Puteţi schimba absolut oricare aspect al vieţii voastre

Când vă gândiţi la energie, probabil că vă gândiţi la o substanţă care se deplasează sub formă de unde – la fel ca undele de lumină, microundele, electricitatea şi undele sonore, de exemplu. Este un lucru destul de adevărat: toată energia se deplasează sub formă de unde, având, astfel, o frecvenţă proprie. Spre  deosebire de această situaţie, când vă uitaţi, să spunem, la masa din faţa voastră sau la scaunul pe care staţi, nu vă gândiţi că ele se deplasează sub formă de unde; la drept vorbind, este foarte probabil să gândiţi că ele sunt imobile (ceea ce este cât se poate de rezonabil).

Şi, totuşi, spre perplexitatea întregii comunităţi ştiinţifice, oamenii de ştiinţă au descoperit că fiecare particulă pe care o întâlnim în viaţa noastră – indiferent dacă pare a fi energie sau îmbracă o aparenţă solidă – se deplasează, în realitate, sub formă de undă, dar rămâne şi relativ materială în acelaşi timp.

Scaunul pe care staţi, de exemplu, pare să fie solid şi este, totodată, energie care se deplasează în unde chiar în clipa în care vorbim. O particulă nu mai poate fi descrisă doar ca particulă şi nici energia nu mai poate fi descrisă doar ca energie; tot ce există în lumea aceasta este, simultan, şi una şi cealaltă.

Poate părea extrem de ciudat şi, eventual, puţin derutant (de fapt, chiar este), însă când oamenii de ştiinţă utilizau detectoare de particule în încercarea de a identifica dacă o particulă luminoasă (foton) era corpuscul sau undă, au observat că atunci când încercau să determine dacă lumina se comporta ca şi corpuscul, ea se comporta ca atare, dar în clipa în care opreau detectoarele de particule, lumina revenea la starea ei de undă. Aceasta înseamnă fie că particulele au capacităţi paranormale, fie că forma sub care aleg să se înfăţişeze are ceva de-a face cu privitorul.

După o perioadă de gândire, oamenii de ştiinţă au concluzionat că particulele nu au, propriu zis, capacităţi paranormale. Ei au conchis că determinarea dacă lucrul pe care-l percepem este alcătuit din materie sau din energie depinde de doi factori extrem de importanţi: în primul rând, dacă ne uităm la el sau nu, iar în al doilea rând, de ce anume ne aşteptăm să vedem.

Werner Heisenberg, un strălucit fizician, a rezumat întreaga dilemă în celebrul său principiu al incertitudinii: „A observa înseamnă a perturba.” Asta înseamnă că prin observarea indiferent cărui fenomen, voi modificaţi, în realitate, rezultatul final al experienţei. Pentru a simplifica încă şi mai mult explicaţia, înseamnă că jucaţi un rol foarte activ în crearea a ceea ce vedeţi şi experimentaţi în viaţa voastră – influenţaţi, mai bine zis, alcătuirea realităţii care vă înconjoară doar prin simplul fapt că sunteţi în viaţă. Mai mult decât atât, asta arată că aşteptările voastre sunt, în realitate, creatoarele experienţelor pe care le trăiţi la modul cel mai concret cu putinţă. În termenii experimentului anterior, când oamenii de ştiinţă au pornit detectorul de particule, se aşteptau să vadă particule, ceea ce, de altfel, au şi văzut. În acelaşi fel, şi voi participaţi activ la crearea propriei vieţi prin intermediul aşteptărilor voastre; în fiecare clipă în care sunteţi în stare de veghe, propriul vostru „detector” este pornit, iar voi căutaţi activ experienţele la care vă aşteptaţi. Procedând în felul acesta, obţineţi exact ceea ce vă aşteptaţi să se întâmple.

Asta mai înseamnă şi că, dacă modificaţi aşteptările legate de o situaţie anume, veţi aduce schimbări şi modului în care o observaţi. Fireşte că acest lucru va altera rezultatul, făcându-l mai puţin perturbator.

Deşi sunt convinsă că toate acestea vi se par fascinante, v-aţi putea întreba ce legătură au ele, mai exact, cu viaţa voastră.

Bine, iată:

Primiţi ceea ce vă aşteptaţi să primiţi, nici mai mult, nici mai puţin

Poate că vă este cunoscută vechea întrebare filosofică: „Dacă se prăbuşeşte un copac în pădure şi nu este nimeni acolo care să-l audă, mai face el zgomot în cădere?” Eu am presupus întotdeauna că face zgomot, în baza principiului că indiferent dacă m-aş afla lângă el sau nu, sunetul este emis oricum. După mine, implicarea mea ar fi avut foarte puţin de-a face cu ceea ce s-ar fi întâmplat cu copacul oricum, prin firea lucrurilor. S-a dovedit că greşeam.

