Septembrie, preţuri, ateliere

Aproape de finalul lunii Septembrie, dar iată şi newsletter-ul lunii.

Deoarece am remarcat un interes sporit pentru cărţile hipnoterapeutului Michael Newton, “Călătoria Sufletelor” (35.00lei), “Destinul Sufletelor” (39.99lei) şi “Viaţa dintre Vieţi” (34.62 lei), contrar “politicii de vânzări” des întâlnite, cel puţin în România, pentru luna Septembrie am scăzut preţul acestor cărţi. În formatul Colecţiei de autor “Michael Newton”, cele trei volume beneficiază şi de transport gratuit.

Transportul gratuit este valabil şi pentru Colecţia de autor “David R.Hawkins”, care cuprinde, momentan, 8 dintre cărţile autorului, cât şi pentru cele 2 volume “Prezenţa” de Rupert Spira. 

Cel mai probabil spre finalul lunii Octombrie va apărea şi volumul “Harta Conştiinţei – o scală dovedită a energiei conştiinţei”, o carte ce aduce explicaţii şi informaţii ce nu au fost cuprinse în volumele anterioare ale autorului David R.Hawkins. Editată de Fran Grace, Ph.D., profesor de studii religioase şi instructor fondator al programului de meditaţie de la Universitatea Redlands din California, o prietenă apropiată a familiei David şi Susan Hawkins, cartea oferă cititorilor o introducere şi o mai bună înţelegere a nivelurilor conştiinţei, precum şi aplicaţii practice pentru recuperarea din dependenţe, pentru vindecare şi pentru avansarea către niveluri mai înalte ale conştiinţei şi energiei. 

Volumul “Letting Go-Calea renunţării” este în continuare în top-ul căutărilor, iar preţul acestei cărţi în Septembrie este 45.50 lei. Volumele “Putere versus forţă”, 33.75 lei, “Transcenderea nivelurilor conştiinţei”, 36.40 lei şi “Vindecare şi recuperare”, 36.40 lei se adaugă şi acestea listei reducerilor.

Mă bucură să vă anunţ reluarea atelierelor (sau workshop-urilor dacă acest cuvânt rezonează mai bine cu voi) în persoană! În mod special mă bucură reluarea atelierelor dedicate copiilor şi adolescenţilor cu începere din 1 Octombrie. Atelierul “I.C.”, Inteligenţa Creativă, Inteligenţa Copiilor urmăreşte câteva obiective, dar nu se limitează la acestea. În funcţie de participanţi poate aduce în prim-plan şi alte subiecte şi obiective pe lângă cele deja clasice (întâlnite şi în atelierele din trecut): antrenarea atenţiei şi a concentrării, dezvoltarea memoriei prin exerciţii speciale, elemente de mindfulness, raţionamentul logic şi creativ, gândirea pozitiv-constructivă, cunoaşterea bazată pe înţelegere, atitudinea corporală şi vorbirea, empatia şi relaţiile umane, descoperirea potenţialului propriu. 

Se adresează copiilor cu vârste între 10 şi 14 ani, numărul participanţilor fiind 10 sau maximum 12 şi durează 3 ore. Datele stabilite până în decembrie sunt: 1 oct, 15 oct, 5 nov, 19 nov, 3 dec, 17 dec.

Acestea fiind scrise, vă doresc sănătate, bucurii şi Inspiraţie!

Daniela Marin 

” Cartea Vieţii” şi realitatea holografică #universulholografic

Nu este nevoie ca cineva să fie într-o criză care să îi ameninţe viaţa ca să viziteze dimensiunea de după viaţă. Există mărturii că pe acest tărâm se poate ajunge şi în timpul experienţelor extracorporale.

În scrierile sale, Monroe descrie câteva vizite în nivele ale realităţii în care s-a întâlnit cu prieteni decedaţi. Un vizitator al lumii morţilor încă şi mai priceput a fost misticul suedez Swedenborg. Născut în 1688, Swedenborg a fost Leonardo da Vinci al epocii sale. În tinereţe a studiat ştiinţele. Era matematicianul de frunte al Suediei, vorbea nouă limbi, era gravor, politician, astronom şi om de afaceri; ca hobby construia ceasuri şi microscoape; a scris cărţi despre metalurgie, teoria culorilor, comerţ, economie, fizică, chimie, minerit şi anatomie şi a inventat prototipuri pentru aeroplane şi submarin.

