Calea interioară #davidrhawkins

Toţi oamenii trăiesc în conformitate cu propria lor credinţă.

Singura deosebire constă în „ce” anume cred. Această alegere reflectă un nivel al conştiinţei care, în schimb, este corelat cu percepţia, valorile şi capacitatea intrinsecă de înţelegere şi de motivare primară.

În istoria omenirii predomină alinierea cu instinctele animalice de supravieţuire fizică şi, ca atare, acumularea de mijloace îndreptate înspre acest ţel. Înrudită cu supravieţuirea trupească este căutarea plăcerii, care stimulează mai întâi curiozitatea şi mai apoi gândirea. Şansele de supravieţuire cresc prin alcătuirea de grupuri precum familia, tribul şi societatea, al căror succes depinde de dezvoltarea intercomunicării şi de organizarea relaţiilor.

Vorbirea ia naştere din capacitatea de ideaţie şi din limbajul care progresează de la concret, literal şi fizic, la abstracţia simbolică – însuşire a gândirii. În cele din urmă, din curiozitate, îşi fac apariţia şi întrebările existenţiale fundamentale: Cine suntem? De unde am venit? Unde ne ducem? Acestea sunt, în mare, întrebările de stabilire a identităţii, precum şi a scopului şi sensului vieţii însăşi. Aşa a început zbuciumul iniţial cu privire la adevărul primordial cu ajutorul căruia viaţa să fie interpretată şi să i se poată afla sensul, însemnătatea şi valoarea.

Fragment din David. R. Hawkins Descoperirea prezenţei lui Dumnezeu- non-dualitate devoţională

Capitolul 2: Calea interioară – Introducere

Featured Image by Dmitri Posudin from Pixabay 

Sursa puterii – continuare #putereversusforta #davidrhawkins

Fragment din Cap.8 – Sursa puterii

Examinând sursa puterii, am observat că aceasta e asociată cu semnificaţia care, la rândul ei, are de-a face cu sensul vieţii înseşi. Forţa e concretă, prozaică şi discutabilă. Are nevoie de dovezi şi de sprijin. Pe de altă parte, sursele puterii nu sunt discutabile şi nici nu au nevoie de dovezi. Evidenţa nu e discutabilă. Sănătatea e mai importantă ca boala, viaţa e mai importantă ca moartea, onoarea e preferabilă dezonoarei, credinţa şi încrederea sunt preferabile îndoielii şi cinismului, constructivul este preferabil destructivului, toate acestea sunt afirmaţii evidente în sine, ce nu trebuie nicidecum dovedite.

În ultimă instanţă, tot ce putem spune despre sursa puterii e că pur şi simplu “există“. Orice civilizaţie e caracterizată de principii. Dacă principiile unei civilizaţii sunt nobile, ea are succes, dacă sunt egoiste, ea eşuează. Termenul “principii” poate suna abstract, dar consecinţele principiilor sunt cât se poate de concrete. Dacă examinăm cu atenţie principiile, vom observa că ele se găsesc într-un domeniu invizibil, în cadrul conştiinţei înseşi. Deşi putem reliefa exemple de onestitate în lume, onestitatea, cinstea însăşi, ca principiu de organizare central al civilizaţiei, nu există nicăieri în mod independent în lumea exterioară. Prin urmare, adevărata putere emană din conştiinţa însăşi; ceea ce vedem noi este o manifestare vizibilă a invizibilului.

Semnificaţia este atât de importantă, încât atunci când viaţa o pierde avem de-a face adesea cu sinuciderea. Atunci când viaţa îşi pierde sensul, intrăm întâi într-o depresie; când viaţa devine suficient de lipsită de semnificaţie, o părăsim. Forţa trasează obiective, atunci când aceste obiective sunt atinse, rămâne un gol, golul lipsei de semnificaţie. Puterea, pe de altă parte, ne motivează la infinit. Dacă vieţile noastre sunt dedicate, să spunem, îmbunătăţirii situaţiei oricui intră în contact cu noi, într-un fel sau altul, atunci vieţile noastre nu-şi vor pierde niciodată sensul. Dacă, pe de altă parte, scopul vieţii noastre este succesul financiar, ce anume se va întâmpla după ce îl vom atinge? Aceasta este una din principalele cauze ale depresiilor suferite de bărbaţii şi femeile de vârstă mijlocie. Deziluzia produsă de acest gol provine din eşecul de a ne alinia viaţa la principiile din care emană puterea.

Putere versus forţă, determinanţii ascunşi ai comportamentului uman, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.