Meditaţia&Vizualizarea #CaleaEnergiei

Meditaţia este practica liniştirii minţii. În această linişte vă puteţi auzi gândurile mai profunde, care sălăşluiesc dincolo de larma ce constituie fundalul obişnuit al minţii voastre. Flecăreala neîncetată a gândurilor de la suprafaţă, comună celor mai mulţi oameni, menţine în funcţiune un ciclu permanent de revenire asupra trecutului şi de anticipare a viitorului. Când vă aflaţi în această stare, este uşor să pierdeţi din vedere prezentul. Sursa puterii se află întotdeauna în momentul prezent. A fi pe deplin prezent în momentul acum, duce la intensificarea concentrării şi permite expansiunea conştiinţei. Liniştirea minţii înseamnă să daţi mai puţină atenţie gândurilor banale şi să vă eliberaţi atenţia, permiţându-i o experimentare mai profundă a momentului prezent.  

            Factorul cheie al meditaţiei este respiraţia. Fiind atenţi la ritmul respiraţiei, conştiinţa voastră intră într-o legătură mai strânsă cu corpul şi favorizează instalarea liniştii interioare. Încetinirea ritmului respirator modifică ritmul undelor voastre cerebrale, permiţând un acces mai facil la subconştient. În această stare de conştienţă, vă puteţi conecta la structurile voastre energetice şi puteţi evalua fluxul şi vigoarea forţei voastre vitale. Atenţia pură dobândită prin intermediul meditaţiei, vă poate conecta la realitatea autentică şi la ceea ce simţiţi şi credeţi cu adevărat. Această cunoaştere vă va călăuzi alegerile, astfel încât acestea să reflecte cine sunteţi voi şi ce vă doriţi cu adevărat.    

Diversele stări de conştientizare se manifestă prin unde cerebrale de tipuri diferite. În cuvinte foarte simple, undele beta sunt specifice stării de veghe obişnuite iar pe măsură ce mintea se linişteşte, undele cerebrale se transformă în unde alfa, theta şi delta. Starea alfa favorizează creativitatea şi imaginaţia, starea theta favorizează meditaţia profundă şi intuiţia, şi, cu toate că starea delta este specifică mai ales somnului, în procesul de meditaţie ea poate duce la detaşarea conştiinţei. Călugării tibetani se servesc de undele cerebrale delta ca de un portal de excepţie deschis spre inteligenţa divină.

O excelentă perfomanţă în tehnica meditaţiei o constituie stăpânirea artei deplasării energiei. Dacă starea voastră de meditaţie nu este atât de profundă pe cât v-aţi dori, aveţi la dispoziţie numeroase instrumente care vă pot ajuta să ajungeţi într-o stare diferită. Muzica special concepută pentru meditaţie sau tehnologia hemi-sync[1] se pot dovedi utile. Tehnologia hemi-sync sincronizează emisferele stângă şi dreaptă ale creierului şi modifică ritmul undelor cerebrale. A fost concepută de Institutul Monroe din Virginia şi poate fi obţinută de pe site-ul acestuia (www.Monroeinstitute.org).

Vizualizarea

Vizualizarea este tehnica de a construi imagini cu ochii minţii. Ea se serveşte de starea de meditaţie în care se află mintea, pentru a spori concentrarea şi capacitatea de fixare a unor intenţii precise. Unii ar putea considera că vizualizarea este un simplu proces de imaginare, însă trupul vostru reacţionează la fiecare gând pe care-l gândiţi. Dacă vă gândiţi la ceva înfricoşător, energia voastră adoptă unul din tiparele de supravieţuire, muşchii vi se încordează şi mediatorii chimici vă inundă organismul pentru a-l pregăti de luptă sau de fugă. Aceasta este o reacţie cât se poate de concretă. Pe de altă parte, dacă vă gândiţi la o persoană iubită, centrii voştri energetici se deschid, chipul vi se luminează, corpul vi se relaxează, iar energia se configurează în tiparele corespunzătoare exaltării. Oriunde s-ar duce mintea, energia o urmează iar fiziologia corpului vostru reacţionează în mod corespunzător. Iată de ce vizualizarea este folosită de oameni de succes din toate domeniile, de la atleţi până la preşedinţi de companii şi oameni de ştiinţă, pentru a-şi creşte creativitatea şi performanţele.     

