Modelare neuropsihologică #putereversusforta

În această schemă simplă, operatorii transced atât cele observabile, cât şi cele neobservabile; ni-i putem imagina şi-i putem descrie ca pe un curcubeu care face legătura între domeniile deterministice şi nondeterministice. (Existenţa operanţilor poate fi dedusă prin punerea întrebării, „Ce anume cuprinde deopotrivă posibilul şi imposibilul, cunoscutul şi necunoscutul?” – de exemplu, care este matricea tuturor posibilităţilor?)

Această descriere a modului în care funcţionează universul este în acord cu teoriile fizicianului David Bohm, cel care a descris un univers holografic, caracterizat deopotrivă printr-o ordine invizibilă implicită („învăluită”) şi una manifestată explicit („dezvăluită”).

Dar cel mai important aspect ce trebuie observat este acela că această înţelegere ştiinţifică corespunde cu imaginea realităţii experimentată de-a lungul istoriei de către întelepţii iluminaţi, care au evoluat dincolo de conştiinţă, ajungând la o stare a conştienţei pure. Bohm aminteşte o sursă, ce transcende atât sferele implicite cât şi explicite, şi care se aseamănă foarte mult cu starea conştienţei pure descrisă de înţelepţi.

Apariţia calculatoarelor ultraperformante a permis aplicarea teoriilor dinamicii nonlineare în cazul studierii funcţiilor creierului, cu ajutorul tehnicii de „modelare neuropsihologică”. Prin intermediul modelelor neurale în cadrul cărora au fost identificate şi reţele de atractori este studiată în special funcţionarea memoriei.

Concluziile cercetărilor actuale afirmă că reţelele neurale ale creierului acţionează ca un sistem de modele de atracţie, iar amintirile stocate ca atractori, în aşa fel încât sistemul nu se comportă deloc aleatoriu, deşi, luat în parte, fiecare neuron se poate comporta astfel.

Modelele neuronale ale conştiinţei dezvăluie o clasă de reţele neuronale denumite „sisteme restrictive de satisfacere”. În aceste sisteme, o reţea de unităţi neuronale interconectate funcţionează în cadrul unei serii de limite şi configurează astfel modele de atracţie, unele dintre ele fiind identificate acum cu psihopatologia. Acest tip de modelare corelează comportamentul cu fiziologia şi aminteşte de rezultatele testării kinesiologice, demonstrând astfel legătura dintre minte şi corp.

Un element important din teoria haosului, necesar pentru înţelegerea evoluţiei conştiinţei, este legea dependenţei sensibile de condiţiile iniţiale. Aceasta se referă la faptul că, după un interval de timp, o variaţie uşoară poate induce o schimbare profundă, aşa cum se întâmplă cu un vapor a cărui direcţie este cu cel mult un grad în afara traseului fixat şi care descoperă că a deviat de la drumul său cu multe sute de mile. Acest fenomen, pe care îl vom detalia mai târziu, reprezintă mecanismul esenţial al oricărei evoluţii şi stă la baza procesului creaţiei.

Uneltele 1 #putereversusforta

Scrierea acestei lucrări, începută în 1965, a fost încurajată de evoluţia multor alte domenii ale ştiinţei, dintre care trei au avut o importanţă specială. Cercetările clinice ale psihologiei cu privire la sistemul nervos şi la funcţionarea holistică a organismului uman au generat în anii ’70 o ştiinţă nouă, denumită kinesiologie. Între timp, în domeniul tehnologic, calculatoarele au evoluat până în punctul în care au devenit capabile să facă milioane de calcule în milisecunde, fapt ce a permis crearea unor noi instrumente de inteligenţă artificială. Posibilitatea de a avea acces rapid spre o imensă cantitate de date, altădată de neconceput, a dat naştere unei perspective revoluţionare în cazul fenomenelor naturale, denumită teoria haosului. Simultan, în ştiinţele teoretice, mecanica cuantică a condus la fizica teoretică avansată, iar prin intermediul matematicii asociate a apărut un întreg studiu novator despre dinamicile nonlineare, care constituie de departe una dintre cele mai importante evoluţii ale ştiinţei moderne, al cărui impact pe termen lung rămâne încă să fie determinat.

Ştiinţa kinesiologiei a dezvăluit pentru prima dată legătura interioară dintre minte şi corp, demonstrând că mintea „gândeşte” cu însuşi corpul. Ea a oferit astfel o cale pentru explorarea modurilor în care conştiinţa se descoperă prin mecanismele subtile din spatele procesului îmbolnăvirii.

Cu toţii avem la dispoziţie un calculator mult mai avansat decât orice produs al inteligenţei artificiale – mintea umană. Funcţia de bază a oricărui aparat de măsurare este aceea de a emite un semnal care indică detectarea unei schimbări (indiferent cât de mici). Experimentele pe care le vom descrie în lucrarea de faţă demonstrează că reacţiile corpului uman însuşi oferă un astfel de semnal la schimbarea condiţiilor. Aşa cum veţi observa, corpul uman poate discerne la un grad foarte fin între factorii ce aduc prinos vieţii şi cei care nu sprijină viaţa.

