Un mit este un mod de a conferi sens unei lumi lipsite de sens. Miturile sunt patternuri narative care oferă semnificaţie existenţei noastre (May, 1991).12 Miturile sunt ca grinzile unei case: nu sunt expuse vederii celor din afară şi reprezintă structura care susţine casa pentru a putea locui în ea (Thomas H. Peake, 2004).

Unii gânditori contestă valoarea mitului în cadrul civilizaţiei actuale, cu toate că structurile, imaginile şi comportamentele promovate de mass-media sunt încărcate de elemente mitice: personaje ca Superman, Neo (The Matrix) şi Frodo (The Lord of the Rings/Stăpânul inelelor) sunt înzestrate cu puteri remarcabile, iar cultul vedetelor reflectă nostalgia secretă a omului contemporan faţă de eroii cu trăsături excepţionale. Eliade remarca un comportament mitic chiar şi în obsesia succesului, specifică societăţilor moderne, şi care, de fapt, poate traduce dorinţa oamenilor de a depăşi limitele condiţiei umane. (Ibidem, p.153)

Frodo Baggins (Elijah Wood) este un hobbit aparent obişnuit. În realitate, el este posesorul unui inel blestemat, simbol al setei rapace de putere, de care depinde viitorul tuturor neamurilor de pe pământ imaginate de J.R.R. Tolkien: oameni, hobbiţi, elfi etc.

Fiecare generaţie are nevoie şi trebuie să-şi creeze propriile mituri şi eroi noi sau să-i regenereze pe cei din trecut. Cinematografia, filmul, contribuie din plin, prin mijloace proprii la acest proces. În procesul de difuziune a culturii prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, eroii filmelor devin eroi universali, miturile unei culturi sunt cunoscute şi uneori împrumutate de la o alta; apar variaţiile pe aceeaşi temă. De aceea una din funcţiile importante ale cinematografiei/filmului este funcţia mitologică.

S-a observat la filmele de gen că înfăţişează temeri inconştiente şi dorinţe ale societăţii care se regăsesc în tramă. Unii autori consideră că realizatorii celor mai multe genuri din ultimii cincizeci de ani nu şi-au propus să facă asta deliberat; ei nu au fost elevii lui Freud sau ai lui Jung sau adepţii vreunei teorii a filmului de gen, dar oricine poate observa că filmele de gen sunt foarte populare deoarece ele satisfac o anumită nevoie psihologică. Cu toate acestea, subliniem că există destui cineaşti care în mod declarat sau nu au fost inspiraţi de teoriile şi marile personalităţi ale psihologiei: S. Eisenstein, A. Tarkowski, A. Hitchock, Igmar Bergman, F. Fellini, G. Lucas sunt câţiva dintre ei. George Lucas, autor al seriei Războiul Stelelor, a declarat iniţial, în anii ’80, că a realizat primele filme pur şi simplu pentru divertismentul publicului. Mai târziu, atunci când a continuat seria, a recunoscut că de la început a fost inspirat de scrierile cunoscutului specialist în mitologie, Joseph Campbell şi de teoria jungiană a arhetipurilor.

Prin urmare, o abordare simplistă ar considera că aceste filme sunt pură distracţie, mijloace de evadare din cotidian şi că din acest motiv nu merită să fie luate în serios.