            Deplasarea energiei cu ochii minţii mobilizează energia din corpul şi aura voastră şi permite interacţiunea cu energia universală. Vizualizarea creează un flux de energie din centrul de putere din momentul prezent, într-un moment din viitor pe care-l alegem. Cât de constrângător este viitorul pe care-l vizualizaţi? Cât de motivat este momentul prezent din care va miji viitorul vostru?

Cele treisprezece meditaţii pe care urmează să vi le însuşiţi, se bazează pe vizualizare pentru activarea fluxurilor de energie. Meditaţia linişteşte mintea iar vizualizarea dinamizează fluxul de energie. Corpul vă oferă feedback-ul necesar pentru a şti dacă deplasaţi energia cu succes, sau nu. Ceea ce simţiţi, intuiţi şi experimentaţi, devin punctele voastre de reper în această călătorie.


[1] Hemi-Sync® – prescurtarea folosită pentru Hemispheric Syncronization, sincronizarea emisferelor cerebrale – este o tehnologie de ghidare audio atestată clinic, care are la bază mai mult de 50 de ani de cercetări ştiinţifice. Acest proces de neurotehnologie, dezvoltat şi brevetat de Bob Monroe, foloseşte combinaţii specifice de tonuri audio, care induc sincronizarea undelor cerebrale la nivelul întregului creier, rezultând o stare de unitate totală a creierului în care cele două emisfere lucrează împreună în armonie şi sincronie. (n. tr.) sursa

Fragment din https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/calea-energiei-synthia-andrews-the-path-of-energy

Featured Image by Pete Linforth from Pixabay 

Valoarea exerciţiilor de respiraţie

Fragment din Sinele: realitate şi subiectivitateDavid R. Hawkins

Î: Care este valoarea exerciţiilor de respiraţie?

R: Acestea sunt extrem de utile pentru realizarea faptului că suntem „prinşi“ la un nivel inferior şi că am acumulat prea multă energie în chakrele inferioare. Pentru a putea utiliza exerciţiile de respiraţie, este necesar să deţinem o înţelegere simplă asupra corpului eteric şi a sistemului energetic al chakrelor.

Energia sexuală se poate acumula în chakra bazei. Ura, invidia, gelozia, răzbunarea şi ciuda sunt energii ale splinei, în timp ce ambiţia, câştigul, controlul, agresivitatea şi egoismul, sunt energii centrate în plexul solar.

Inima este centrul iubirii şi al iertării. Gâtul se leagă de comunicare, exprimare şi creativitate. Al treilea ochi sau chakra sprâncenei se leagă de viziunea spirituală şi chakra coroanei se leagă de Dumnezeu-conştiinţă.

Energia fundamentală a spiritului/vieţii este denumită de obicei „chi“, sau energie kundalini. Ea circulă atât printr-un canal special în coloana vertebrală, cât şi de-a lungul sistemului nervos al corpului, pentru a ajunge la cele douăsprezece meridiane principale care furnizează energia vieţii tuturor organelor vitale din corp. Aceste energii şi puncte de acupunctură sunt legate, în mod simultan, cu toţi muşchii şi grupele musculare. Aceasta este baza kinesiologiei clinice, care este utilizată atât în scopuri de diagnosticare, cât şi terapeutice.

Distribuţia fluxului de energie este modificată de atitudini şi poziţionalităţi mentale.

În kinesiologia clinică, slăbirea unui grup de muşchi arată precis care organ a fost afectat patologic şi este în reacţie cu un punct de acupunctură specific. Testările kinesiologice ulterioare, pot descoperi o atitudine sau un sistem de credinţe negative, prescriind, totodată, modalităţile de corectare ale acestora.

