Voinţa Spirituală nu este ceea ce egoul înţelege prin voinţă ca „putere de voinţă”, care înseamnă forţă emoţională, cu dinţii strânşi de efort şi emotivitate crescută. Voinţa acţionată de ego este consumatoare de energie şi împovărătoare. Ea ar putea fi chiar percepută ca o formă de agresiune. Dimpotrivă, invocarea Voinţei Spirituale este ca şi când s-ar deschide stăvilarele şi apoi ne-am da la o parte. Egoul/voinţa interpretează evenimentele în termeni de cauză şi efect, în care voinţa individuală pretinde să i se recunoască meritul sau să fie învinovăţită fiindcă se vede pe sine ca agent cauzal. Prin contrast, Voinţa Spirituală nu este individuală, ci o însuşire a conştiinţei care schimbă contextul prin cedarea în faţa invitaţiei puterii Sinelui. Voinţa Spirituală calibrează la 850, pe când voinţa individuală calibrează doar la nivelul curent al conştiinţei individului.
Voinţa Spirituală, încurajată de renunţarea absolută, devine în felul acesta capabilă să înfăptuiască aparent „miraculosul”, în timp ce voinţa individuală, în mod paradoxal, declanşează automat opoziţia, aşa cum ştie oricine a încercat să se folosească de „puterea voinţei” pentru a depăşi diverse obişnuinţe, chiar şi minore.
Abandonarea voinţei individuale în favoarea Voinţei (Înţelepciunii) lui Dumnezeu (sau a Providenţei, a Puterii Superioare) înseamnă renunţarea la control. Este de aşteptat ca egoul să se opună acestui lucru şi să inventeze scuze, contraargumente şi temeri numeroase pentru a păstra iluzia deţinerii controlului. Poziţiile egoului sunt întărite de mândrie, ca şi de dorinţa obţinerii unor rezultate anume. Astfel, a se da la o parte şi a lăsa locul intervenţiei Divinităţii apare egoului ca o înfrângere, în timp ce pentru Spirit aceasta este, în mod cert, o victorie.
O altă limitare a voinţei individuale este faptul că aceasta nu are niciun fel de informaţii despre predispoziţiile karmice sau despre momentul favorabil, neavând nici înţelepciunea (omnipotenţa) de a înţelege o succesiune favorabilă de evenimente. Sinele orchestrează totul cu o cunoaştere interioară a sarcinii. De exemplu, a încerca să faci faţă unui conflict oarecare în mod prematur ar putea fi o acţiune supusă eşecului, însă aceeaşi acţiune ar putea fi încununată de succes după rezolvarea altor câtorva niveluri ale aceluiaşi conflict.
Fragment din Cap.3, Orientarea – Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitate devoţională, David R. Hawkins M.D., Ph.D.