Pe lângă toate acestea, el şi medita cu regularitate, iar când a atins vârsta mijlocie, a dezvoltat capacitatea de a intra în transă profundă în timpul căreia îşi părăsea corpul şi vizita ceea ce i se părea lui a fi cerul şi conversa cu „îngeri“ şi „spirite“. Nu poate exista nici un dubiu că în timpul acestor călătorii, Swedenborg experimenta ceva foarte profund. A devenit atât de cunoscut pentru capacităţile sale, încât regina Suediei i-a cerut să afle de ce fratele ei decedat neglijase să îi răspundă la o scrisoare pe care i-o trimisese înainte de moartea lui. Swedenborg i-a promis că îl va consulta pe decedat şi în ziua următoare s-a întors cu un mesaj despre care regina a mărturisit că numai ea şi fratele ei mort ştiau informaţiile pe care le conţinea.

Swedenborg a făcut acest serviciu de câteva ori pentru diferiţi indivizi care i-au cerut ajutorul şi cu altă ocazie i-a spus unei văduve unde să găsească un compartiment secret în biroul soţului său decedat, şi unde aceasta a găsit nişte documente de care avea nevoie cu disperare. Atât de binecunoscut a fost acest ultim incident, încât l-a inspirat pe filosoful german Immanuel Kant să scrie o carte întreagă despre Swedenborg, intitulată Visele unui profet.

Dar cel mai uimitor lucru din relatările lui Swedenborg din tărâmul de după viaţă este cât de strâns oglindesc acestea descrierile făcute de cei care trec prin experienţele din pragul morţii în timpurile moderne. De exemplu, Swedenborg vorbeşte despre trecerea printr-un tunel întunecos, întâmpinarea de către spirite care îi urează bun venit, peisaje mai frumoase decât oricare altele de pe pământ şi unde timpul şi spaţiul nu mai există, o lumină strălucitoare care emite un sentiment de iubire, apariţia în faţa unor fiinţe de lumină şi învăluirea într-o pace şi serenitate atotcuprinzătoare. El spune, de asemenea, că i s-a îngăduit să observe direct sosirea în cer a unor persoane recent decedate şi să urmărească cum aceştia erau supuşi la revederea vieţii, proces pe care el l-a numit „deschiderea Cărţii Vieţilor“. A confirmat că în timpul acestui proces, o persoană asista la „tot ce fusese sau făcuse vreodată“, dar a adăugat o întorsătură unică. După Swedenborg, informaţiile care se trezeau în timpul deschiderii Cărţii Vieţilor erau înregistrate în sistemul nervos al corpului spiritual al persoanei. Astfel, pentru a stârni revederea vieţii, un „înger“ trebuia să examineze întregul corp al individului, „începând cu unghiile fiecărei mâini şi continuînd prin tot corpul.“

Swedenborg face şi referiri la ghemurile de gânduri pe care le foloseau îngerii ca să comunice şi spune că nu erau diferite de portretizările pe care le putea vedea în „substanţa ondulată“ care înconjura o persoană. Ca majoritatea celor care au trecut prin experienţe în pragul morţii, el descrie aceste năvăliri telepatice de cunoştinţe ca un limbaj pictural atât de plin de informaţii, încât fiecare imagine conţine o mie de idei. O serie de asemenea portretizări comunicate poate fi destul de lungă şi poate „să dureze câteva ore, într-un asemenea aranjament secvenţial că poţi doar să te minunezi.“ Dar chiar şi aici, Swedenborg a adăugat o întorsătură fascinantă.

Pe lângă utilizarea portretizărilor, îngerii folosesc şi un limbaj ce conţine concepte care sunt dincolo de înţelegerea omenească. De fapt, motivul principal pentru care aceştia folosesc portretizările este că aceasta este singura modalitate prin care pot realiza măcar o palidă versiune a gândurilor şi ideilor lor, inteligibilă pentru fiinţele umane.

Experienţele lui Swedenborg se coroborează chiar şi cu unele dintre cele mai puţin obişnuite elemente relatate de cei care au avut experienţe în pragul morţii. El a observat că în lumea spiritelor nu mai este necesar să consumi hrană, dar a adăugat că informaţiile îi iau locul ca sursă de nutriţie. A spus că atunci când spiritele şi îngerii vorbeau, gândurile lor se legau continuu în imagini tridimensionale simbolice, în special animale. De exemplu, a relatat că atunci când îngerii vorbeau despre iubire şi afecţiune „sunt prezentate animale frumoase, ca mieii…“. Când îngerii vorbesc totuşi despre emoţii negative, acestea sunt portretizate prin „animale hidoase, violente, nefolositoare, ca tigrii, urşii, lupii, scorpionii, şerpii şi şoarecii.“ Deşi aceasta nu este o caracteristică relatată de subiecţii din zilele noastre, Swedenborg a spus că a fost uimit să afle că în cer există şi spirite de pe alte planete, o afirmaţie uimitoare pentru un om născut cu peste trei sute de ani în urmă!

