Fiinţarea Sinelui şi fiirea lucrurilor #prezenta #rupertspira

Fragment din Prezenţa- vol.2 – Intimitatea Experienţei, Rupert Spira

Ceea ce simţim atunci când faţa noastră simte adierea vântului este o singură senzaţie. Totuşi, gândirea conceptualizează acest eveniment ca fiind alcătuit din două senzaţii diferite. Gândirea fragmentează această unică senzaţie în două obiecte aparente, vântul şi faţa. De fapt, nu există decât unul singur. Am putea denumi această nouă senzaţie, „vânt/faţă“.

Separarea „vânt/feţei“ în vânt şi faţă este o separaţie conceptuală care divide, în aparenţă, experienţa într-o faţă, adică „eu“ şi vântul, adică „non-eu“. În consecinţă, „persoana“ şi „lumea“ par să devină două entităţi sau obiecte distincte şi independente. Astfel, intimitatea continuă şi netulburată a Experienţei este fragmentată în două părţi aparente – un sine interior şi un obiect exterior, altceva sau lumea – care sunt imaginate unite printr-un act de cunoaştere, senzaţie sau percepere. Afirmăm, aşadar, „ştiu cutare şi cutare lucru“, „simt vântul“, „te iubesc“ şi „văd copacul“.

La vederea unui copac, însă, nu există un privitor şi nici ceva care să fie privit. Nu există un „eu“ interior care priveşte, nici un „copac“ exterior care să fie văzut. „Eul“ şi „copacul“ sunt concepte suprapuse de către gândire asupra realităţii Experienţei, care, în exemplul de faţă, ar putea fi numită, simplu, „a vedea“.

Numai gândirea este aceea care separă intimitatea continuă şi netulburată a experientizării, într-un subiect şi un obiect, într-un „eu“ care observă şi un „copac“ care este observat. Însă Conştienţa sau „eul“ şi realitatea copacului nu sunt două experienţe distincte. Sunt una singură.

„Eul“ şi „copacul“ constituie o singură Experienţă, tot aşa cum vântul şi faţa constituie o singură Experienţă. Nu există nicidecum un subiect sau un obiect al Experienţei. Există numai experientizare intimă, continuă şi netulburată. Am mai putea spune, eventual, că „eul“ aparent şi copacul aparent împărtăşesc aceeaşi realitate, sunt aceeaşi realitate. Ceea ce, aparent, le separă, nu este decât un concept, o idee.

Si, totuşi, această separaţie între cel care priveşte şi ceea ce este privit, nu are loc niciodată. Separaţia este o iluzie. Ea nu este niciodată experientizată.

Cu alte cuvinte, eu nu văd un copac. În experientizarea actului vederii, eu sunt copacul. Eu sunt realitatea acestuia. Singura substanţă prezentă în experientizarea copacului este faptul că îl vedem, iar vederea sau, la modul mai general, experientizarea, este însăşi Conştienţa, Sinele nostru.

Conştienţa care este vederea şi realitatea a ceea ce este văzut nu constituie două lucruri separate. Sunt unul şi acelaşi lucru.

Ar fi mai adecvat să spunem „eu copac-este“, adică „“eu“, Conştienţa, copac-este“.

Fiinţarea „eului“ şi fiirea „copacului“ îşi împărtăşesc Existenţa.

Fiinţarea Sinelui este şi fiirea lucrurilor.

Mintea, trupul şi lumea aparente sunt „eul“ care minte/trup/lume-este.

Toate marile religii se fundamentează pe această realizare. În creştinism, de exemplu, afirmaţia „eu şi Tatăl una suntem“ înseamnă exact acest lucru. Înseamnă că „eu“, Conştienţa care vede aceste cuvinte sau experientizează ceva chiar în acest moment, este una cu orice este experientizat, adică este una cu realitatea universului.

Înţelepţii sufi spun „nu există alt Dumnezeu în afară de Dumnezeu“. Hinduşii spun „Atman (Sinele individual aparent) şi Brahman (realitatea ultimă a universului) sunt unul şi acelaşi“. Budiştii afirmă „Nirvana şi Samsara una sunt“.

Aceasta nu reprezintă o Experienţă ieşită din comun, cunoscută numai de câţiva înţelepţi iluminaţi. Este Experienţa nemijlocită, intimă şi imediată a fiecăruia dintre noi, deşi este posibil ca ea să fi trecut neobservată.

De fapt, cunoaşterea acestei unităţi între „eu“ şi „lume“ este o Experienţă cât se poate de familiară. Este cunoscută sub numele de frumuseţe. Când suntem uluiţi de frumuseţea unui obiect sau peisaj, tot ceea ce ne distanţează sau ne separă de obiectul respectiv se dizolvă, iar în acel moment nemuritor, etern – deoarece mintea nu este prezentă acolo – realizăm identitatea noastră cu obiectul aparent.

Experientizarea frumuseţii este disoluţia „obiect-ităţii“ aparente a obiectului şi a „subiect-ităţii“ Sinelui nostru, lăsând loc numai intimităţii continue a experientizării.

