Auto-examinarea ca tehnică spirituală

Aceasta era una dintre învăţăturile favorite ale lui Ramana Maharshi, care recomanda să ne punem întrebarea „Cine sunt eu?” în scopul direcţionării atenţiei de la experimentator la Sursa Conştientizării însăşi, şi, în felul acesta, de la sine la Sine. Scoasă din context, bine cunoscuta întrebare „Cine sunt eu?” poate, totuşi, duce cel mai adesea la explorarea conţinutului sau definirii identităţii mai mult decât la intuirea contextului. Ar putea fi mai util de întrebat „Ce sunt eu?”. „Ce” este impersonal şi se aliniază la energia universală, pe când „cine” se acordă cu personalul şi linearul.

Angajarea devoţională pe calea lucrării spirituale interioare nu constituie, de obicei, un impediment major la începutul procesului, dar mai târziu ar putea necesita modificări ale ocupaţiei şi relaţiilor. Adaptările îi permit vieţii obişnuite să se desfăşoare ca de obicei până la un moment dat, după care se manifestă o lipsă de interes faţă de procesarea lineară şi de externalizarea scopurilor. Lucrarea spirituală sfârşeşte prin a dobândi suprema prioritate, care are deseori drept rezultat schimbări majore.

Frecvent, aplecarea spre spiritualitate ia avânt, devenind preocuparea principală în ceea ce s-ar putea numi „etapa radicală”. Ceea ce pare să semene cu un imbold este, de fapt, urmarea atragerii Sinelui, care energizează acum strădania spirituală. Individul nu este propulsat de trecut, ci irezistibil atras de viitor. Sinele acţionează la fel ca forţa gravitaţională, care devine încă şi mai puternică odată cu apropierea de centru.

Efectul Sinelui se mai poate asemăna şi cu forţa de atracţie magnetică, al cărei efect se intensifică pe măsură ce individul se apropie de obiectiv. Iubirea faţă de Divinitate are drept urmare descreşterea interesului faţă de lume, din moment ce Sinele nu are necesităţi, nevoi sau dorinţe, lucru adevărat şi pentru corpul însuşi.

În stadiile mai avansate, părăsirea lumii este un act firesc. Egoul nu mai are, atunci, „nimic de făcut” şi este trecut în repaus. Capacitatea de lucru ulterioară constituie o problemă şi reflectă înclinaţiile karmice reziduale. La nivelurile foarte avansate, peste 600, îşi face apariţia opţiunea părăsirii corporalităţii şi majoritatea celor care ajung la nivelul acesta optează pentru acest lucru. De aceea, sub aspect statistic, în orice moment dat există foarte puţini înţelepţi avansaţi pe planetă în virtutea transcenderii de către aceştia a scopului intrinsec al evoluţiei vieţii umane. Încă şi mai rar întâlnit este ca un înţelept iluminat să se întoarcă spre lume şi să interacţioneze cu aceasta, ceea ce necesită activarea unui aspect al conştiinţei pe care l-am putea denumi „persona”. Aceasta este, în esenţă şi funcţional, doar o însuşire ce înlesneşte comunicarea. Nu există un „sine” care să comunice, iar comunicarea este o realitate suficientă sie însăşi. Astfel, comunicarea este lipsită de un „scop” şi se degajă, pur şi simplu, ca o însuşire a propriei sale esenţe. „Personalitatea” este o proiecţie a observatorului, nu o însuşire a învăţătorului.

Întrebare: Descrierea şi analiza esenţei strădaniei spirituale lămureşte procesul spiritual care a fost de multe ori întunecat de mistificare şi de religiozitate obscură.

Răspuns: Adevăratul devot întâmpină cu bucurie claritatea şi precizia. Căutătorul naiv este deseori îndrăgostit de religiozitate şi mistificare. Practicile ceremoniale şi capcanele pot avea un farmec atrăgător care să romanţeze spiritualitatea cu o aură mistică, magică sau chiar teatrală. Unele practici duc la stări de transă sau stări modificate de conştienţă. Căutătorul impresionabil este atras de fenomenele neobişnuite care sunt, de fapt, irelevante, cum ar fi siddhis. Spre deosebire de acestea, adevărata esenţă a strădaniei spirituale sună mundan şi neimpresionant.

Fragment din volumul Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitate devoţională David R.Hawkins M.D., Ph.D.

