Fizica cuantică a vieţii voastre #cenaibastimnoidefapt

Aşa cum victimizarea reprezintă cea mai puternică respingere a premizei fundamentale a acestui capitol, “eu accept responsabilitatea” se constituie în cea mai puternică afirmare a ei. Ea reprezintă o întoarcere monumentală a felului în care abordăm lumea şi experienţele noastre.

Victimizarea şi sentimentul că suntem lipsiţi de putere, pe care ea ni-l induce, ne îndepărtează de viaţă. În orice situaţie, se ridică următoarele probleme: “Unde sunt sau cine se află de fapt în această situaţie? Ce mi se reflectă înapoi? Din ce nivel de fiinţare îmi provine aceasta?”

Această întoarcere înseamnă că, în loc să cerem universului să dovedească faptul că ne creăm realitatea (astfel încât să putem accepta sau respinge ceea ce se întâmplă), să luăm ca pe un dat faptul că viaţa şi întâmplările sale sunt create de noi înşine (în aşa fel încât să le putem căuta semnificaţia). Cât priveşte sensul termenului semnificaţie, acesta nu trebuie perceput la nivel filosofic sau cosmic, ci, pur şi simplu, direct: ce înseamnă adevărata ta persoană, sau ceea ce creezi, sau ceea ce negi în viaţa ta? Vreţi o schimbare în viaţa voastră? Faceţi această transformare şi urmăriţi ce se întâmplă.

“Oamenii dau vina întotdeauna pe împrejurările care i-au adus acolo unde sunt”, spune marele dramaturg britanic George Bernard Shaw. “Eu nu cred în împrejurări. Oamenii care reuşesc în această lume sunt aceia care se ridică şi caută împrejurările dorite, iar dacă nu le găsesc, le fac.”

Dar cum anume putem crea împrejurări? Cum putem da naştere acelor coincidenţe ce au un efect major asupra direcţiei vieţii noastre? Pare de domeniul imposibilului să putem genera o coincidenţă precum “Ei bine, îmi uitasem actele, aşa că a trebuit să mă întorc acasă, dar, pe drum mi s-a spart un pneu. Aşa că m-am oprit să-l schimb, dar aplecându-mă, mi s-au crăpat pantalonii. Mi-am înfăşurat o husă pe mijloc şi tocmai atunci această persoană a trecut pe lângă mine şi s-a oprit, deoarece, am aflat mai târziu, chiar ea croise husele acelea. În scurt timp, ne-am căsătorit”. N-a fost decât o coincidenţă.

De fapt, ceea ce vrem să spunem e că a fost o co-incidenţă.

Deci, a creat oare fericitul soţ din povestea noastră spargerea unui pneu? Sau şi-a creat propria căsătorie, iar Universul s-a ocupat de restul detaliilor? (Acest gen de întrebări apar imediat ce începem să ne punem problema creaţiei.)

În cadrul experimentelor de creare a unei schimbări a pH-ului apei, William Tiller spune:

“Chestiunea e următoarea: ori facem o declaraţie detaliată de intenţie, ori o facem în aşa fel încât să lăsăm o deschidere, astfel încât universul să găsească o cale de a se ocupa el însuşi de detalii? În general e vorba de a doua variantă.”

Cu alte cuvinte, în loc să dicteze toate etapele prin care trebuie să treacă apa pentru a-şi schimba pH-ul, precum rearanjarea legăturilor chimice, schimburi de ioni etc… meditatorii din experimentele doctorului Tiller n-au făcut decât să se concentreze asupra rezultatului final, lăsând universului grija detaliilor.

Posibilităţi şi timp

Rămâne totuşi întrebarea – cum funcţionează toate acestea? Şi cum poate deveni cineva mai conştient de posibilităţile existente, astfel încât creaţia însăşi să fie mai conştientă? Conform lui Amit Goswami:

“Există ipoteza că fundamentul fiinţării e conştiinţa. Tot ceea ce există e o posibilitate a conştiinţei. Dintre toate aceste posibilităţi, conştiinţa alege experienţa pe care o manifestă, o observă… Cuantica discută despre posibilităţi, dar atunci când vă priviţi pe voi înşivă, oare de câte ori v-aţi întrebat: “care posibilităţi?” Interogaţia voastră asupra posibilităţilor (poate fi) legată de lucruri triviale precum ce tip de îngheţată să aleg de data asta, cu vanilie sau cu ciocolată, fapt ce depinde total de experienţele voastre trecute. Astfel, rataţi fizica cuantică a vieţii voastre.”