Mai curioase sunt acele remarci ale lui Swedenborg care par să se refere la calităţile holografice ale realităţii. De pildă, el a spus că deşi fiinţele umane par să fie separate una de alta, noi suntem toţi legaţi într-o unitate cosmică. Mai mult, fiecare dintre noi este un cer în miniatură şi fiecare persoană, un univers fizic complet cu adevărat, este un microcosmos al realităţii divine mai mari. Aşa cum am văzut, el credea, de asemenea, că realitatea vizibilă fundamentală era o substanţă ondulatorie.

De fapt, câţiva discipoli ai lui Swedenborg au comentat despre numeroasele paralele dintre unele concepte ale lui Swedenborg şi teoria lui Bohm şi Pribram. un asemenea discipol este Dr. George F. Dole, profesor de teologie la Swedenborg School of Religion din Newton, Massachussetts. Dole, care deţine titluri academice de la Yale, Oxford şi Harvard, observă că unul din principiile de bază ale gândirii lui Swedenborg este că universul nostru este creat şi susţinut în mod constant de două fluxuri ondulatorii, unul venind din cer şi altul din propriul nostru suflet sau spirit. „Dacă alăturăm aceste imagini, asemănarea cu holograma este izbitoare,“ spune Dole.

„Suntem constituiţi prin intersectarea a doi curenţi, unul direct, din divin şi altul indirect, din divin prin mediul nostru. Ne putem vedea pe noi înşine ca modele de interferenţă, pentru că influxul este un fenomen ondulatoriu, iar noi ne aflăm acolo unde undele se întâlnesc.“ Şi Swedenborg credea că, în pofida  calităţilor fantomatice şi efemere, cerul este de fapt un nivel al realităţii mai fundamental decât lumea noastră fizică. El este, spune Swedenborg, sursa arhetipală din care provin toate formele pământene şi la care toate formele se întorc, un concept nu prea diferit de concepţia lui Bohm despre ordinea implicită şi cea explicită. Pe lângă aceasta, el crede şi că tărâmul de dincolo de viaţă şi realitatea fizică sunt diferite ca grad şi nu ca tip, iar lumea materială este numai o versiune îngheţată a realităţii cerurilor construită de gând. Materia, care cuprinde şi cerul, şi pământul, „curge în etape“ din divin, spune Swedenborg şi „cu fiecare nouă etapă, ea devine mai generală şi în consecinţă mai grosolană şi mai nedesluşită, şi devine mai lentă şi deci mai vâscoasă şi mai rece.“

Swedenborg a umplut aproape douăzeci  de volume cu experienţele sale, iar pe patul de moarte a fost întrebat dacă vrea să retracteze ceva. A replicat cu onestitate: „Tot ce am scris este la fel de adevărat cum mă vedeţi acum pe mine. Aş fi putut să spun mult mai multe dacă mi-ar fi fost permis. După moarte, veţi vedea totul şi atunci vom avea multe să ne spunem unul altuia despre acest subiect.“

Din cap.8, Călătorind în superhologramă

Universul holografic, Michael Talbot

„Corpul-şablon” #reincarnare #universulholografic

Descoperirile lui Cox sugerează că este posibil ca noi să preconizăm mereu viitorul în mod inconştient şi să luăm decizii bazate pe aceste informaţii: unii dintre noi optând să evite necazul, iar alţii, probabil – ca femeia care a ales să treacă printr-o tragedie personală şi ca bărbatul care a hotărât să îndure o boală de rinichi – alegând să treacă prin situaţii negative pentru a îndeplini alte planuri şi scopuri inconştiente. „Cu atenţie sau la întâmplare, noi ne alegem evenimentele pământeşti,“ spune Whitton. „Mesajul metaconştiinţei este că misiunea vieţii fiecărei fiinţe umane nu este întâmplătoare, nici nepotrivită. Văzută în mod obiectiv din starea dintre vieţi, fiecare experienţă omenească este, pur şi simplu, o altă lecţie în sala de clasă cosmică.“

Este important să observăm că existenţa unui asemenea plan inconştient nu înseamnă că vieţile noastre sunt rigid predestinate şi orice soartă este inevitabilă. Faptul că mulţi dintre subiecţii lui Whitton au cerut să nu îşi amintească ce au spus sub hipnoză implică, din nou, faptul că viitorul este doar schiţat în linii mari şi încă susceptibil de schimbare.

