Recunoaşterea meritelor #calearenuntarii

Din Cap.17, Transformarea

Letting Go / Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.

În capitolul de faţă aş dori să studiem efectul mecanismului de renunţare asupra aspectelor vieţii care-i interesează pe cei mai mulţi dintre noi: sănătate, bunăstare şi fericire. Vom aborda aceste aspecte aşa cum sunt ele experimentate în general de oameni şi le vom compara cu schimbările apărute odată cu progresul realizat prin folosiriea tehnicii de renunţare.

Schimbările sunt destul de evidente atunci când analizăm viaţa celor care utilizează această tehnică. Ele vor deveni evidente şi în propria voastră viaţă. Uneori este posibil să nu le observaţi, motiv pentru care vă sugerez să alcătuiţi o listă de obiective pe care să le bifaţi pe măsură ce vor fi îndeplinite, ca să vă daţi seama de progresul realizat. Această etapă de conştientizare de sine este necesară pentru preîntâmpinarea unei particularităţi mai ciudate a minţii. Când ne decidem să  urmăm o anumită tehnică pentru a ne îmbunătăţi viaţa şi are loc o schimbare în bine, mintea manifestă tendinţa bizară de a desconsidera tehnica ce a făcut posibilă această schimbare. Este ca şi când ego-ul minţii este foarte vanitos şi nu doreşte să recunoască anumite merite atunci când este cazul.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/letting-go-david-r-hawkins-calea-renuntarii-cartea-daath

Empatia cu noi înşine #putereaspiritualaaempatiei

Dacă atât empatia cât şi compasiunea sunt atât de importante, atunci ne‑am putea întreba cum arată fiecare dintre aceste calităţi, cu‑atât mai mult cu cât sunt adunate împreună. Cum le putem recunoaşte prezenţa?

Explicată în cât mai puţine cuvinte: empatia ne împinge spre compasiune.

Empatia, primul pas pentru a face „ceea ce e corect”, implică simpla simţire, percepere a lucrurilor care se petrec în ceva sau în cineva sau în legătură cu o situaţie care este în afara noastră. Alteori, experienţa este integral înăuntrul nostru: suntem impinşi să empatizăm cu noi înşine sau cu o parte a noastră. De exemplu, atunci când lucrăm cu copilul interior în procesul recuperării din abuzuri sau atunci când trebuie să facem faţă unei provocări care ţine de domeniul comportamentului sau al personalităţii, empatia faţă de noi înşine ne deschide graţios uşa către înţelegere, vindecare şi schimbare.

Să creezi o legătură cu cineva înseamnă să simţi ce se petrece în acea persoană. Asta implică să intri în experienţa lor şi să laşi deoparte ideile şi convingerile pe care ai putea să le proiectezi asupra persoanei sau a stării sale. De exemplu, empatizezi cu o persoană când nu‑ţi mai pasă de reacţiile tale la durerea ei, în schimb te îngrijeşti cu totul de ea şi de durerea ei. Empatizezi complet atunci când simţi bucuria ei când are o realizare în loc să te îngrijorezi că tu n‑ai avut la fel.

De asemenea, empatia include împărtăşirea bucuriei pe care o trăieşte un prieten atunci când a făcut o treabă bună sau a luat o decizie bună. Capacitatea ta de a face asta îi comunică celeilalte persoane că poate avea încredere în tine în ceea ce priveşte onorarea nevoilor ei, nu doar să proiectezi asupra sa ceea ce crezi tu.

Când eşti capabil să simţi pe deplin o altă persoană sau fiinţă, poţi simţi care sunt nevoile ei, nu să crezi sau să gândeşti care ar fi acelea.

Fragment din Puterea spirituală a empatiei – cum ne putem dezvolta harurile empatice: Cyndi Dale

Distrugere sau evoluţie #lamarginearealitatii

Conflictul care ne afectează societatea, se sugerează în continuare, este cel dintre secularitate şi religie, capitalism şi socialism, conservatorism şi progresism. Reconcilierea acestor forţe va necesita renunţarea la ideologiile la care am recurs timp atât de îndelungat şi care ne blochează capacitatea de avansare. Tensiunile existente impun schimbarea paradigmelor. Harta avertizează împotriva raţionamentelor defectuoase, încrederii exagerate şi exceselor în chestiunile materiale, economice şi politice.

[…]

Ceea ce putem spune negreşit este că, pe măsură ce ne apropiem de încheierea actualei paradigme, constatăm cu consternare că numeroase piese, altfel frumos îngemănate în realitatea pe care o trăim, se prăbuşesc şi sunt distruse. Ne apropiem de punctul în care converg toate consecinţele acţiunilor noastre anterioare. Aceasta este răspântia la care ne aflăm: distrugere sau evoluţie. Pentru a supravieţui, trebuie să se întâmple ceva colosal, ceva nemaiîntâmplat şi neprevăzut, iar aceasta trebuie să se întâmple în interiorul nostru. Fiecare dintre noi trebuie să decidă acum dacă va opune rezistenţă schimbării şi va spori presiunea distrugătoare sau dacă va primi cu braţele deschise schimbarea în conştiinţă, trezirea percepţiei subtile care se va extinde şi ne va modifica realitatea pentru totdeauna. Dacă vom întâmpina distrugerea sau evoluţia, depinde numai de noi. De noi depinde dacă ne pasă suficient de mult de copiii noştri, de planeta Pământ sau de viaţa însăşi pentru a ne avânta dincolo de frontierele realităţii.

Din Cap.1 – La marginea realităţii, Colin Andrews, Synthia Andrews