Dr. Goswami vede posibilităţile unei vieţi răspândite precum oscilaţiile probabile ale unui electron. Acest lucru înseamnă că opţiunile din viaţa voastră sunt la fel de “reale” precum undele prevăzute prin ecuaţia Schroedinger. Stuart Hameroff duce acest concept un pas mai departe.

“Fiecare gând conştient poate fi văzut ca o alegere, o superpoziţie cuantică ce se fixează asupra unei alegeri. Să zicem, aşadar, că priviţi un meniu şi încercaţi să vă decideţi dacă veţi comanda creveţi, paste sau ton. Imaginaţi-vă că aveţi o superpoziţie cuantică a tuturor acestor posibilităţi coexistând simultan. Poate chiar mergeţi cu un pas în viitor pentru a gusta diferitele meniuri. Si apoi decideţi: “aha, voi lua spaghetti”.”

Fragment din Cap.11, Oare chiar îmi creez realitatea?

What the Bleep Do We Know!? – Ce naiba ştim noi, de fapt?!

Alinierea la adevăr #davidrhawkins

La nivelul 200 există o acceptare intuitivă a adevărului responsabilităţii ca realitate spirituală şi socială. Aceasta este însoţită de apariţia conştiinţei responsabilităţii pentru destinul sufletului şi nu numai pentru corp şi satisfacţia eului. Acum, adevărul este perceput ca un aliat şi nu ca un duşman. Luând locul câştigului, alinierea la adevăr aduce cu sine puterea şi respectul de sine, eliminând grandomania eului. Întrebarea “care este oare folosul omului care câştigă lumea, dar îşi pierde sufletul?” devine acum o axiomă care dirijează deciziile şi hotărăşte opţiunile.

Pentru că nu este dependent de factori sau rezultate exterioare, curajul generează încredere interioară şi dă un sens mai adânc propriei puteri. Alegerea integrităţii şi a corectitudinii este recompensatoare şi încurajatoare. Există un sentiment mai puternic de libertate interioară datorită faptului că ne simţim uşuraţi de sentimentele culpabilităţii şi fricii care însoţesc în mod subtil orice violare a adevărului, pentru că, la nivel inconştient, spiritul ştie când eul minte şi încalcă principiile conştiinţei treze. Acesta emană dintr-un arhetip al inconştientului colectiv, aşa cum a descris magistral lucrurile psihanalistul elveţian Carl Jung (nivel calibrat 520).

Acumularea datoriei spirituale inconştiente (karma) scade progresiv nivelul calibrat al conştiinţei celor care violează adevărul.

Fragment din Capitolul 9: Curajul (nivel calibrat 200)

Transcenderea nivelurilor conştiinţei-Scara spre IluminareDavid R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Compasiune-iubire – Dalai Lama

Fabien: Aţi putea vorbi puţin despre diferenţa dintre noţiunea creştină de compasiune şi cea buddhistă?

Dalai Lama: În ceea ce priveşte iubirea şi compasiunea – în tibetană, cele două sunt adesea asociate – trebuie să discernem mai multe nivele. Un nivel este relaţia dintre un bărbat şi o femeie, care adesea implică atracţie sexuală şi un sentiment de apropiere. Datorită ataşamentului sau “lipiciului” deseori asociat cu acest sentiment, tindem să clasificăm acest tip de iubire ca pe o emoţie negativă sau conflictuală.

Alt tip de iubire este compasiunea maternă, sentimentul mamei de apropiere faţă de pruncul său. O mamă nu se simte pasional ataşată de copilul său, nici nu aşteaptă nimic de la el, căci este profund preocupată de bunăstarea copilului şi este complet angajată în a face orice este mai bun pentru el/ea. Asta, pentru mine, este adevărată compasiune.

Compasiunea perfectă este iubirea pe care o simţi pentru duşmanul tău. Nu implică ataşament. Ne dăm seama că această persoană este un duşman, chitit să ne rănească, aşa că ne luăm toate precauţiile necesare, ca o contramăsură, în timp ce continuăm să simţim preocupare şi compasiune pentru acea persoană. Aceasta este compasiunea pură.

