Cu timpul vor ieşi la suprafaţă şi alte informaţii, aşa cum se întâmplă după toate războaiele. Viitorul ne oferă întotdeauna binefacerile retrospectivei şi în felul acesta, să sperăm, ale înţelepciunii mai degrabă decât ale regretelor şi vinovăţiei.

Drumul care duce spre evoluţia conştiinţei umane este accidentat. Lecţia este una şi aceeaşi: „Fiţi atenţi la adevăr”. Până în prezent, acest lucru nu a fost practic posibil, dar s-au ivit zorii unei noi ere care calibrează la peste 200, indicând că integritatea ar putea predomina.

Războiul din Irak a pus capăt uciderii irakienilor de către Saddam Hussein, care a ucis în mod curent mai mulţi compatrioţi de-ai săi decât au făcut-o războiul din Golf şi războiul din Irak luate împreună (treizeci de mii de gropi comune). După finele războiului, insurgenţii irakieni au continuat să ucidă alţi irakieni, în ciuda prezenţei trupelor de ocupaţie. Una peste alta, mai mulţi irakieni au fost ucişi de compatrioţi de-ai lor decât de forţele de invazie în atacurile militare preemptive, şi încă nu se întrevede sfârşitul acestei situaţii.

Unele dintre reacţiile politice care au urmat sunt un exemplu de ciudăţenie a egoului uman, în care agresorul şi victima se confundă, iar rolurile se inversează. Paradoxal, cei cu o conştiinţă naivă sau neevoluată s-au grăbit să îmbrăţişeze agresorul nonintegru, aproape criminal şi să-i defăimeze pe cei integri. Atitudinea Statelor Unite şi răspunsul acestora calibrează la 460, atacul în sine din 9 Septembrie la 35, iar agresorii săi la 50-70.

Incapacitatea de a face deosebirea dintre marea corupţie şi integritate constituie, într-adevăr, o piedică majoră în înţelegere şi o sursă de eroare.

Freud a fost printre primii care a observat această stranie tendinţă de a simboliza lucrurile prin opusul lor (Freud, 1900), adică mania contemporană de a identifica victimele ca agresori şi viceversa. Este un mecanism primitiv al elementelor inferioare ale egoului, în lupta sa de a controla şi suprima Id-ul – acel rezervor de instincte animalice primare şi de violenţă. Prin urmare, a urî războiul nu aduce pacea mai mult decât poate aduce urârea păcatului, puritatea sau sfinţenia.

O virtute este atinsă prin alegerea ei, mai degrabă decât prin desconsiderarea opusului ei.

 David. R. Hawkins – Adevăr versus falsitate