Una peste alta, nivelul de energie al sistemului spiritual/energetic de acupunctură este mediat de glanda timus, care se află chiar în spatele sternului superior. Funcţia glandei timus este să sprijine sistemul imunitar al corpului. Ea produce aşa-numitele „celule criminale“, sau celule-T, care distrug organismele invadatoare străine. Energia glandei timus este epuizată de stresurile interne şi externe cauzate, în principal, de emoţiile şi atitudinile negative (care calibrează sub nivelul 200).

Exerciţiul de respiraţie fundamental, care este, totodată, şi cel mai simplu şi eficient, constă în călăuzirea energiei spirituale de-a lungul canalului vertebral, de la bază sau chakrele inferioare, în sus, până la inimă, cel de-al treilea Ochi sau chakra coroanei. Aceasta este tehnica de bază utilizată în multe şcoli spirituale şi care presupune, pur şi simplu, vizualizarea energiei care curge în sus pe şira spinării, cu fiecare inhalare. În acelaşi timp, energia este direcţionată să curgă spre un loc mai înalt. Această practică este utilizată adeseori în timpul fazei iniţiale a meditaţiei formale, dar poate constitui o practică meditativă şi prin ea însăşi.

Atunci când ne imaginăm lumina conştiinţei ca pe o energie care curge în sus pe şira spinării spre chakrele superioare, vom simţi imediat o schimbare a energiilor şi a senzaţiei interioare. În plus, pe lângă chakrele tradiţionale ale corpului, există corpuri de energii spirituale situate deasupra chakrei coroanei. Putem trage în sus energia prin chakrele superioare, imaginându-ne cum circulă prin coroană spre corpurile spirituale mai înalte, până la Dumnezeu.

Energia este imaginată, de obicei, ca o lumină sau o energie a iubirii iluminate, de origine divină. În şcolile spirituale sunt predate şi alte tehnici de respiraţie, mai complicate şi specializate. Înainte de a vă decide pentru una (de exemplu, pranayama), trebuie să le verificaţi prin intermediul testării kinesiologice, pentru a determina nivelul calibrat de energie şi gradul în care vi se potrivesc.


Întâia Trilogie
Volumul Sinele: realitate şi subiectivitate a fost calibrat la 999.8

Cartea lunii – Calea Energiei – Citat 2

CALEA ENERGIEI

Trezirea forţei interioare şi extinderea conştiinţei individuale

de Synthia Andrews, N.D.

<<Meditaţia

Meditaţia este practica liniştirii minţii. În această linişte vă puteţi auzi gândurile mai profunde, care sălăşluiesc dincolo de larma ce constituie fundalul obişnuit al minţii voastre. Flecăreala neîncetată a gândurilor de la suprafaţă, comună celor mai mulţi  oameni, menţine în funcţiune un ciclu permanent de revenire asupra trecutului şi de anticipare a viitorului. Când vă aflaţi în această stare, este uşor să pierdeţi din vedere prezentul. Sursa puterii se află întotdeauna în momentul prezent. A fi pe deplin prezent în momentul acum, duce la intensificarea concentrării şi permite expansiunea  conştiinţei. Liniştirea minţii înseamnă să daţi mai puţină atenţie gândurilor banale şi să vă eliberaţi atenţia, permiţându-i o experimentare mai profundă a momentului prezent.

Factorul cheie al meditaţiei este respiraţia. Fiind atenţi la ritmul respiraţiei, conştiinţa voastră intră într-o legătură mai strânsă cu corpul şi favorizează instalarea liniştii interioare. Încetinirea ritmului respirator modifică ritmul undelor voastre cerebrale,  permiţând un acces mai facil la subconştient. În această stare de conştienţă, vă puteţi conecta la structurile voastre energetice şi puteţi evalua fluxul şi vigoarea forţei voastre vitale. Atenţia pură dobândită prin intermediul meditaţiei, vă poate conecta la realitatea autentică şi la ceea ce simţiţi şi credeţi cu adevărat. Această cunoaştere vă va călăuzi alegerile, astfel încât acestea să reflecte cine sunteţi voi şi ce vă doriţi cu adevărat.>>

Aici puteţi comanda cartea:

https://www.edituracarteadaath.ro/calea-energiei-synthia-andrews-the-path-of-energy