Whitton nu este singurul care cercetează reîncarnarea şi care a descoperit dovezi că inconştientul are un amestec mai mare în vieţile noastre decât putem realiza. Un altul este Dr. Ian Stevenson, profesor de psihiatrie la University of Virginia Medical School. În loc să folosească hipnoza, Stevenson intervievează copiii mici care şi-au amintit spontan aparente vieţi anterioare. El a petrecut mai mult de treizeci de ani cu această ocupaţie şi a adunat şi analizat mii de cazuri de pe tot globul.

După Stevenson, amintirea spontană a unei vieţi trecute este relativ obişnuită la copii, atât de obişnuită încât numărul cazurilor care merită să fie luate în considerare depăşeşte cu mult capacitatea personalului său de a le investiga. În general, copiii au între doi şi patru ani când încep să vorbească despre „cealaltă viaţă“ a lor şi, în mod frecvent, îşi amintesc zeci de amănunte, inclusiv numele lor, numele membrilor de familie şi ale prietenilor, locul în care au trăit, cum arăta casa lor, cum îşi câştigau existenţa, cum au murit şi chiar informaţii obscure, cum ar fi unde ascunseseră banii înainte de a muri sau, uneori, în cazurile care implicau crime, chiar cine i-a omorât.

Într-adevăr, foarte des amintirile lor sunt atât de detaliate, încât Stevenson este capabil să dea de urma identităţii personalităţii anterioare şi să verifice virtual tot ce au spus. El chiar i-a dus pe copii în zona în care au trăit încarnarea anterioară şi i-a urmărit cum navigau fără efort prin împrejurimi străine şi identificau corect fosta lor casă, averea, rudele şi prietenii din viaţa trecută.

Ca şi Whitton, Stevenson a adunat o cantitate imensă de informaţii sugestive despre reîncarnare şi, până în prezent, a publicat şase volume cu descoperirile sale. Şi tot ca Whitton, a găsit dovezi că inconştientul joacă un rol de departe mai mare în firea şi destinul nostru decât am presupus noi până acum. El a verificat descoperirea lui Whitton că, în mod frecvent, renaştem împreună cu indivizi pe care i-am cunoscut în existenţele precedente şi că forţa conducătoare din spatele alegerilor pe care le facem este adesea afecţiunea sau un sentiment de vinovăţie sau de îndatorare. Este de acord că responsabilitatea personală, nu întâmplarea, este arbitrul sorţii noastre. A descoperit că deşi condiţiile materiale ale unei persoane pot varia considerabil de la o viaţă la următoarea, conduita sa morală, interesele şi aptitudinile rămân aceleaşi. Indivizii care au fost criminali în existenţa anterioară tind să fie atraşi din nou spre un comportament criminal; oamenii care au fost generoşi şi buni continuă să fie generoşi şi buni şi aşa mai departe. De aici, Stevenson a tras concluzia că nu ornamentele exterioare ale vieţii sunt cele care contează, ci cele interioare, bucuriile, tristeţile şi „creşterea interioară“ a personalităţii, care par a fi cele mai importante.

Cel mai important este faptul că nu a descoperit mărturii convingătoare despre „răsplata karmică“ sau vreo indicaţie că suntem pedepsiţi cosmic pentru păcatele noastre. „Nu există apoi – dacă judecăm după mărturiile cazurilor – nici o judecată externă a conduitei noastre şi nici o fiinţă care ne schimbă dintr-o viaţă în alta în funcţie de meritele noastre. Dacă această lume este (citându-l pe Keats) ‘o vale în care se făuresc suflete,’ atunci noi suntem cei care ne făurim propriile suflete,“ afirmă Stevenson.

