Conştiinţa inocentă #vindecaresirecuperare

Renunţarea la ceea ce s-ar putea întâmpla „în cel mai rău caz” este extraordinar de benefică. Procedând în felul acesta, ne vom da seama că ceva a instaurat teama aceea în interiorul nostru. Odată ce am scăpat de teama de teamă, când îşi mai face apariţia nu ne rămâne decât să o ocolim. Am reuşit, la un moment dat, să ocolesc teama timp de două săptamâni încheiate. Cu senzaţia aceea de tremur nervos intens care-mi străbătea corpul, mi-am văzut de treabă şi am lăsat teama să-şi facă de cap; ştiam că avea să se epuizeze. Am putea realiza, însă, pe măsură ce procedăm în felul acesta, că în spatele fricii originare se ascunde încă o sursă care o alimentează, şi anume vinovaţia.

Abia acum începem să înţelegem valoarea travaliului pe care lumea îl numeşte conştientizare spirituală (sau o sintagmă asemănătoare). Ne dăm seama şi de binefacerea tehnicilor precum concentrarea asupra iertării. Iertându-ne pe noi înşine şi iertându-i pe semenii noştri, supunând orice judecată lui Dumnezeu, începem să înţelegem că, renunţand la condamnarea altora şi a noastră înşine, vinovaţia subconştientă începe să atenueze teama; teama era păstrată în minte pentru că ne aşteptăm, în inconştient, ca atacurile iniţiate de noi să se întoarcă împotriva noastră sub forma de represalii. Ne aşteptăm la răzbunare şi la contraatacuri. Fiecare gând negativ sau ostil pe care-l nutrim faţă de alţii hrăneşte propria noastră teamă, fiindcă în planul psihic sau mental – invizibil ochilor fizici -, este ca şi când am clădi, treptat, ceva ce ameninţă să se întoarcă împotriva noastră. Aflăm că teama începe să scadă pe măsură ce ne eliberăm de mânie, ostilitate, criticism şi gânduri care-i condamnă pe ceilalţi. Aflăm cât de valoroasă este renunţarea la gândurile care fac rău altor oameni. Începem să-i preţuim şi să-i iubim pe aceştia pentru simplul fapt că există, pentru ceea ce sunt. Începem să ne privim pe noi înşine cu alţi ochi, şi, în felul acesta, îi vedem şi pe ceilalţi într-un mod diferit. Devenim dispuşi să iertăm, să uităm şi să trecem cu vederea.

Drept urmare, remarcăm că tot ceea ce condamnam la alte persoane nu erau decât expresii ale umanului. Ceea ce dezaprobaserăm în noi înşine şi în toţi ceilalţi era omenescul, inocenţa copilului din noi care credea tot ce auzea şi continua să se maturizeze. Conştiinţa unui copil este inocentă, nu-i aşa? El îşi iubeşte părinţii şi are încredere în ei; îşi iubeşte mama. De aceea, inocenţa copilului ajunge să poată fi programată. Copilul inocent crede tot ce-i spun părinţii, educatorii, îşi însuşeşte chiar şi condiţionarea politică/socială care este propagată prin intermediul programelor de televiziune şi sistemul de convingeri specific ţării sale.

Cine sau ce a avut încredere în toate sistemele de convingeri pe care şi le-a însuşit mintea noastră? Cine a avut încredere în tot ceea ce înseamnă convingerile noastre? Mintea acelei fiinţe inocente dinlăuntrul nostru, desigur, fiindcă mintea acelui copil inocent, natura însăşi a conştiinţei, a rămas neschimbată din momentul în care am venit pe lume. Cea care citeşte chiar acum aceste rânduri este conştiinţa inocentă a copilului, care şopteşte „Cred tot ce este scris aici. Îmi însuşesc aceste lucruri.” Copilul inocent din noi nu moare niciodată; inocenţa aceea este încă prezentă. Asistăm, în lumea de azi, la faptele unor tineri neştiutori şi susceptibili care sunt programaţi să urască (în mod paradoxal, prin intermediul religiei); apoi consideră că ura şi uciderea celor nevinovaţi sunt „bune”, sau chiar „sfinte”.

Începem să remarcăm această inocenţă lăuntrică şi să ne dăm seama că toate lucrurile pe care le-am învăţat până acum, şi care au sfârşit prin a se dovedi greşite, au fost crezute prin prisma acelei stări intrinsece de necunoaştere a adevărului şi, de asemenea, pentru că am învăţat să deosebim ce nu era adevărat. De aceea suntem noi dispuşi să renunţăm la condamnarea celorlalţi şi a noastră înşine; începem să ne asumăm propria inocenţă şi pe aceea a altora. Din nefericire şi în mod regretabil, dezinformarea a găsit o cale de a pătrunde în mintea inocentă.

fragment din Cap. IX: Îngrijorarea, teama şi anxietatea

Vindecare şi recuperare, David R. Hawkins, Ed. Cartea Daath, 2011

Paradoxul educaţiei pentru sănătate #Calearenuntarii

Fragment din Cap.15: Relaţia dintre minte şi corp

Ideea că „răceala se ia“ este un bun exemplu. Gândul că toată lumea răceşte va fi asimilat de o persoană care conţine suficient de multă vinovăţie, frică şi naivitate în ceea ce priveşte legile conştiinţei. Datorită vinovăţiei existente în inconştient, o persoană simte, fără să fie conştientă de asta, că „merită“ să răcească. Corpul se supune minţii şi convingerilor sale cum că virozele sunt cauzate de viruşi care se pot „lua“ şi sunt contagioşi. Astfel, corpul, care este controlat de convingerile minţii, aduce în manifestare gripa. O persoană care a renunţat la energiile negative ce însoţesc vinovăţia şi frica, nu are o minte înspăimântată care să gândească: „umblă o viroză; probabil am s-o iau şi eu, ca toţi ceilalţi.“

Acestea sunt dinamicile din spatele bolilor. Mecanismele funcţionează prin intermediul alteraţiilor induse de minte în curgerea energiei în sistemul bioenergetic şi printr-o revărsare a energiei suprimate chiar în sistemul nervos autonom.

