţele neuronale, de câmpuri delimitate prin credinţe, legi, principii, dincolo de concluzii istorice, sociale, statistice, dincolo de ecranul lumii, noi mai suntem? Ce suntem?

Vorbim şi ne dorim să fie bine, frumos, pace, armonie. Ce facem concret şi imediat pentru acest ideal?

Ar trebui să se adune toţi oamenii care afirmă, susţin şi încearcă să lucreze întru realizarea acestui ideal. Ar trebui să se adune toţi oamenii, nu doar cei care au ceva de împărtăşit din ceea ce au învăţat, din ceea ce li s-a revelat, din ceea ce au experientizat, ci toţi aceia care simt şi îşi doresc să schimbe ceea ce nu le face bine.

Ar trebui să ne-adunăm cu toţii, la un loc, întru acelaşi scop. Dincolo de orgolii personale, de beneficii materiale, dincolo de scaunul de guru sau maestru sau profesor, ar trebui să găsim aceeaşi frecvenţă a intenţiei, a idealului comun. Altfel, nu facem decât să perpetuăm aceeaşi măreţie a unui ego din ce în ce mai aberant şi tehnologizant.

Dacă dăm totul la o parte, nevoia personală, mândria, dorinţa de renume şi succes, dacă ne dezbrăcăm de funcţiile sociale, ce suntem noi acum, la început de secol XXI? Ce este omenirea, ce este poporul român? Ce facem cu adevărat în afară de vorbit, de strâns din coaste, de ironizat sau judecat? Ne putem recunoaşte ca părţi în mod fundamental egale ale acestui întreg denumit Omenire? Umanitatea noastră se poate recunoaşte în fiecare om pe care-l întâlnim?

Eu asta cred că trebuie să facem acum. În acest mod ne putem dovedi cu adevărat onestitatea şi integritatea ţelului nostru. Adunându-ne la un loc, împreună, om cu om, recunoscându-ne umanitatea şi legătura fundamentală ce ne ţine acum, aici, pe Pământ, împreună oricum, dar încă într-un vis sau un scenariu care ne doare din ce în ce mai mult.”