Netimpul Iubirii

Este utilă înţelegerea faptului că un anumit nivel al conştiinţei corespunde unui anumit „câmp atractor” care, asemenea unui magnet, atrage ceea ce este similar cu el. Deşi sinelui individual îi place să considere că gândurile care-i trec prin minte sunt „gândurile sale”, acestea sunt, de fapt, doar „gândurile” care predomină la un anumit nivel al conştiinţei. Este ca atunci când diferite adâncimi ale mării atrag specii diferite de peşti. Astfel, dacă nivelul calibrat al conştiinţei unei persoane se situează în principal în sfera mândriei, atunci câmpul însuşi atrage, la modul impersonal, gânduri similare de susţinere, diferite de cele care predomină în cazul unei atitudini generale de neutralitate sau de acceptare.

Motivaţia spirituală, intenţia şi alinierea ar putea fi asemănate cu modificarea câmpului magnetic sau gravitaţional prin care contextul se schimbă, dezvăluind o înţelegere diferită.

Iubirea Divină este un câmp atotcuprinzător, iar caracteristicile sale sunt de neuitat, aşa cum ştie oricine a trecut la un moment dat printr-o experienţă în apropierea morţii. Este cu adevărat şi implicit inefabilă, iar prezenţa sa dă impresia unei topiri în totalitatea sa desăvârşită, experienţială. Nimic din viaţa mundană nu se apropie nici măcar de departe de ea. Este de o blândeţe profundă şi, totuşi, infinit de puternică datorită nesfârşitei sale tării.

Specifică Prezenţei ca Iubire este însuşirea de netimp/veşnicie. Chiar şi o fracţiune de moment de Prezenţă în timp terestru este resimţită prin intermediul Sinelui drept o eternitate. Aceasta este o dovadă inconfundabilă. Prin urmare, să fi Cunoscut Realul fie şi pentru câteva secunde fugare, înseamnă să-l fi cunoscut o dată pentru totdeauna.

Fragmente din volumul Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitate devoţională , David R. Hawkins M.D., Ph.D.

Cine sau ce

Această carte ȋncepe cu ȋntoarcerea fiului risipitor. Este o explorare profundă a naturii Sinelui nostru şi a fericirii pe care o căutăm.

Notă:

În această  carte “fericirea” este sinonimă cu pacea, iubirea, frumuseţea şi ȋnţelegerea lucrurilor.

În această carte ”obiectele” se referă la orice poate fi experientizat, trăit ȋn plan mental, emoţional sau fizic, inclusiv toate gândurile, imaginile, sentimentele, senzaţiile şi percepţiile.

Cine sau ce sunt Eu?

Tot ceea ce ştim despre minte, corp şi lume este experienţa noastră despre acestea, iar experienţa este în mod obligatoriu dependentă de prezenţa Sinelui nostru, orice ar putea fi acesta. Nimeni nu a putut şi nu va putea vreodată să experientizeze o minte, un corp sau o lume fără ca, mai ȋntâi de toate, Sinele său să fie prezent. Toată Experienţa este cunoscută de Sinele nostru, şi, prin urmare, cunoştinţele noastre despre minte, corp şi lume sunt legate şi dependente de Cunoaşterea Sinelui nostru.

Poetul şi pictorul William Blake spunea: “Cum este omul, aşa şi vede.” Ceea ce voia să spună este că modul în care vede o persoană, felul ȋn care se ȋnţelege pe sine condiţionează profund felul ȋn care el sau ea ȋnţelege obiectele, ȋi ȋnţelege pe alţii, ȋnţelege lumea. Haideţi, deci, să ȋncepem cu Sinele nostru, pentru că totul depinde de el.

Ce ştim despre Sinele nostru cu certitudine? Pentru a afla, trebuie să avem voinţa de a lăsa deoparte tot ceea ce am ȋnvăţat despre Sinele nostru prin alţii sau prin intermediul culturii şi să avem disponibilitatea de a ne baza pe experienţa directă şi intimă, personală. Până la urmă, experienţa trebuie să fie testul realităţii.

Primul lucru pe care ȋl ştim cu siguranţă este acel “eu sunt”. Această simplă cunoştinţă a fiinţei noastre – atât de simplă şi evidentă că este deseori trecută cu vederea – este cea mai preţioasă cunoştinţă pe care o poate deţine cineva. S-ar putea să nu ştim ce suntem, dar ştim suntem. Nimeni nu-şi poate nega propria fiinţă ȋn mod legitim deoarece, chiar şi pentru a se nega pe sine, este necesar, mai ȋnainte de orice, să fie prezent.

Nimeni nu afirmă “eu sunt” pentru că i-au spus părinţii sau pentru că a ȋnvăţat dintr-o carte. Existenţa noastră este ȋntotdeauna cea mai intimă trăire, experienţa familiară şi directă. Este evidentă şi dincolo de orice ȋndoială. Cu alte cuvinte, fiinţarea sau prezenţa este o calitate inerentă a Sinelui nostru.

Fragment din

Prezenţa-Arta păcii şi a fericirii