Răspunsul corect este: copacul nu numai că nu ar face zgomot în cădere, dar nici pădurea nu ar exista, fiindcă eu nu aş fi acolo ca să o văd.

Dacă particulele vi se înfăţişează ca fiind materiale doar atunci când le priviţi şi sub formă de undă atunci când nu le priviţi, pare logic că întreaga realitate se înfăţişează, de fapt, sub formă de undă până în clipa în care vă aflaţi voi exact în locul potrivit pentru a o experimenta. Capătă un aspect material pe măsură ce o experimentaţi şi revine la starea de undă când încetaţi să-i mai acordaţi atenţie (sau să o resimţiţi).

Este un concept destul de excentric, ca să nu spunem mai mult de atât. Casa în care locuiţi există când sunteţi acolo şi dispare când o părăsiţi. Soţul vostru pleacă la serviciu dimineaţa, însă nu se află doar la locul său de muncă; el este, efectiv, un fascicul de unde. Luaţi prânzul cu mama voastră şi, când vă despărţiţi, ea devine din nou un fascicul de unde care rămân pe frecvenţa „mamă” până la următoarea voastră revedere.

Asta înseamnă că fiecare clipă reprezintă un act de creaţie cu totul nou, care se bazează pe aşteptările voastre din momentul respectiv. Voi creaţi, la modul cel mai concret, fiecare moment al vieţii voastre. Viaţa nu este ceva de sine stătător, ea trece tot timpul, ca fulgerul, din existenţă în non-existenţă, permanent, creând şi recreând experienţele în funcţie de ceea ce observaţi voi.

Din moment ce jucaţi acum, în experiment, rolul detectorului de particule, v-aţi putea gândi la voi înşivă şi ca la un detector de viaţă. Nutriţi anumite aşteptări referitoare la modul în care se desfăşoară viaţa voastră în prezent şi la modul în care va evolua ea în viitor. Aşteptările acestea pot îmbrăca forma gândirii conştiente, sau pot fi convingeri de care să nu fiţi nici măcar conştienţi. Indiferent de situaţie, îmbinarea acestor convingeri acţionează ca un detector de particule, numai că al vostru nu se opreşte niciodată. De aceea, aşteptările pe care le nutriţi influenţează în permanenţă rezultatul oricăreia dintre experienţele voastre. Pe scurt, experienţele din viaţa voastră apar pentru că ele sunt ceea ce vă aşteptaţi voi să trăiţi.

Când vă modificaţi aşteptările, modificaţi şi rezultatul oricărei experienţe din viaţa voastră.

Fragment din cartea Fluxul, 40 de zile pentru o transformare totală a vieţii de Tara Meyer-Robson, Ed.Cartea Daath, 2010

Micro-macro #fluxul

Faceţi parte din enorm de multe grupuri, de la grupul familiei voastre de bază, la afilierea religioasă, rasa, sexul şi chiar naţionalitatea. Dintre acestea, singura de care eraţi conştienţi în copilărie era familia; experienţa în acest grup primar a pus bazele întregii voastre viziuni asupra vieţii – şi fie vă aşteptaţi ca viaţa să fie sigură, bazată pe acceptare şi susţinere, fie disfuncţională, înfricoşătoare şi dificilă.

Pe măsură ce aţi crescut, aţi început să căutaţi alte grupuri care pot fi considerate drept „familii la alegere”. Dacă aveţi convingeri pozitive despre voi înşivă şi o bază solidă pentru a alege cu înţelepciune, veţi selecta grupuri cu o energie pozitivă, devenind o parte a unor grupuri care vă susţin, vă dau putere – cum ar fi un grup mare de prieteni, o echipă sportivă câştigătoare sau un grup de susţinere a drepturilor omului care aduce o diferenţă pozitivă în lume. Dacă nu, veţi alege să faceţi parte din grupuri care crează o experienţă colectivă negativă, cum ar fi bande, secte sau grupuri bazate pe ură. În cel mai bun caz, grupurile negative vă vor face să vă comportaţi periculos, nociv faţă de voi înşivă şi faţă de alţi oameni; în cel mai rău caz, a face parte din astfel de grupuri poate realmente să vă pună în pericol viaţa. De la împuşcături din goana maşinii, la acte teroriste şi la ororile genocidului, grupurile negative conduse de lideri negativi pot fi una dintre cele mai puternice forţe de distrugere şi de vătămare.

