Voinţa Spirituală #descoperireaprezenteiluidumnezeu

Voinţa Spirituală nu este ceea ce egoul înţelege prin voinţă ca „putere de voinţă”, care înseamnă forţă emoţională, cu dinţii strânşi de efort şi emotivitate crescută. Voinţa acţionată de ego este consumatoare de energie şi împovărătoare. Ea ar putea fi chiar percepută ca o formă de agresiune. Dimpotrivă, invocarea Voinţei Spirituale este ca şi când s-ar deschide stăvilarele şi apoi ne-am da la o parte. Egoul/voinţa interpretează evenimentele în termeni de cauză şi efect, în care voinţa individuală pretinde să i se recunoască meritul sau să fie învinovăţită fiindcă se vede pe sine ca agent cauzal. Prin contrast, Voinţa Spirituală nu este individuală, ci o însuşire a conştiinţei care schimbă contextul prin cedarea în faţa invitaţiei puterii Sinelui. Voinţa Spirituală calibrează la 850, pe când voinţa individuală calibrează doar la nivelul curent al conştiinţei individului.

Voinţa Spirituală, încurajată de renunţarea absolută, devine în felul acesta capabilă să înfăptuiască aparent „miraculosul”, în timp ce voinţa individuală, în mod paradoxal, declanşează automat opoziţia, aşa cum ştie oricine a încercat să se folosească de „puterea voinţei” pentru a depăşi diverse obişnuinţe, chiar şi minore.

Abandonarea voinţei individuale în favoarea Voinţei (Înţelepciunii) lui Dumnezeu (sau a Providenţei, a Puterii Superioare) înseamnă renunţarea la control. Este de aşteptat ca egoul să se opună acestui lucru şi să inventeze scuze, contraargumente şi temeri numeroase pentru a păstra iluzia deţinerii controlului. Poziţiile egoului sunt întărite de mândrie, ca şi de dorinţa obţinerii unor rezultate anume. Astfel, a se da la o parte şi a lăsa locul intervenţiei Divinităţii apare egoului ca o înfrângere, în timp ce pentru Spirit aceasta este, în mod cert, o victorie.

O altă limitare a voinţei individuale este faptul că aceasta nu are niciun fel de informaţii despre predispoziţiile karmice sau despre momentul favorabil, neavând nici înţelepciunea (omnipotenţa) de a înţelege o succesiune favorabilă de evenimente. Sinele orchestrează totul cu o cunoaştere interioară a sarcinii. De exemplu, a încerca să faci faţă unui conflict oarecare în mod prematur ar putea fi o acţiune supusă eşecului, însă aceeaşi acţiune ar putea fi încununată de succes după rezolvarea altor câtorva niveluri ale aceluiaşi conflict.

Fragment din Cap.3, Orientarea – Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitate devoţională, David R. Hawkins M.D., Ph.D.

Dualităţi conflictuale comune

Dualităţile de mai sus sunt familiare oricui, dat fiind că se aplică, în general, oricărei încercări de creştere şi evoluţie spirituală.

Voinţa personală operează doar la nivelul calibrat al conştiinţei ce caracterizează respectiva persoană în acel moment din evoluţia sa, fiind adesea prea slabă pentru a efectua schimbarea dorită. Eforturile din trecut, efectuate prin intermediul mecanismelor eului pot genera îndoială, lipsa încrederii în sine şi refuzul de a privi în faţă problemele. Acest lucru este exprimat adesea de sintagma “am încercat”, care înseamnă, de fapt, că cel care a încercat este sinele mic, acţiunea lui fiind mai curând o dorinţă decât o întreprindere decisivă. În ciuda intenţiilor bune, puterea voinţei personale nu este suficientă şi, recurgând la ea, există riscul apariţiei vinovăţiei.

Adevărata abandonare în mâinile lui Dumnezeu nu poate avea loc fără eliminarea iluziilor privitoare la puterea voinţei personale şi fără înlocuirea acestora cu o decizie declarativă. În viaţa de zi cu zi, succesul e consecinţa dedicaţiei şi perseverenţei. Acestea pot părea să reprezinte un sacrificiu personal pe termen scurt care elimină plăcerile trecătoare în favoarea obiectivelor pe termen lung. În cadrul lucrării spirituale interioare pot apărea aceleaşi atribute, dar nu drept consecinţă a voinţei personale, ci ca un dar al Sinelui, primit în forma unui răspuns din partea Prezenţei lui Dumnezeu.

O rezistenţă importantă a eului rezidă în dorinţa de a controla şi de a obţine plăcere din recompensele sale. Prin urmare, eul creează rezistenţa în forma fricilor, aşteptărilor negative sau a temerii de schimbare sau eşec. Acestea reprezintă totuşi mândria spirituală, care necesită, de asemenea, să fie abandonată. În realitate, presupunerea că Divinitatea este mulţumită, nemulţumită sau dezamăgită de acţiunile umane reprezintă o vanitate. Abandonarea profundă împiedică, prin urmare, programarea lui Dumnezeu prin tot felul de presupuneri şi, prin acceptare, permite abandonarea în voia Sa, fapt ce reprezintă o poziţie mai umilă. Rezolvarea conflictelor este astfel rezultatul intenţiei, alinierii şi abandonării condiţionalităţilor – dar şi al influenţei karmice.

Fragment din Cap. 21, Transcenderea minţii din volumul Transcenderea nivelurilor conştiinţei – scara spre Iluminare, David R. Hawkins

Frica apare atunci când ne separăm de puterea noastră spirituală

În mare măsură, venim echipaţi cu ceea ce ne trebuie pentru a avea grijă de noi. Uneori karma poate părea punitivă, dar există dreptate şi echilibru, pe care, în durerea noastră, s-ar putea să nu le recunoaştem. Frica apare atunci când ne separăm de puterea noastră spirituală.

Am ştiut de multe dintre încercările acestei vieţi dinainte şi le-am ales din motive întemeiate. Accidentele în care sunt implicate trupurile noastre nu sunt considerate întâmplătoare de către suflete, după cum am încercat să vă arăt în multe exemple, cum ar fi şi cazul 62 cu femeia din Amarillo care a fost împuşcată.

Simpla voinţă a adevăratului nostru Sine are puterea de a se opune slăbiciunii caracterului propriu, mai ales în împrejurări potrivnice. Avem libertatea de a ne reface vieţile după orice catastrofă, dacă dorim să ne asumăm această răspundere.

Mai importantă decât evenimentele care ne încearcă în viaţă este reacţia noastră la acestea şi cum procedăm în faţa consecinţelor lor.

Fragment din Destinul Sufletelor – Michael Newton

Alegerea unui anume corp este menită să combine defectele şi calităţile de caracter ale unui suflet cu anumite temperamente emoţionale umane puternice sau slabe pentru a produce combinaţii de trăsături specifice în scopul unui beneficiu reciproc.

Mintea biologică a fiinţei umane este legată de un suflet care îi oferă imaginaţie, intuiţie, perspicacitate şi conştiinţă. Ca urmare a acestei unificări, suntem o singură persoană care se confruntă cu două forţe interne pe parcursul vieţii. Această combinaţie reprezintă dualitatea minţii şi spiritului în interiorul corpurilor noastre.

Fragment din Viaţa dintre vieţiMichael Newton