Gândul este puternic pentru că are o rată înaltă a vibraţiei. Un gând este chiar un lucru. Are un tipar energetic. Cu cât îi dăm mai multă energie, cu atât mai puternic se va manifesta pe sine în lumea fizică. Acesta este paradoxul aşa numitei educaţii pentru sănătate. Efectul paradoxal este că li se dă atâta putere gândurilor înfricoşătoare încât epidemiile sunt, într-adevăr, create prin mass-media (cum ar fi gripa porcină, de exemplu). „Avertismentele“ transmise prin presă, care au la bază frica despre pericolul de îmbolnăvire creează în câmpul general mental cadrul necesar pentru ca exact acel lucru să se petreacă. În jurul corpului fizic este supraimprimat un câmp de energie a cărui formă seamănă foarte mult cu cea a corpului fizic şi ale cărui tipare controlează de fapt corpul fizic. Acest control acţionează la nivelul gândirii sau al intenţiei. Fizica subatomică avansată arată că, în mod similar, această observaţie influenţează particulele subatomice care au o înaltă energie.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/letting-go-david-r-hawkins-calea-renuntarii-cartea-daath

Sugestie de lectură: Suntem spaţiul inocent în care se desfăşoară programarea.

Influenţa minţii

Un dicton fundamental pentru a o înţelege este următorul: corpul se supune minţii. Prin urmare, corpul tinde să manifeste ceea ce mintea crede. Credinţa poate fi conştientă sau inconştientă.

Acest dicton derivă din legea conştiinţei care afirmă: Suntem supuşi doar celor pe care le menţinem în minte. Singura putere pe care o poate avea orice asupra noastră este puterea pe care i-o conferim noi prin ceea ce credem despre acel lucru. Prin „putere“ înţelegem energia şi voinţa de a crede.

Predispoziţia noastră de a accepta credinţele negative depinde în primul rând de cât de multă negativitate conţinem. O minte pozitivă, de exemplu, va refuza să accepte gânduri negative şi le va respinge ca neadevărate pentru sine. Refuză să creadă ideile de obicei negative. Ştim ce uşor este să vinzi autocondamnarea unei persoane încălecate de vinovăţie sau frica de o boală unei persoane înfricoşate de boli.

Ideea că „răceala se ia“ este un bun exemplu. Gândul că toată lumea răceşte va fi asimilat de o persoană care conţine suficient de multă vinovăţie, frică şi naivitate în ceea ce priveşte legile conştiinţei. Datorită vinovăţiei existente în inconştient, o persoană simte, fără să fie conştientă de asta, că „merită“ să răcească. Corpul se supune minţii şi convingerilor sale cum că virozele sunt cauzate de viruşi care se pot „lua“ şi sunt  contagioşi. Astfel, corpul, care este controlat de convingerile minţii, aduce în manifestare gripa. O persoană care a renunţat la energiile negative ce însoţesc vinovăţia şi frica, nu are o minte înspăimântată care să gândească: „umblă o viroză; probabil am s-o iau şi eu, ca toţi ceilalţi.“

Acestea sunt dinamicile din spatele bolilor. Mecanismele funcţionează prin intermediul alteraţiilor induse de minte în curgerea energiei în sistemul bioenergetic şi printr-o revărsare a energiei suprimate chiar în sistemul nervos autonom.

Sir John Eccles, laureat al Premiului Nobel, afirma că după o viaţă de studii şi cercetare i-a devenit clar că nu creierul este originea minţii, aşa cum ştiinţa şi medicina credeau, ci invers. Mintea controlează creierul care acţionează ca o staţie de recepţie (ca un radio) cu gândurile care sunt similare undelor radio, iar creierul este similar cu receptorul.

Creierul este ca un aparat de recepţie, o placă ce primeşte forme gând şi apoi le traduce în funcţionarea neuronală şi memorie. De exemplu, până de curând s-a crezut că mişcările voluntare ale muşchilor îşi au originea în cortexul motor. Dar acum, după cum ne-a relatat Eccles, intenţia de a mişca sau de a se deplasa este înregistrată în aria motrice suplimentară aflată în apropierea cortexului motor. Creierul este, prin urmare,  activat de intenţia minţii şi nu vice-versa.

Observăm asta în multele studii de imagistică a creierului făcute persoanelor aflate în stare de meditaţie. De exemplu, Richard Davidson face cercetări de mai bine de zece ani la Universitatea din Wisconsin (Madison) şi a demonstrat că practicile de meditaţie bazate pe bunătate, iubire şi compasiune au stimulat creşterea activităţii în cortexul stâng prefrontal (casa emoţiilor pozitive cum ar fi fericirea) şi producţia de unde gama de înaltă amplitudine şi sincronizare (un semn de conştienţă extinsă, prezenţă alertă şi insight). Ceea ce este păstrat în minte are puterea de a schimba activitatea creierului şi  neuroanatomia.

Fragmente din Capitolul 15 – Relația dintre minte şi corp

Letting Go-Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.