Fabien: Compasiunea înseamnă şi a înţelege suferinţa altuia ca şi când ar fi a ta?

Dalai Lama: Şi asta, dar haideţi să rămânem concentraţi asupra compasiunii într-un sens general, deocamdată. Vreau să explic de ce cred eu că natura fundamentală a fiinţelor umane este compasiunea. Când, ca rezultat al căsniciei potrivite, iubirea şi compasiunea pure sunt prezente în chiar primul moment, are loc şi o concepţie corectă. Altfel, rezultatul este un copil nedorit. Sunt foarte mulţi copii nedoriţi şi foarte multe avorturi din cauză că oamenii au relaţii sexuale fără nici un simţ al responsabilităţii. Căsnicia pură, curată, naturală nu este numai o chestiune de iubire sau dorinţă sexuală, ci include, de asemenea, un simţ al responsabilităţii, respectul mutual şi un angajament. Când aceste condiţii sunt îndeplinite, sunt şanse ca părinţii să aibă grijă în mod potrivit de copilul lor. Aceasta este, pentru mine, foarte aproape de compasiunea pură. Nu trebuie să ne privim partenerul/partenera cu milă, ci cu respect, apreciere şi simţ al responsabilităţii.
Din momentul concepţiei şi pe întreg parcursul sarcinii, mama trebuie să fie calmă şi fericită. Când mama e liniştită, copilul se poate dezvolta cum trebuie. Este foarte dăunător dacă mama e anxioasă, înspăimântată sau în mod constant, furioasă. În primele câteva săptămâni de la naştere, principala preocupare a mamei şi a bebeluşului este alăptatul. Copilul nu este chiar conştient de “cine este cine”, dar când suge, el are încredere totală în mamă şi lasă totul pe seama ei. Mama, în schimb, e plină de un pur simţ al responsabilităţii şi e plină de tandreţe, ambele ajutând laptele să curgă lin. Dacă în această perioadă mama dezvoltă sentimente de mânie sau ură faţă de copil, laptele ei nu va curge cum trebuie. Fără lapte un copil nu poate supravieţui. Aceste lucruri demonstrează că supravieţuirea noastră în primele zile şi săptămâni de viaţă depinde pe de-a-ntregul de iubire şi de compasiune.
Îmi place să consider laptele simbolul afecţiunii umane. Am fost în stare să supravieţuim, să ne dezvoltăm şi să creştem datorită lui. Oricum, un copil are nevoie de mai mult decât de mâncare pentru a rămâne în viaţă. Oamenii de ştiinţă recunosc astăzi cât de important este contactul fizic pentru un nou-născut. Fie că este cu un părinte sau cu altcineva, atingerea, mângâierea sunt cruciale pentru dezvoltarea creierului bebeluşului. Chiar şi într-un mediu comfortabil, fără contactul uman direct, un bebeluş nu se va dezvolta armonios. Atingerea tandră este esenţială. Corpul nostru are nevoie de afecţiunea celorlalţi şi o apreciază.
Este recunoscut azi faptul că acei copii care trăiesc în familii pline de afecţiune sunt mai sănătoşi şi au rezultate mai bune la învăţătură decât cei care sunt în situaţia opusă.
Partea tristă este că oamenii care duc lipsă de afecţiune la început, mai târziu, în viaţa lor, vor arăta foarte greu iubire şi afecţiune faţă de ceilalţi. Sunt adesea reci şi insensibili. Se poate spune, printr-o simplă observaţie, că atunci când mintea este liniştită, diferitele elemente ale corpului funcţionează în armonie, dar când suntem, în mod constant, mânioşi sau înspăimântaţi, aceste elemente nu mai funcţionează la fel.
Avem acum dovezi ştiinţifice pentru ceea ce eu am crezut mereu: primul învăţător este mama noastră sau persoana care a jucat rolul mamei – chiar mai mult decât lama-ul nostru sau învăţătorul nostru spiritual. Lama apare mai târziu ca profesor de compasiune.

IMAGINE ALL THE PEOPLE (Închipuie-ţi toţi oamenii) O conversaţie cu Dalai Lama despre bani, politică şi viaţă aşa cum ar putea fi

SFINŢIA SA AL PAISPREZECELEA DALAI LAMA şi Fabien Ouaki

în colaborare cu Anne Benson

Featured image from Pixabay