Fie că faceţi deja parte dintr-un grup negativ, ori doar vă întâlniţi cu unul în viaţa de toate zilele, a lua atitudine împotriva acestui gen de grupuri necesită mare curaj, dar recompensa este că puteţi schimba traiectoria vieţii multor oameni când alegeţi astfel. În momentul în care credeţi cu adevărat că puteţi contribui la schimbare şi luaţi atitudine cu iubire, în dorinţa voastră de a transforma o experienţă de grup disfuncţională şi dăunătoare, cu siguranţă veţi transforma lumea atât la nivel micro, cât şi la nivel macro. Fiecare alegere fermă de a vă îndrepta spre grupuri pozitive, iubitoare şi care susţin dreptatea şi drepturile omului este în acord şi rezonanţă cu o frecvenţă înaltă a hologramei colective.

Cu cât mai mulţi oameni aleg acţiuni pline de iubire, cu atât creşte frecvenţa colectivă, unul dintre efecte fiind îmbunătăţirea substanţială a calităţii experienţei colective.

Fragment din volumul Fluxul – 40 de zile pentru o transformare totală a vieţii de Tara Meyer-Robson

Nu forţaţi transformarea #fluxul

Petreceţi o mulţime de timp ajutând diverse persoane care nu se ajută singure? Cât de tare vă frustrează lucrul acesta? Cât de epuizaţi vă simţiţi după un astfel de efort?

Dacă este un tipar pe care-l întâlniţi frecvent în viaţa voastră, este foarte posibil să aveţi personalitatea unui „ocrotitor”, adică a cuiva care doreşte să aducă ceva bun în viaţa altora. S-ar putea să aveţi o inimă bună şi să simţiţi că cei pe care încercaţi să-i ajutaţi nu se pot, în mod obiectiv, ajuta singuri. Credeţi-mă că înţeleg foarte bine lucrul acesta pentru că şi eu sunt exact la fel şi am „beneficiat” de un tipar cumplit în trecut, când lăsam la o parte propriile mele nevoi şi alergam cu sufletul la gură să ajut pe oricine puteam.

Ceea ce trebuia să conştientizez era că toţi oamenii au aceeaşi legătură cu Sursa pe care o aveam şi eu. Au şi aceeaşi însuşire de a-şi folosi creativitatea şi intuiţia pentru rezolvarea propriilor probleme. În plus, mai au şi aceeaşi capacitate de a întreprinde demersurile necesare pentru a se elibera de propriile tipare. În final, a trebuit să-mi dau seama că, de fapt, le făceam rău altora dacă rezolvam problemele în locul lor; dacă procedaţi în felul acesta, şi voi le faceţi un rău.

Ştiu că aţi putea crede exact opusul, dar este adevărat ce vă spun. La un moment dat din viaţa mea eram atât de epuizată de faptul că-i ajutam tot timpul pe alţii să facă lucruri pe care erau perfect apţi să le facă ei înşişi, încât a trebuit să apelez la sfaturile unui life coach pentru a-mi da seama cum puteam să-i ajut pe alţii fără să mă distrug pe mine însămi. Spre completa mea uimire, acesta mi-a adus la cunoştinţă că eram un „agasant spiritual”. Am reacţionat violent: „Un agasant spiritual? Eu? Bine, dar eu îi ajut!” De fapt, avea dreptate.

Fiecare individ trebuie să-şi folosească forţa co-creatoare pentru rezolvarea propriilor probleme şi crearea unei vieţi mai bune. Prin soluţionarea problemelor altor persoane în locul acestora, le răpiţi forţa personală, încrederea în sine şi capacitatea de a-şi însuşi lecţiile necesare pentru a crea o viaţă împlinită şi plină de vigoare. Sunteţi „agasanţi spirituali” pentru că nu le permiteţi să înveţe să-şi asculte propria intuiţie, să simtă satisfacţia de a stăpâni o nouă deprindere sau de a se vindeca de o afecţiune, sau, încă, de a deveni cu adevărat independenţi. Îi împiedicaţi să-şi asume în mod concret responsabilitatea pentru ei înşişi şi viaţa lor sau de a-şi folosi puterea propriei minţi spre binele lor. Indiferent cât de mult v-aţi dori să rezolvaţi problemele altora în locul lor şi cât de dureros este să urmăreşti suferinţa altcuiva, în ultimă instanţă fiecare trebuie să şi le rezolve pe cont propriu; individul însuşi trebuie să depună efortul de a se vindeca de o afecţiune, de a face afacerea să meargă, de a pune capăt problemei pe care o are cu băutura, de a ieşi dintr-o relaţie abuzivă, de a-şi înfrunta şeful sau de a rezolva orice altă problemă.

