Când începem să renunţăm la toate aceste temeri, neutralizând sistemele de convingeri şi reafirmând că adevăratul nostru Sine este Infinit, neputând face subiectul nici unor limitări, trecem la o stare superioară de sănătate, la o stare de bine şi la un aport de energie vitală. Un mod util de formulare a acestei afirmaţii pentru uzul personal ar fi:
„Sunt o Fiinţă Infinită şi nu sunt afectat(ă) de ……………….“
din Letting Go – Calea renunţării – David R. Hawkins
Fie ca Noul An să vă aducă lumina înţelepciunii din infinta energie a Iubirii! Graţia să vă sprijine în procesul schimbării, al eliberării din toate limitările care vă îngrădesc Realizarea Bucuriei!
Gândurile sunt nişte contrafaceri, nişte fantezii care ascund realitatea. Urmărirea gândurilor ne poate ţine ocupaţi încontinuu. Iar într-o zi vom descoperi că ne aflăm exact în punctul din care am plecat.
Gândurile sunt ca peştişorii dintr-un bol cu apă, apa fiind adevăratul Sine. Adevăratul Sine este spaţiul dintre gânduri sau, mai exact, câmpul de conştientizare tăcută existent dedesubtul tuturor gândurilor.
Deşi este un substantiv, “Experienţa” conţine în sine verbul (inexistent deocamdată în dicţionarul limbii române) “a experientiza” – a conştientiza conştienţa care conştientizează şi trăieşte experienţa de a fi; a trăi cu adevărat, cu toată fiinţa, nu doar cu fiinţa biologică, vie, nu doar a trăi viaţa aşa cum o definim în mod obişnuit: “o sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice ce caracterizează un organism”. Dar ce este un organism? Cele două definiţii sunt legate intrinsec una de alta, nefiind capabile a oferi o clară înţelegere asupra vieţii. Definiţia unui organism este: “totalitatea organelor şi a părţilor indisolubil legate între ele ale unei fiinţe vii”. Dacă viul şi viaţa sunt definite ca procese specifice unui organism, iar organismul este definit ca o sumă de părţi legate între ele, organizate astfel într-o fiinţă vie, atunci putem deduce că în absenţa vieţii nu există organisme.
Dar atunci, ce este viaţa? Dacă nu există organism, nu există nici viaţă.
Autorul ne propune “prezenţa”, care există, este eternă, permanentă şi conştientă, o Prezenţă Conştientă. Această Prezenţă traversează, pătrunde, inundă, umple, este, există în tot ceea ce este. Ea “experimentează” dând naştere “experienţelor”. Conştienţa nu este mintea, dar se manifestă şi în procesele cognitive, raţionale ale minţii. Conştienţa nu este creierul, ci traversează acest organ esenţial al corpului uman.
Drept urmare, atunci când veţi întâlni cuvântul scris cu literă mare, Experienţă, veţi întâlni realitatea tuturor celor ce sunt.
“Fiinţă”, de multe ori însoţit de “fiire” este un alt cuvânt ce îşi depăşeşte tradiţionala definiţie. A fi-fiire-este urmează a fi înţeles din lecturarea cărţii.
“Intimitate” este un alt cuvânt pentru care paleta limbii române pare a fi îngustă. Intimitatea din această carte se referă la apropierea atât de apropiată încât se poate spune, uneori, că din două obiecte aflate într-o astfel de strânsă legătură nu mai rămâne decât unul. De altfel, pe alocuri am tradus astfel : “devine una cu”, evitând cuvintele apropiate “contopire” sau “fuzionare”. Această apropiere intimă cu Experienţa duce până la dizolvarea calităţilor ce diferenţiază două obiecte, persoane, situaţii, fenomene, procese etc.
Fragment din Prefaţa Autorului:
Această carte este o meditaţie asupra naturii fundamentale a Experienţei, purtându-ne într-o călătorie în chiar inima ei. Prin urmare, repetiţia este inevitabilă. Pentru o minte care este în căutarea ideilor noi, a stimulării sau a distracţiei, această repetiţie poate părea frustrantă pe alocuri, dar nu va fi experientizată astfel de mintea care caută miezul Experienţei. În schimb, am putea înţelege aceste contemplaţii ca pe o explorare şi mai profundă a Experienţei, ceea ce conduce, în timp, la o imersiune în esenţa sa.
În acest tip de explorare sunt descoperite diferite straturi ale înţelesurilor şi ale subtilului, dar nu ne vom odihni prea mult pe nici unul dintre palierele formulării. Fiecare nouă înţelegere o dizolvă pe precedenta doar pentru a se descoperi pe sine a fi dizolvată, la rândul său, în timp. Puterea cuvintelor ce încearcă să exploreze şi să exprime natura Experienţei rezidă mai degrabă în calitatea de a se dizolva decât de a formula ceva ce nu poate fi pus în cuvinte cu acurateţe. Sper că veţi parcurge această carte în acest spirit.
Cine este acest sine care se află într-o constantă căutare după fericire şi care este natura acestei fericiri? Acesta este momentul întoarcerii fiului risipitor.
Această carte începe cu întoarcerea fiului risipitor. Este o explorare profundă a naturii Sinelui nostru şi a fericirii pe care o căutăm.
Notă: În această carte “fericirea” este sinonimă cu pacea, iubirea, frumuseţea şi înţelegerea lucrurilor. În această carte “obiectele” se referă la orice poate fi experientizat, trăit în plan mental, emoţional sau fizic, inclusive toate gândurile, imaginile, sentimentele, senzaţiile şi percepţiile.
Fragment din Partea I – Adevărata noastră natură
Cine sau ce sunt Eu?
