Voinţa umană

Voinţa (nivelul 850)

Deşi există multe scrieri despre psihologie şi funcţiile mentale, există o relativă lipsă de informaţii despre voinţa umană însăşi. Importanţa sa este omisă chiar şi în psihanaliză şi în majoritatea scrierilor spirituale, chiar dacă funcţia sa are o importanţă deosebită în progresia conştiinţei, dezvoltarea spirituală şi religioasă, şi chiar şi în drumul către Iluminare. Puterea intrinsecă a Voinţei este demonstrată de nivelul său calibrat -850- având astfel puterea de a învinge toate tipurile de personalitate şi toate sistemele de credinţă.

Baza puterii Voinţei rezidă în faptul că este o funcţie a Spiritului şi nu a minţii, intelectului sau emoţiilor. Astfel, ea este o înzestrare umană unică.

Mintea studiază neîncetat opţiuni şi alegeri, ajungând la anumite concluzii şi premise alese, dar acestea sunt mai degrabă imagini liniare cu o putere intrinsecă limitată (de exemplu logica şi intelectul sunt calibrate la 400).

Toată lumea este familiară cu rezoluţii care sunt repede supuse eşecului, şi schimbări de comportament care se dovedesc a fi mai uşor de formulat decât de implementat. Viciile sunt cu mult mai răspândite decât deja banalele dependenţe de alcool, droguri, etc. De fapt, aproape toată lumea are multiple „obiceiuri” foarte bine înrădăcinate pe care le descoperă cu tristeţe în momentul în care încearcă să schimbe un mod de comportament sau o slăbiciune emoţională (resentimente, frică, dorinţe puternice), ori răspunsuri emoţionale obişnuite (cum ar fi timiditatea sau furia cronică).

Fără ajutor, mintea este prea slabă şi ineficientă pentru a produce schimbări majore; chiar şi „geniile” sunt calibrate doar la 499. Există multe genii şi oameni remarcabili care ies în videnţă, dar ale căror vieţi personale sunt un dezastru, iar publicul nu poate înţelege de ce celebrităţile sfârşesc prin a se sinucide („avea tot ce îşi dorea pentru a trăi”). Astfel, un model autodistructiv poate fi un obstacol de neînvins care nu distruge doar fericirea, familia sau cariera, ci chiar viaţa psihică.

Eul este puternic interesat strict de propria sa supravieţuire. Va sacrifica de bună voie existenţa psihică a unei persoane, de exemplu va spune: „mai degrabă mor decât să mă predau” (renunţ la suveranitate). Umilinţa este anatema eului.

Elementul cheie al forţei Voinţei este consimţământul. Actul de predare (vezi Tibeut, 1949), permite apariţia miraculosului, care este o bifurcaţie a procesului vieţii (aşa cum este descris de dinamica non-liniară şi de principiul Heisenberg). Astfel intenţia intensifică apariţia potenţialităţii într-o realitate existenţială experimentată.

Abandonarea voinţei (în interior) în faţa lui Dumnezeu – 850

Extras din

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/stiinta-si-spiritualitate/david-r-hawkins-adevar-versus-falsitate

Renunţarea – din „Vindecare şi recuperare”


În loc să opunem rezistenţă vieţii, ne lăsam purtaţi de ea şi ne supunem lui Dumnezeu. Aceasta este înţelepciunea lui Tao care ne învaţă că salcia se îndoaie în vânt, dar stejarul, care nu se apleacă, se rupe. În loc să ne opunem la ceea ce se întâmplă atunci când ne julim bărbia, nu trebuie decât să fim ca o salcie în bătaia vântului şi să urmăm cursul evenimentelor, renunţând a le opune rezistenţă. În felul acesta, părăsim un câmp de energie negativ şi plin de durere, de resentimente, mânie şi teamă. Teama se situează la nivelul de minus 100, un câmp de energie joasă aflat la mare distanţă de bucurie. Cu cât valoarea este mai mare, cu atât sentimentul de fericire este mai intens. Atunci putem, în sfârşit, să facem alegeri, să manifestăm bunavoinţa şi chiar să acceptăm că ceea ce ni se întâmplă este exact ce ne trebuie ca să facem faţă situaţiei; toate acestea ne vor propulsa la nivelul 380 – un câmp cu energie foarte înaltă.

pg 240: Cap X – Durerea şi suferinţa

Vindecare şi recuperare – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Cine este adevăratul „tu” care decide? – David R. Hawkins, M.D.,Ph.D.

Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – nondualitate devoţională – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Fragment din Capitolul 10

Î: Renunţarea este, atunci, un eveniment interior, nu unul exterior.

R: Neimplicarea înseamnă a acţiona fără un câştig voliţional. Devotul spiritual şi-a consacrat viaţa personală evoluţiei spirituale şi s-a aliniat la Adevăr ca la o hartă pentru  îndrumare. O întrebare frecvent întâlnită este: „Ce opţiune sau ce direcţie ar trebui urmate pentru a servi binelui celui mai înalt?” Se poate servi şi doar stând în expectativă, aşteptând. Uneori, mintea nu poate vedea pădurea din cauza copacilor.

În luarea deciziilor, cel mai bine este să fiţi aliniaţi la context şi la câmp, în loc de conţinut. Este dificil, câteodată, de făcut deosebirea între sacrificiu şi serviciu. La nivelul  conştientizării/asistării/observării, conştiinţa este liberă de orice implicare. Dacă ea este, însă, perfecţionată, ulterior ar putea permite reparticiparea ca urmare a neimplicării rezultate din renunţarea la ataşamente, atracţii sau aversiuni. Acţiunile ar putea, de asemenea, reprezenta şi înclinaţii karmice, astfel că acelaşi curs al acţiunii ar putea avea, în realitate, înţelesuri şi deznodăminte foarte diferite în cazul diverşilor indivizi, la momente şi în circumstanţe diferite. Aşa se face că nu există un fel „spiritual” de a fi sau anumite atitudini de adoptat faţă de evenimentele din jur, fiindcă în realitate există opţiuni multiple.

Este nevoie de disciplină interioară şi de renunţarea la anumite atitudini pentru a nu ceda ispitei de a se identifica cu o poziţie anume în legătură cu evenimentele lumii.

Evenimentele lumii declanşează răspunsuri bazate pe percepţii. Este o mare scenă de teatru care invită să se manifeste expresii ale percepţiilor, iluziilor şi proiecţii ale poziţionalităţilor.

Un individ poate fie să oprească televizorul şi să evite să-l mai utilizeze, fie să-l privească ca pe un important instrument de învăţare. Evenimentele panoramice din lumea întreagă se desfăşoară şi reprezintă multitudinea expresiilor egoului uman; astfel, televiziunea este consola sa supremă de joc. Percepţia ar putea considera această reflecţie a vieţii egoului uman drept absurdă, tragică ori amuzantă. Poate fi văzută ca fiind tristă, patetică, captivantă, emoţionantă, provocatoare sau chiar ridicolă. Aşa cum se spune la programul de ştiri al televiziunii, „Tu decizi”.

Întrebarea importantă care se pune este „Cine este adevăratul „tu” care decide?” Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă aspirantul spiritual. „Tu” este pus în faţa unor opţiuni multiple şi o poate alege pe oricare dintre ele. Prin urmare, lumea este caleidoscopică/tragi-comică/de o grijă maternă/absurdă/crudă/atrăgătoare/ urâtă/ vrednică de dispreţ/deplorabilă, niciuna dintre acestea sau doar o iluzie trecătoare. Lumea este alegorică.

Avantajul spiritual al vieţii moderne este faptul că experienţele de viaţă sunt accelerate prin mijlocirea mass-media. Într-un interval foarte scurt de timp, individul poate asista la ceea ce s-ar fi petrecut pe durata a mai multor vieţi în epocile trecute când, de exemplu, o întreagă viaţă se poate limita doar la o experienţă care să ocupe un spaţiu redus şi un rol limitat, precum aceea de a fi păstor de oi sau potcovar într-un sat. Acum ni se prezintă succesiv numeroase vieţi, perspective, circumstanţe şi împrejurări, de la crime groteşti la încoronări, ipostaze domestice, războaie de proporţii şi catastrofe mondiale.

A se bucura de avantajul expunerii televizate a egoului uman sau ignorarea acestuia şi pătrunderea în interior sunt opţiuni la fel de folositoare, pentru că intenţia individului este aceea care decide urmările. Oricare dintre acestea necesită compasiune faţă de sine şi faţă de ceilalţi. O anumită doză de suferinţă este impersonală, fiind consecinţa aspectului fizic de a ne fi născut în formă umană. Astfel, Buddha şi-a îndemnat discipolii să transceadă egoul pentru a evita renaşterile, maladiile, sărăcia, îmbătrânirea şi moartea. Lumea şi tot ce se află în ea este trecător, motiv pentru care agăţarea de ea provoacă suferinţă. De aceea, a subliniat el valoarea detaşării.