Stevenson a descoperit şi un fenomen care nu a apărut în studiul lui Whitton, o descoperire care aduce mărturii încă şi mai spectaculoase despre puterea pe care o are mintea inconştientă de a sculpta şi influenţa circumstanţele vieţii noastre. A descoperit că încarnarea precedentă a unei persoane poate afecta, aparent, chiar forma şi structura corpului său fizic actual. De pildă, el a descoperit că acei copii din Burma care îşi amintesc vieţi anterioare în care au fost piloţi ai Forţelor Aeriene engleze sau americane şi au fost doborâţi în Burma, în timpul celui de-al II-lea război mondial, au toţi părul şi tenul mai deschise la culoare decât rudele lor. A descoperit, de asemenea, cazuri în care trăsături faciale distinctive, deformări ale piciorului şi alte caracteristici, au fost purtate dintr-o viaţă în alta. Mai numeroase, printre acestea, sunt rănile fizice transmise ca cicatrici sau semne din naştere. Într-unul din cazuri, un băiat care îşi amintea că fusese asasinat în viaţa precedentă prin tăierea gâtului, încă avea de-a curmezişul gâtului un semn lung roşiatic, asemănător cu o cicatrice. În alt caz, un băiat care îşi amintea că în încarnarea precedentă se sinucisese împuşcându-se în cap, avea două semne din naştere ca nişte cicatrice, care se aliniau perfect de-a lungul traiectoriei glontelui, una unde intrase glontele, iar cealaltă unde ieşise. Iar în altul, un băiat avea un semn din naştere asemănător cu o cicatrice de la o operaţie chirurgicală, completată cu o linie de semne roşii semănând cu rănile de la cusătură, exact în locul în care precedenta personalitate avusese o operaţie.

De fapt, Stevenson a adunat sute de asemenea cazuri şi în prezent realizează un studiu în patru volume despre acest fenomen. În unele dintre cazuri, a fost chiar capabil să obţină fişele de la spital sau/şi rapoartele de autopsie ale personalităţii decedate şi să arate că asemenea răniri nu numai că s-au întâmplat, dar erau exact pe locul semnului din naştere sau deformării din prezent. Este de părere că asemenea semne nu doar furnizează unele dintre cele mai puternice dovezi ale reîncarnării, ci sugerează şi existenţa unui fel de corp nonfizic intermediar care funcţionează ca un purtător al acestor atribute între o viaţă şi cea care urmează. El afirmă: „Mi se pare că amprenta rănilor personalităţii precedente trebuie să fie purtată între vieţi de un fel de prelungire a corpului, care la rândul său acţionează ca un şablon pentru producerea pe un corp fizic nou a semnelor din naştere şi a deformărilor corespunzătoare rănilor de pe corpul personalităţii precedente.“

„Corpul-şablon“ teoretizat de Stevenson este un ecou al afirmaţiei lui Tiller, conform căreia câmpul enegetic omenesc este un şablon holografic care ghidează forma şi structura corpului fizic. Altfel spus, este un fel de proiect tridimensional în jurul căruia se formează corpul fizic. În mod similar, descoperirile sale referitoare la semnele din naştere adaugă un sprijin suplimentar ideii că suntem în esenţă doar imagini, alcătuiri holografice, create prin gândire.

Stevenson a observat, de asemenea, că deşi cercetarea sa sugerează că suntem creatorii propriilor vieţi şi, până la un anumit punct, ale propriilor corpuri, participarea noastră la acest proces este atât de pasivă, încât este aproape involuntară. Straturi adânci ale psihicului par să fie implicate în aceste alegeri, straturi care sunt mult mai mult în contact cu implicitul. Sau, cum o spune Stevenson: „Nivele ale activităţii mentale mult mai adânci decât cele care reglează digestia cinei în stomacul nostru şi respiraţia noastră normală trebuie să guverneze aceste procese.“

Oricât de neortodoxe sunt multe din concluziile lui Stevenson, reputaţia de cercetător atent şi minuţios i-a câştigat respect în cercuri neaşteptate. Descoperirile sale au fost publicate în periodice ştiinţifice distinse precum American Journal of Psychiatry, Journal of Nervous and Mental Disease şi International Journal of Comparative Sociology. Iar într-o recenzie a uneia dintre lucrările sale, prestigioasa revistă Journal of the American Medical Association a afirmat că „a adunat sârguincios şi la rece o serie detaliată de cazuri în care mărturiile despre reîncarnare sunt dificil de înţeles având oricare alte baze. … El a înregistrat în arhive o mare cantitate de informaţii care nu pot fi ignorate.“

Fragment din Cap.7, Timpul în afara minţii

Universul holografic – Michael Talbot