Pentru a înţelege mai bine acest lucru, gândiţi-vă la filmul Star Wars. Ar fi putut Yoda să lupte în locul lui Luke? Sigur că ar fi putut. Atunci de ce nu a făcut-o? Fiindcă pentru Luke era mult mai bine, pe termen lung, să înveţe să „folosească forţa” şi să-şi accepte puterea personală decât să simtă că era neputincios şi că avea în permanenţă nevoie de Yoda pentru a fi protejat. Prin însuşirea lecţiilor mai aspre, Luke a devenit apt să facă tot ce trebuia pentru a se apăra pe sine. Mai mult decât atât, decizia lui Yoda de a nu rezolva toate problemele lui Luke şi de a-i permite să înveţe să-şi folosească forţele proprii a fost o hotărâre luată din iubire. Nu-l abandona pe Luke şi nu era crud faţă de el. Dimpotrivă, i-ar fi făcut rău (devenind un agasant spiritual) dacă nu i-ar fi îngăduit să devină stăpân pe propriile forţe.

Ştiu că este mai uşor de spus decât de făcut. Poate că există o fiinţă iubită în viaţa voastră care pare să aibă tot timpul dificultăţi şi care vă cere încontinuu să i le rezolvaţi. Poate că cineva la care ţineţi are o problemă cu consumul de alcool sau vă cere mereu bani să-şi poată duce viaţa. Altcineva vă roagă să preluaţi voi treburile care îi revin pentru că suferă de dureri cumplite de cap sau are o situaţie familială complicată. Problemele pe care le întâmpinăm sunt numeroase şi când iubiţi pe cineva este îngrozitor să priveşti cum persoana respectivă trece prin dificultăţi. Nu puteţi, totuşi, să vă consacraţi tot timpul, toată forţa şi energia ajutorării cuiva apt să se ajute singur, dar care preferă, pur şi simplu, să nu facă lucrul acesta. Nu-i faceţi niciun bine acelei persoane. Mai mult, nu este nicio dovadă de egoism şi niciun lucru îngrozitor să refuzaţi să rezolvaţi problemele altcuiva sau să ieşiţi dintr-o situaţie neconvenabilă; este, mai degrabă, un gest de iubire din moment ce ajutaţi acea persoană să-şi însuşească lecţiile necesare pentru a-şi putea folosi forţa personală într-un mod cu adevărat pozitiv.

Nimeni nu se schimbă până nu este pregătit de schimbare; nici voi, nici prietenii voştri, nimeni.

Nu sugerez niciun moment că n-ar trebui să mai încercaţi să-i ajutaţi pe ceilalţi; când oamenii apelează la ajutorul vostru, ar trebui, dimpotrivă, să li-l oferiţi fără ezitare şi cu multă dragoste. Dacă, însă, constataţi că sunteţi atraşi în dramele lor personale, că vă străduiţi mai mult decât o fac ei înşişi să-i ajutaţi să depăşească o situaţie nefericită sau că le rezolvaţi în mod constant problemele, atunci este bine să vă daţi seama că vă epuizaţi puterile în favoarea acestui ataşament. În acest caz, luaţi distanţă faţă de situaţia respectivă. Le-aţi oferit instrumentele necesare pentru o viaţă mai bună, dar mai trebuie şi ca ei să-şi dorească să facă uz de ele; nu aveţi cum să forţaţi asta.

Oferiţi-le întotdeauna oamenilor aflaţi la ananghie o mână de ajutor, furnizaţi-le informaţii, dăruiţi-le iubirea şi înţelegerea voastră. Este alegerea lor ce vor face în continuare şi tot lor le aparţine decizia privind cursul pe care-l va urma viaţa lor. Este extrem de greu, dar trebuie să aveţi răbdare, să aşteptaţi şi să speraţi că sunt într-adevăr pregătiţi pentru schimbare. Veţi şti dacă este aşa, fiindcă vor începe să-şi asume cu adevărat responsabilitatea modificării propriilor tipare şi mentalităţi.

Amintiţi-vă doar că nu-i puteţi ajuta pe cei care nu se ajută singuri. Luke putea oricând să-l ignore pe Yoda şi să trăiască fără cunoaşterea sau forţa care i-au îngăduit să devină tot ce fusese menit să fie. Avem cu toţii de făcut aceeaşi alegere, şi anume de a ne folosi forţa mentalului pentru a învăţa să uşurăm curgerea vieţii sau să punem obstacole în faţa lui, rezonând pe frecvenţa dificultăţilor şi a sănătăţii precare.

Oferiţi-vă ajutorul, fiţi iubitori şi aşteptaţi să vedeţi dacă ceilalţi sunt pregătiţi să se agaţe de colacul vostru de salvare. În acest caz, aruncaţi-l înspre ei cu bucurie.

fragment din Fluxul:40 de zile pentru o transformare totală a vieţii, Tara Meyer-Robson

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/terapii-pentru-minte-inima-si-trup/tara-meyer-robson-fluxul-40-de-zile-pentru-o-transformare-totala-a-vietii-cartea-daath