Tot ceea ce ştim despre minte, corp şi lume este experienţa noastră despre acestea, iar experienţa este în mod obligatoriu dependentă de prezenţa Sinelui nostru, orice ar putea fi acesta.
Nimeni nu a putut şi nu va putea vreodată să experientizeze o minte, un corp sau o lume fără ca, mai întâi de toate, Sinele său să fie prezent. Toată Experienţa este cunoscută de Sinele nostru, şi, prin urmare, cunoştinţele noastre despre minte, corp şi lume sunt legate şi dependente de Cunoaşterea Sinelui nostru.
Poetul şi pictorul William Blake spunea: “Cum este omul, aşa şi vede.” Ceea ce voia să spună este că modul în care vede o persoană, felul în care se înţelege pe sine condiţionează profund felul în care el sau ea înţelege obiectele, îi înţelege pe alţii, înţelege lumea. Haideţi deci să începem cu Sinele nostru, pentru că totul depinde de el.
Ce ştim despre Sinele nostru cu certitudine? Pentru a afla, trebuie să avem voinţa de a lăsa deoparte tot ceea ce am învăţat despre Sinele nostru prin alţii sau prin intermediul culturii şi să avem disponibilitatea de a ne baza pe experienţa directă şi intimă, personală. Până la urmă, experienţa trebuie să fie testul realităţii.
Primul lucru pe care îl ştim cu siguranţă este acel “eu sunt”. Această simplă cunoştinţă a fiinţei noastre – atât de simplă şi evidentă că este deseori trecută cu vederea – este cea mai preţioasă cunoştinţă pe care o poate deţine cineva. S-ar putea să nu ştim ce suntem, dar ştim că suntem. Nimeni nu-şi poate nega propria fiinţă în mod legitim deoarece, chiar şi pentru a se nega pe sine, este necesar, mai înainte de orice, să fie prezent.
Nimeni nu afirmă „eu sunt” pentru că i-au spus părinţii sau pentru că a învăţat dintr-o carte. Existenţa noastră este întotdeauna cea mai intimă trăire, experienţa familiară şi directă. Este evidentă şi dincolo de orice îndoială. Cu alte cuvinte, fiinţarea sau prezenţa este o calitate inerentă a Sinelui nostru.
Fragment din Partea a-II-a – Natura păcii, a fericirii şi a iubirii
Eternul Acum
Toate experienţele se petrec acum. Acum este în mod obişnuit înţeles ca fiind o fracţiune a timpului între două felii, cele două întinderi fără de sfârşit ale trecutului şi viitorului. Cu alte cuvinte, “acum” este considerat a fi un moment cu o durată de o clipă ce se deplasează pe o linie a timpului, după cum şi expresia “momentul prezent”.
Acum este cunoscut sau trăit dincolo de orice dubiu. Dar ce putem spune despre timp?
….
Încercaţi să scăpaţi de acum. Încercaţi să păşiţi în afara lui acum într-un trecut cu o secundă în urmă. Putem face asta? Încercaţi să mergeţi într-un viitor cu un minut. Unde mergem? Unde am putea merge?
De fapt, dacă rămânem aproape de experienţa noastră vom descoperi că acest acum este singurul acum care există. Este eternul acum. Acest acum nu pleacă nicăieri în timp. Nu există un timp prezent în care ar putea călători înainte şi înapoi.
“Acumul” nu este un moment în timp. Nu are nimic de-a face cu timpul. Nu este făcut din materia timpului. Atunci din ce e făcut? Acum este mereu-prezent şi astfel nu poate fi făcut din altceva care să nu fie de asemenea mereu-prezent. Ce este mereuprezent în Experienţa noastră? Mintea, corpul, lumea? Nu, doar Sinele nostru!
Acum este Sinele nostru. Noi nu suntem prezenţi în acum. Noi suntem acum. “Acumul” nu este un container ce conţine sinele dimpreună cu toate celelalte. Este Sinele nostru, Eterna Prezenţă.
Ce motiv ar exista pentru ca Sinele să evite acumul – nu sinele nostru, un corp sau o minte, ci Sinele-Prezenţa Conştientă? Înaintea gândului nu există niciun motiv în Sinele nostru. Chiar şi în timpul unui gând motivator, motivul este doar un alt gând.
Cu alte cuvinte, toate motivele există pentru gândire, niciodată pentru Sinele nostru.
Gândul singur crede că un gând explicativ este un motiv pentru Sinele nostru, dar sinele care are un motiv este un sine imaginat. Acel sine imaginat nu are un motiv; este un motiv, o mişcare a rezistenţei sau a căutării, departe de acum, într-un trecut sau un viitor imaginar. Adevăratul şi singurul sine este, în mod inerent, liber de orice motivaţie, plan sau scop. Din această cauză şi din această sursă sunt făcute toate motivele, planurile şi scopurile.
Noi suntem pura pace şi fericire ce nu opune rezistenţă lui „acum” şi nici nu-şi doreşte să-l înlocuiască. Avem nevoie de gândire ca să ne opunem lui acum şi să căutăm să-l înlocuim cu o situaţie mai bună după cum ne imaginăm noi. Înaintea acestui gând nu există niciun motiv, nicio motivaţie să părăsim „acumul” pentru a căuta pacea, fericirea, iubirea sau iluminarea în viitor.
Astfel, pentru a căuta pacea, fericirea sau iubirea în viitor este nevoie, mai întâi, să uităm de natura autentică a sinelui nostru în acum, să uităm ceea ce este, trebuie să uităm că aceste calităţi sunt prezente aici şi acum în Sinele nostru.
De fapt, căutarea fericirii, ceea ce este un alt nume al nefericirii, este simpla uitare a Sinelui nostru.
Cartea Daath Blog 