La capătul şoaptelor #carteacudedicatie

În afara mașinii se petreceau atât de multe! La viteza de croazieră pe care o aveați, îți era îndeajuns să surprinzi în clișee mentale bucățele din viețile altora. Îți umpleai capul cu toate astea și zâmbeai amarnic. Dincolo de geam, lumea se întâmpla în fragmente de viață. O florăreasă care-și aranjează atent prețioasele plante, oameni fără culoare ce merg spre destinații fără sens, ori spre locuri care nu le spuneau nimic, tineri grăbiți să-și trăiască viața, un cuplu care se întâlnește la locul prestabilit afișând o bucurie devenită deja geamănă cu complezența. Acea complezență cu care întâmpini pe cineva despre care nu știi nimic. Cu fericirea și ușurința aceea de a nu ști nimic despre cineva sau ceva anume. Un bătrân îmbrăcat total neadecvat pentru o zi de vară, pierdut în gândurile lui găurite la capete, plimbându-se cu greutate și sprijinindu-se de o umbrelă făcută baston și legată fedeleș cu o ață dintr-un motiv doar de el știut, mizerie, multă mizerie, scăpătare umană, copaci, câțiva copii pe afară, babe discutând în contradictoriu cu câte o plasă pe jumătate goală-n mână, cerșetori cu ochii goi, câini maidanezi și mult praf.

fragment din romanul La capătul şoaptelor, Mihai Cotea disponibil acum şi cu dedicaţie din partea autorului

https://www.edituracarteadaath.ro/dedicatie-la-capatul-soaptelor

#sprijinititineriiautoriromani

Despre LCS în eZiarultău

Mulţumim ziarului maramureşean eZiarultău pentru publicarea prezentării romanului “La capătul şoaptelor”!

Şi dacă tot veni vorba de Maramureş,

— Doamne, iartă-mă! atât putu să spună partea sensibilă a gemenelor.
Mălina-și vedea de fumat. Văzute din afară, parcă nici nu se cunoșteau. Fiecare era într-un alt film.
— Pușcăm un pariu? o întărâtă Mălina pe prea impresionabilă.
— Iar începi? sări Irina ca arsă.
— Ba! expiră, cealaltă, cu ironie.
— Cum dracu-ți stă capu’ la…
— Io numa’ continui…
— Ce pariu? urlă cealaltă, isterică.
— Că de-asta nu scapă, eliberă Mălina cuvintele, deodată cu fumul de țigară.
Irina tăcea. Încă încerca să înţeleagă tot ce văzuse mai înainte.
— Tu ai văzut că stătea în picioare și… tu, io mă duc să iau cărticica lu’ bunica!
— Ce carte? întrebă Mălina pe când soră-sa era deja în drum spre camera lor.
— Aia de rugăciuni, tu! se opri Irina, iritată, doar ca să-i răspundă soră-sii, apoi se făcu nevăzută.
Mălina trăgea din țigară, în continuare. Luă o mină ironică și zâmbea cu gura până la urechi, apoi spuse, ca pentru ea:
— Bolundă, ești, spărietă de gâniești că te-o prins oarecine de
oareunde, nici nu bagi de samă, no… uite-așa pierzi tu pariurile.

Delicioase personajele acestea create de Mihai Cotea! Şi nu mă refer doar la graiul lor, ci pe de-a-ntregul. De la începutul şi până la sfârşitul romanului, Irina şi Mălina ţes cu seriozitate umorul în pânza dramatică a poveştii.

Încă o dată, mulţumiri eZiarultău!

Biletul #lacapatulsoaptelor

Intrigată, se apropie și luă foaia în mână. Nu recunoscu scrisul, fapt care începea să-i creeze tot mai multe nelămuriri. Părea un scris de bărbat, era aproape sigură de asta. Dezordonat, lăbărțat și inegal. Nu era scrisul tău, ți-l cunoștea prea bine. Nu mai văzuse acel scris înainte.

De când luă foaia în mână, simți cum inima începe să-i bată tot mai tare. Incapabilă să-și explice emoțiile, dar curioasă, începu să parcurgă scrisul tremurat al biletului.

Nu-ți mai greși calea. Ai să pierzi singurul drum care te-a adus AICI. R nu există la masa vieții tale. E un drumeț, un ospătar, cel mult. AICI e scaunul tău. Există treziri care dor și există treziri care îți îmbrățișează zâmbetul vieții. Tu alegi locul. Nu uita de ce există mâncare-n propria farfurie.

Micul bilet era nesemnat și ocupa o întreagă foaie de hârtie. Cuvintele nu aveau sens la prima vedere, dar nu putea ignora că mesajul textului îi era dedicat. Voit sau nu, pentru ea apăruse. Dorind să se convingă și mai tare de existența biletului și a ei, chiar, trase ușor de-un colț al hârtiei. „E reală“, își spuse. Dominată de emoții, reuși să rupă o bucățică dintr-un colț. Netezi hârtia și o puse noptieră. Ca pentru o ultimă verificare, mai trecu mâna pe ea de câteva ori. „Da, e reală. Fără dubiu“. O simțea, deci acel moment exista și el.

Fragment din La capătul șoaptelor – Mihai Cotea

P.S. Cartea cu cele mai multe reviews în site-ul editurii şi în eMag! 🙂 Mulţumesc celor care le-au semnat!