„Tot ceea ce există, se întoarce în Prezenţă” – Rupert Spira

Întrebare: Mulţi profesori spun că un individ nu poate face nimic pentru a se apropia de realizarea adevăratei naturi a Experienţei. Este adevărat?

Dacă există o credinţă, şi, mai important, un sentiment al separării, o senzaţie că “eu“sunt localizat într-un corp şi sunt corpul, atunci acea credinţă şi acel sentiment acoperă, învăluie realitatea Experienţei noastre, determinând-o, astfel, să pară că este formată dintr-un sine separat “aici”, înăuntru, un obiect separat, altul, diferit şi lumea, “acolo”, în afară.

Această credinţă şi acest sentiment par că ascund realitatea Experienţei noastre, dar, de fapt, nu fac asta. Realitatea Experienţei noastre este că suntem o conştienţă prezentă, nelimitată, nelocalizată ce umple, inundă întreaga Experienţă.

Odată cu aparenta acoperire a adevăratei noastre naturi se acoperă, se ascund şi pacea şi fericirea ce sunt inerente ei. Învăluirea, ascunderea fericirii este experienţa amărăciunii sau a suferinţei, şi inerentă suferinţei este căutarea fericirii.

Dacă nu ar exista o căutare a fericirii, dacă, altfel spus, am fi complet mulţumiţi cu situaţia curentă, atunci nu ar exista nicio suferinţă.

“Ascunderea fericirii, suferinţa şi căutarea fericirii” sunt sinonime între ele. Un alt nume pentru această căutare este “sinele interior separat”.

Acest sine interior separat nu este o entitate, este acţiunea de rezistenţă, de împotrivire, de căutare şi, prin urmare, acţiunea suferinţei. Entitatea separată şi aparentă nu caută fericirea, ci entitatea separată şi aparentă este căutarea fericirii.

Dacă înţelegem suferinţa ca ivindu-se în Conştienţa noastră dimpreună cu toate celelalte şi credem că nu se poate face nimic în legătură cu asta, ne păcălim singuri. Suferinţa este, prin definiţie, o împotrivire la situaţia curentă şi o inevitabilă căutare a unei alternative în viitor. Dacă nu s-ar opune rezistenţă situaţiei prezente, nu ar exista nici suferinţă. Prin urmare, dacă situaţia curentă este experienţa suferinţei şi dacă nu se opune absolut deloc rezistenţă acestei suferinţe, atunci suferinţa nu poate dura deoarece suferinţa este rezistenţa, împotrivirea, respingerea. Ca urmare, suferinţa este imediat transformată în fericire.

Deci suferinţa se revelează ca fericire imediat ce se sfârşeşte orice acţiune de rezistenţă.

Fericirea este natura esenţială, fundamentală chiar şi a suferinţei. Ea stă liniştită în miezul tuturor experienţelor, inclusiv în suferinţă, aşteptând să fie recunoscută, aşteptând să renunţăm la opunerea rezistenţei, aşteptându-ne să avem curajul şi iubirea de a ne întoarce înapoi, aşa cum eram şi a sta faţă-n faţă cu suferinţa fără a avea nici cea mai mică dorinţă de a ne opune ei ori de a o îndepărta. Exact acesta este motivul pentru care, chiar şi în cele mai întunecate momente de disperare, noi nu suntem niciodată copleşiţi total de nefericire. Dacă am fi, nu ar mai exista niciun loc pentru nimic altceva, nici măcar pentru un gând care să separe un sine ce ar privi către suferinţă şi ar încerca să scape de ea şi atunci s-ar realiza nondualitatea perfectă, adică fericirea perfectă.

Cu alte cuvinte, nu există niciun fel de absolută suferinţă.

Suferinţa este întotdeauna amestecată cu altceva, cu o dorinţă de a scăpa de ea într-un viitor imaginar, adică cu o dorinţă pentru fericire. Totuşi, există absolută fericire care nu este amestecată cu nimic, nici cu cea mai subtilă umbră a existenţei unui alt ceva.

Fragment din Partea a VI-a – Experienţa

Prezenţa – Arta Păcii şi a Fericirii: Rupert Spira

Nimic material nu ne poate atinge, schimba, afecta, deplasa, altera, distruge sau manipula Sinele, Prezenţa Conştientă, în vreun fel oarecare, tot aşa cum imaginea care se reflectă în oglindă nu poate afecta oglinda însăşi. Sinele este una cu întreaga experienţă, la fel cum oglinda este totuna cu imaginea oglindită în ea şi, cu toate acestea, suntem independenţi de aparenţe întocmai cum oglinda este distinctă de imaginea pe care o reflectă.

Pentru început, atunci când ne acceptăm ca Prezenţă Conştientă, mintea, trupul şi lumea sunt împinse în fundal. Când Prezenţa şi întâietatea Sinelui nostru au fost stabilite, obiectele ne devin din nou apropiate, chiar mai aproape decât aproape. Acestea se dizolvă în propriul nostru Sine şi ni se revelează, cum altfel, decât ca forma pe care o îmbracă Sinele de la un moment la altul.

De fapt, pentru a cunoaşte un obiect aparent al minţii, trupului sau lumii, acesta trebuie să se dizolve în propriul nostru Sine, în Conştienţă. Dizolvarea în Conştienţă este modalitatea prin care un obiect ne devine cunoscut. Pentru a cunoaşte ceva, indifferent ce, aparenta sa „obiect-itate“ trebuie să se dizolve în Conştienţă, devenind cunoaştere pură.