Desigur, atunci când mintea revine, aceasta reconstituie sinele interior separat şi obiectul exterior separat, altceva sau lumea, iar noi suntem convinşi şi simţim, în consecinţă, că „eu“ privesc „peisajul“. Gândirea atribuie acum frumuseţea, peisajului şi în acest moment frumuseţea decade de la revelaţia naturii eterne care impregnează toate lucrurile aparente, la o însuşire relativă a minţii care aparţine numai anumitor obiecte, dar nu şi altora.

În acel moment iau naştere timpul şi distanţa sau „calitatea de a fi altceva“, care este o altă denumire a spaţiului, iar adevărata experientizare a frumuseţii este din nou ascunsă.

Atunci când se cunoaşte aceeaşi disoluţie între „eu“ şi un altcineva aparent, aceeaşi Experienţă este cunoscută sub numele de iubire. Fericirea, pacea, umorul şi inteligenţa reprezintă, toate, numele date experientizării acestei recunoaşteri nemijlocite a intimităţii continue a Experienţei. De fapt, toate numele date minţii, trupului şi lumii se referă, în ultimă instanţă, la această unică realitate.

De aceea se şi spune despre iubire, fericire şi pace că sunt necondiţionate şi absolute. Acestea nu depind de nimic altceva. Sunt întreţesute în alcătuirea oricărei Experienţe.

Odată ce „eu“ şi obiectul, altceva sau lumea au fost separate conceptual de intimitatea continuă a Experienţei, iubirea, fericirea, pacea, frumuseţea etc. inerente oricărei Experienţe par să fie ascunse şi, în consecinţă, sinele interior aparent purcede la căutarea acestora în aparenta lume exterioară.

Decizia de a căuta, cunoscută drept pace, fericire sau iubire, presupune întotdeauna recunoaşterea faptului că experienţa respectivă nu este divizată în două segmente – „eu“ şi „celălalt“, „eu“ şi „lumea“ – fie că este formulată în aceşti termeni sau în alţii. În mod asemănător, suferinţa implică întotdeauna uitarea sau ignorarea acestui simplu şi primordial element al Experienţei.

Fericirea este simpla dezvăluire a acestei ignoranţe. Nu este o nouă Experienţă. Nu apare şi dispare. Nu poate fi dăruită sau retrasă. Poate doar părea a fi uitată şi reamintită sau recunoscută. Este asemenea cheilor de sub ziar. Par să fie pierdute, însă ele s-au aflat acolo tot timpul.

În experientizarea păcii şi a fericirii, sinele interior şi lumea exterioară se dizolvă. În experientizarea iubirii, cel care iubeşte şi cel care este iubit se dizolvă.

De fapt, unica noastră experientizare a lumii şi a tuturor celorlalţi este alcătuită numai din cunoaştere, deci am putea spune că, în experientizarea păcii şi a fericirii, aparenta „altceva-itate“ şi exterioritate a lumii se dizolvă în înţelegerea noastră experienţială că nu există decât cunoaştere sau Conştienţă. Acestea sunt pacea, fericirea, iubirea şi frumuseţea.

Totuşi, numai mintea este aceea care crede că pacea, fericirea şi iubirea par a fi pierdute şi, apoi, par a fi regăsite.

Prezenţa nu se pierde niciodată pe sine însăşi.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/prezenta-vol1si2-rupert-spira

Iubire, Pace, Armonie – Calea Omului în secolul XXI

Structura acestui seminar ţine cont de însăşi structura corpului uman. Adaptarea corpului, funcţie naturală şi absolut necesară supravieţuirii, presupune nu doar transformări, dar şi timpul necesar procesării informaţiilor astfel încât să pornească acele schimbări necesare.

Chiar şi celui mai performant procesor îi este necesară o fracţiune de secundă pentru a procesa informaţiile şi a elabora un răspuns. Creierul uman este cel mai performant computer, în potenţial. Milioanele de programe (reţele neuronale) create după momentul naşterii îngreunează şi încetinesc funcţionarea procesorului, îi creează reacţii de răspuns conform datelor asimilate, înregistrate şi repetate.

Odată cu avansarea în vârstă, mintea, ca produs social, devine din ce în ce mai stăpână, ignorând inteligenţa naturală a întregului corp înspre care nici nu-şi mai îndreaptă atenţia. Însă, Natura nu minte. Ne arată adevărul. Dacă ne dorim a-l vedea.

Vineri, 18 martie, între orele 19:00 şi 21:00Introducere în conţinutul seminarului, o pregătire necesară în special minţii. Ştim atât de multe, cunoaştem atât de puţin. A descoperi, a înţelege, a cunoaşte este diferit de a învăţa şi a şti. Experienţa şi experientizarea, conştientizarea deplină a unei experienţe sunt primele procese de descoperit. Aflăm că meditaţia este un proces natural, din păcate uitat, ieşit din obişnuinţa corpului.

