Reduceri valabile până în 15 Martie

Martie, luna luptei pentru lumină, a renaşterii, în relaţie cu Marte, planeta pasiunii, a războiului, dar şi a determinării de a duce acţiunile până la capăt, pare a fi o perioadă importantă în economia timpului uman.

De multe ori confundăm iubirea cu pasiunea, sistemul convingerilor noastre şi speranţa cu credinţa, de multe ori considerăm că binele se află de o parte, numai în acea parte care ne convine şi ne satisface cu uşurinţă dorinţele şi confortul. De multe ori pasiunea ne umbreşte raţiunea, ne îndeamnă la acţiuni lipsite de compasiune şi respect faţă de noi înşine şi de semenii noştri, oamenii.

Dacă Marte zguduie corpul fizic şi activează instinctele primare, tot el are nevoie de mângâiere, de îmbrăţişare, de căldura reunirii cu… pacea iubirii.

Despre iubire şi despre feminina viziune asupra existenţei este vorba în cărţile împodobite cu şnur de mărţişor, dar şi despre adevăr. Adevărul şi iubirea, dintr-o perspectivă masculină, au adus şnurul alb-roşu şi pe copertele altor trei volume pe care le găsiţi în rubrica Oferte-reduceri, adică aici:

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath

Unele reduceri sunt valabile numai până în 15 Martie.  Şi voi semnala doar trei dintre acestea:

Semne, un inspirat volum-album de poezie şi pictură realizat de Florina Marin,

Letting Go – Calea renunţării, a renumitului doctor şi învăţător spiritual David R. Hawkins,

şi seminarul online Calea Omului în secolul XXI care are o reducere de 50% până în data de 15 martie. Pentru această ediţie, programată între 18 şi 20 Martie, datorită situaţiei actuale a lumii, am hotărât să adaug tehnici superioare pe care, în funcţie de capacitate, fiecare le va putea folosi atunci când va fi nevoie. Din acelaşi motiv, voi pune accentul pe practică, lăsând teoria pe locul doi.  

https://www.edituracarteadaath.ro/atelier/calea-omului-in-secolul-xxi-webinar/calea-omului-in-secolul-xxi

Tot până în 15 Martie este valabilă reducerea pentru Colecţia de autor “Michael Newton”, cu un preţ de 130.00 lei şi, o altă veste bună referitor la Colecţia de autor “DavidR.Hawkins(care cuprinde opt dintre lucrările publicate de autor), preţul său a devenit: 336.22 lei.

O mică reducere în preţul de transport, căci nu putem vorbi despre reducerea preţului hârtiei, ci, dimpotrivă, ne putem aştepta la încă o scumpire, a produs minuni.

Vă doresc o primăvară în iubire şi pace!

Daniela Marin

Roşu scarlet #poem de Florina Marin

Dansul flăcărilor din noi

pare un dans nebun

Fiecare gând dantelă de scântei

într-o carte de versuri ţi-aş trimite

dar mâinile nu vor să le scrie

sunt imune la « touch »

Ne iubim

ne transmitem mângâieri vibrante

Am putea face dragoste

în dimensiunea a patra

Corul de îngeri foşti curtezani

şi-au ispăşit pedeapsa

pentru prostituţie metafizică

Acolo te poţi plimba

prin cele o sută de camere închiriate

nu te vei plictisi

de acelaşi peisaj matinal

Degeaba

ţie tot frumoasa şi bestia-ţi place

şi-ai vrea ca eu să clipesc repede

înduioşată cu inima frântă

ca o fată de pension

Prefer să ţin ochii închişi

dacă starea de prea deschişi

îţi provoacă frisoane

Focul dansează roşu scarlet

plin de ritm prins-aprins

deşi nu ne-am spus te iubesc

Ce rost ar fi avut

când toate clipele noastre-mpreună

înfloreau albastru – violet

De-aceea nu mă mai tem

mă simt bogată şi nimeni

n-ar putea să mă sărăcească

de iubirea de tine

poem din volumul Semne, de Florina Marin

https://www.edituracarteadaath.ro/martisor-cadouri-reduceri/semne-florina-marin

„Dar” #poem Florina Marin

„Îi mulțumesc doamnei Florina Marin – artista gânditoare, necuminte în unele abordări ale subiectelor canonice – pentru călătoria de azi în timpuri şi locuri ce amintesc de Rimbaud cu a sa spărtură în zidul vegetal, de crâmpee purtătoare de nostalgice bune întocmiri a tot şi a toate, şi pentru multe provocări ale imaginației deşteptate brusc….”
prof. Silvia Zăbârcencu, 8 nov. 2013

Poemul face parte din recent apărutul album de pictură şi poezie, Semne de Florina Marin