Cu toate acestea, nu se poate afirma că un obiect material se dizolvă propriu-zis în Conştienţă, ci mai degrabă că obiectul respectiv este înţeles ca şi cunoaştere a obiectului însuşi – iar în Experienţa noastră obiectul nu a fost nicicând altceva în afară de această cunoaştere – şi că singura materialitate prezentă în cunoaştere este Conştienţa, propriul nostru Sine. Aşa se face că ceea ce se dizolvă este aparenta „obiect-itate“ a unui obiect – „exterior-itatea“ sa, „carapacea“ sa, „ceva-itatea“ sa.

Disoluţia aceasta este cunoscută ca experientizare a iubirii şi reprezintă disoluţia oricăror limitări aparente care par să ţină un obiect sau altceva o persoană sau lumea în ansamblu, la distanţă sau separate de noi. Iubirea şi cunoaşterea sunt, de fapt, unul şi acelaşi lucru.

Fragment din Prezenţa – intimitatea Experienţei, Rupert Spira

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/craciun21-rupert-spira

Tot ce este cuprins în interiorul acestui contur imaginar este considerat a fi „eu”- Rupert Spira

PREZENŢA – INTIMITATEA EXPERIENŢEI (volumul 2) – Rupert Spira  

În mod obişnuit, credem că pielea constituie recipientul tuturor senzaţiilor corporale. Cu toate acestea, senzaţiile corporale nu sunt găzduite în perimetrul ocupat de pielea noastră. Pielea nu este, de fapt, decât încă o senzaţie, iar o senzaţie nu-şi face apariţia în interiorul unei altei senzaţii. Toate senzaţiile apar în Sinele nostru, în Prezenţa Conştientă.

În mod obişnuit, considerăm că „eu” sunt învelişul care găzduieşte toate senzaţiile corporale. Acest „eu”, însă, constituie numai un contur imaginar alcătuit din gândire, care este atras în jurul unui mănunchi de senzaţii.

Tot ce este cuprins în interiorul acestui contur imaginar este considerat a fi „eu”, iar tot ce există în exteriorul acestuia devine „non-eu”, ceea ce este doar un alt nume dat obiectelor, celorlalţi şi lumii.

Dar cum aş putea fi „eu” acest contur, acest gând? „Eu” nu sunt un gând, nu sunt o senzaţie. „Eu”sunt acela căruia îi apar sau în care apar gândurile şi senzaţiile.

Sinele interior separat şi obiectul exterior separat, ceilalţi sau lumea – sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Moneda o constituie ignoranţa – ignorarea adevăratei naturi a Experienţei.

Cu acest gând anume, Sinele nostru, Prezenţa Conştientă este, în aparenţă, identificat cu şi limitat la un mănunchi de senzaţii.

Prezenţa Conştientă pare, drept consecinţă, să-şi asume însuşirile trupului, respectiv aceasta apare ca fiind limitată, localizată şi separată. Astfel pare să ia naştere un „eu” separat. Totuşi, acest contur este inexistent ca experienţă concretă. El este alcătuit numai din gândire. Încercaţi să identificaţi acest contur cu experienţa curentă. Unde, în experienţa de faţă, se află linia dintre această senzaţie corporală şi acea percepere a lumii? Este ea alcătuită din altceva decât din gândirea care o gândeşte? Şi chiar dacă reuşim să identificăm ceva care pare să corespundă unei asemenea linii separatoare, nu este aceasta doar încă o apariţie în cadrul Prezenţei?

Odată ce această investigare a Experienţei a fost dusă la bun sfârşit, convingerea că am fi un trup este iremediabil afectată, dacă nu chiar distrusă imediat cu desăvârşire. Senzaţia de a fi un trup este, însă, şi mai dăunătoare şi se păstrează în pofida faptului că noi am înţeles opusul.

Dacă, însă, vom continua să revenim la această investigare a Experienţei, ne va deveni din ce în ce mai limpede că suntem însăşi Prezenţa Conştientă şi că aceasta nu se identifică în niciun fel cu un trup şi că nu are nici limitare, nici localizare inerente.

Odată ce investigaţia anterioară s-a finalizat cu această înţelegere, nu mai este nimic altceva de făcut. Rămânem această Prezenţă Conştientă, iar mintea, trupul şi lumea sunt treptat şi cu uşurinţă realiniate la aceasta, deşi am putea coopera şi noi la această realiniere.

De fapt, am fost dintotdeauna această Prezenţă Conştientă, chiar dacă ne consideram şi simţeam că suntem altfel. Acum, însă, acceptăm şi cunoaştem acest lucru.   Când vom simţi că uităm ceea ce suntem cu adevărat, nu trebuie decât să revenim asupra acestei investigaţii şi să restabilim noi înşine adevărul în această chestiune, prin înţelegere experienţială. Aceasta ne va aduce, firesc şi spontan, înapoi la acceptarea noastră, în mod conştient, ca Prezenţă Conştientă.

Odată cu trecerea timpului, straturi din ce în ce mai profunde de cunoaştere vor fi supuse şi „colonizate” de această înţelegere experienţială, devenind ulterior ca impregnate, saturate de pacea, fericirea şi iubirea inerente Prezenţei Conştiente.

De fapt, întreaga Experienţă este întotdeauna impregnată şi saturată de Prezenţă, cu ştiinţa sau fără de ştiinţa noastră, numai că acum ştim acest lucru şi îl simţim ca atare.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-colectii-reduceri-editura-cartea-daath/rupert-spira-prezenta-vol-I-si-II-cartea-daath