Acest fapt nu trebuie să ne surprindă. Toate fiinţele reacţionează atât la ceea ce sprijină viaţa, cât şi la ceea ce este contrar ei; acesta este, de fapt, mecanismul fundamental al supravieţuirii. Capacitatea de a detecta schimbările şi de a reacţiona corect la acestea este proprie tuturor formelor de viaţă. Putem da un exemplu foarte sugestiv în acest sens: s-a observat că, la mari altitudini, copacii sunt mai scunzi, deoarece oxigenul din atmosferă e mai rarefiat. Şi nu trebuie defel să ne îndoim de faptul că protoplasma umană este mult mai sensibilă decât cea a copacilor.

Fragmente din Partea I- Uneltele, Capitolul I al volumului Putere versus forţă – determinanţii ascunşi ai comportamentului uman David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Adevărul din haosul de adevăruri

Adevărul fiecărui nivel al conştiinţei este auto-probatoriu prin faptul că fiecare nivel are marja sa inerentă de percepţie care confirmă ceea ce deja era considerat adevărat. Astfel, orice om îşi simte justificate punctele de vedere ce stau la baza acţiunilor şi credinţelor sale. Aici se ascunde pericolul inerent al tuturor justificărilor. Oricine se poate justifica, începând cu criminalul care-şi motivează ieşirile de mânie şi până la demagogii eccleziastici şi extremiştii politici de toate nuanţele. Distorsionând contextul, e posibil să justificăm virtual orice comportament uman.

Dialogul uman este prodigios în vastitatea şi subtilitatea sa, reflectând interacţiunile caleidoscopice ale câmpurilor energetice puternice de atracţie care formează conştiinţa omului. Strălucirea marilor filosofi ai lumii din aceste 25 de secole a fost uluitoare în anvergura şi complexitatea sa. Există totuşi câteva domenii în care întâlnim un acord, cum ar fi cel referitor la natura adevărului. În lipsa unui jalon obiectiv, fiecare individ ce a trăit vreodată a trebuit să treacă prin reflexiile schimbătoare ale vieţii pentru a-şi discerne propriul său adevăr; aceasta pare o luptă eternă la care omul e condamnat prin propriul său model mental.

Acest model postulează că orice afirmaţie va fi adevărată numai în cadrul unui context dat, în ciuda faptului că definirile şi derivaţiile contextului sunt invizibile şi neafirmate. E ca şi cum toţi indivizii ar explora viaţa cu un compas ce are aceeaşi rază. Faptul că, până la urmă, este posibil orice dialog semnificativ, reflectă enorma compasiune a omului pentru propria sa condiţie. Acest lucru mai atestă şi faptul că, în realitate, actul de a da coeziune întregului constituie acţiunea unui Câmp de atracţie atotinclusiv care facilitează manifestarea posibilului în real.

Concordanţa provine din organizarea modelelor din spatele haosului aparent; astfel, evoluţia omenirii progresează, în ciuda semnalelor aparent aberante ale indivizilor dintr-un moment dat sau altul. Haosul nu este altceva decât o percepţie limitată. Totul face parte dintr-un întreg mai mare, cu toţii suntem implicaţi în evoluţia Câmpului de atracţie atot-inclusiv al conştiinţei înseşi.

Evoluţia este cea care garantează salvarea omenirii şi a întregii vieţi, şi această evoluţie e înnăscută în orice câmp al conştiinţei. Nobleţea omului rezidă în lupta sa constantă cu propria-i existenţă (pe care nu el a cerut-o), într-o lume care e asemănătoare cu o casă a oglinzilor – unicul său sprijin fiind credinţa sa în procesul vieţii înseşi.

din Putere versus forţă – determinanţii ascunşi ai comportamentului uman – David R. Hawkins

Calibrări Ştiinţă – Teorii

Teoria haosului – 455

Câmpuri de atracţie (Dinamicile Non-liniare) 460

Rezonanţa morfică (rezonanţa de formă) Câmpuri Morfogenetice: 460

Câmpurile morfogenetice (Sheldrake): 460

Teoria designului inteligent (ID): 480

Biocâmpuri: 460

Teoria câmpurilor M (Teoria Stringurilor iniţial): 460

Principiul Newtonian al cauzalităţii: 460

Dinamicile Non-liniare: 460

Teoria găurilor negre 2004 (Hawking): 455

„Universul Holografic“: 395

Teoria Evoluţionistă – Darwin: 450

Teoria dispariţiei dinozaurilor: 200

Ecuaţiile Dirac: 455

Descoperirea dublei spirale ADN: 460

Inversarea lentă a polilor magnetici ai Pământului: 460

Încălzirea Pământului din cauza ciclurilor magnetice de la suprafaţa soarelui: 455

Încălzirea Pământului din cauza poluării – Fals

„Greenhouse“- teoria încălzirii Pământului datorită emisiei de gaz – Fals

„Gena Dumnezeu“ (God Gene) – Fals

„Big Bang-ul“ ca sursă a Universului – Fals

Teoria „ Universurilor Paralele“ – Fals

Slăbirea câmpului magnetic al Pământului –  Adevărat

Existenţa apei pe Marte – Adevărat

Organisme pe Marte – Adevărat

Telekinezia – Adevărat

Universuri multiple – Adevărat

Interconectarea câmpurilor minţii cu Divinitatea – Adevărat

Fragmente din lista Calibrări Ştiinţă – volumul Adevăr versus falsitate – cum le putem diferenţia – David R. Hawkins