Primele exerciţii cuprinse în secţiunea dedicată meditaţiei sunt exerciţiile de respiraţie. Foarte simple, aceste exerciţii pot fi aplicate de oricine, chiar şi de copii, având rezultatul imediat şi confirmat al liniştirii, al accesării unei stări de echilibru şi calm. Inspirăm pe nas, expirăm pe gură, trei asemenea respiraţii ample, au un efect imediat. Atunci când adăugăm şi o intenţie, o comandă adresată creierului, care este un minunat executant, constatăm că întregul sistem îşi modifică starea, că atenţia şi conştienţa noastră se modifică. Putem constata nivelul stresului în care existam, al tensiunilor musculare de care nu eram conştienţi, observăm puterea cuvântului şi a intenţiei asupra propriului creier, propriului organism.

Intenţia de a inspira Iubire şi a expira tensiunile care obturează iubirea este urmată de intenţia de inspira Pace şi a expira tot ceea ce înseamnă absenţa păcii, pentru ca, în final, să inspirăm Armonie şi să constatăm că eliminăm orice conflict, orice stare de dizarmonie.

Între o persoană care a trecut prin procesul de activare şi aliniere a chakrelor şi o alta care aplică aceleaşi exerciţii de respiraţie se remarcă diferenţe pornind de la durata necesară atingerii stării de calm, pace, armonie, până la dobândirea clarităţii, a capacităţii de a discerne adevărul, acestea fiind cele mai importante borne pe calea evoluţiei spirituale.  

A doua zi, sâmbătă, 19 martie, intrăm în esenţa acestui seminar, respectiv accesarea înţelepciunii omului natural.

Fiecare poate vedea în sine atât cât îi permite nivelul conştiinţei şi nu al intelectului. În actualele condiţii contextuale, în miezul celor mai mari crize se află şi cel mai mare potenţial pentru a ne transforma limitările. Acestea sunt trambulinele ce ne pot înălţa până la marginea prăpastiei în care ne-am prăbuşit cândva.

Cunoaşterea şi recunoaşterea super inteligentului nostru corp, a structurii sale energetice, modului în care funcţionarea sa optimă va fi mai puţin influenţată de frecvenţele anumitor gânduri şi sentimente, evenimente, stări pe care ni le dorim (uneori în secret, neconştientizând plăcerea pe care o extragem din menţinerea statutului de victimă), precum şi alte informaţii de folos vor fi înfăţişate în această zi.

Momentul cel mai important: procesul de activare şi armonizare a chakrelor.

Duminică, 20 martie, continuăm să înţelegem reala introspecţie, să înţelegem semnificaţia şi sensul redobândirii capacităţii de a cunoaşte adevărul, de a trăi în adevăr, iubire şi pace. Înţelegerea propriei experienţe, desluşirea propriei paradigme, asumarea responsabilităţii pentru tot ceea ce suntem şi facem deschid drumul spre eliberarea din câmpurile de frecvenţe joase menite a menţine conflictul, suferinţa, falsitatea. Ne propulsează către reconectarea sau revenirea la unitatea cu Sinele. Trăită chiar şi pentru o clipă, această unitate-integralitate-deplinătate deschide calea către iluminare. Dacă mergem până la capătul acestui drum sau ne oprim înainte, depinde de fiecare individ, de Planul cel mai Înalt.

Cuvintele sunt cuvinte. Trăirile depline, insight-urile sau chiar revelaţiile sunt darurile cele mai de preţ pe drumul întoarcerii către Sine.

Vă aştept cu drag,

Daniela Marin

https://www.edituracarteadaath.ro/atelier/calea-omului-in-secolul-xxi-webinar/calea-omului-in-secolul-xxi

Corpurile eterice de energie spirituală #transcendereanivelurilorconstiintei

În timp ce percepţia se axează pe linearitate, viziunea spirituală reprezintă capacitatea de a discerne realitatea interioară, ce reflectă câmpul general. Cea mai apropiată experienţă de acest gen din viaţa obişnuită, la care se face referire frecvent, este intuiţia, ce implică tocmai faptul că nu este vorba de o procesare lineară şi logică.

Corpurile eterice de energie spirituală apar în mod progresiv şi concomitent cu avansul nivelurilor de conştiinţă, pornind de la corpul mental inferior spre cel mental superior, apoi spre corpul cauzal, şi în mod progresiv, spre corpurile Buddhice, Christice şi Atmice. În cadrul fiecărui corp, concentraţia energetică este analoagă cu sistemul chakrelor. La cele mai înalte niveluri, ele se corelează cu conştiinţa Christică, şi, în cele din urmă, la chakra coroană a corpului Atmic, cu dominanţa nerestricţionată a conştiinţei Divine a Iluminării, prin intermediul identificării cu Divinitatea înnăscută a Sinelui. La acest nivel de conştiinţă, Dumnezeu Transcendent şi Imanent e recunoscut ca o Unitate din care apare toată Existenţa/Conştienţa/Creaţia, precum şi în forma conştienţei pure din care apar conştiinţa şi subiectivitatea.

Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre Iluminare – David R. Hawkins