Metaconştiinţă-Reîncarnare #universulholografic

Materia neclară a sufletului

Dr. Joel Whitton, profesor de psihiatrie la University of Toronto Medical School, a folosit hipnoza pentru a studia ce ştiu oamenii, în mod inconştient despre ei înşişi. Totuşi în loc să-i întrebe despre viitorul lor, Whitton, care este expert în hipnoză clinică şi deţine, totodată, şi o diplomă în neurobiologie, îi întreabă despre trecutul lor, mai precis despre trecutul lor îndepărtat. În ultimele câteva decenii, Whitton a adunat liniştit şi fără trâmbiţe mărturii sugestive despre reîncarnare.

Reîncarnarea este un subiect dificil, pentru că au fost prezentate atâtea prostii despre ea, încât mulţi oameni o resping automat. Mulţi nu realizează că pe lângă, şi ar trebui să spunem chiar în ciuda pretenţiilor senzaţionale de celebrităţi şi poveştile cu Cleopatre reîncarnate care se bucură de atenţia mijloacelor de informare în masă, există foarte multe cercetări serioase asupra reîncarnării. În ultimele câteva decenii, un număr mic (dar în creştere) de cercetători cu înaltă credibilitate au adunat o cantitate impresionantă de mărturii despre acest subiect. Whitton este unul dintre aceştia.

Mărturiile nu verifică faptul că reîncarnarea există şi nici nu este în intenţia acestei cărţi să facă o asemenea argumentaţie. În realitate, este dificil de imaginat ce ar putea constitui o dovadă perfectă a reîncarnării. Într-o oarecare măsură, descoperirile la care se va face referire aici sunt oferite numai ca posibilităţi incitante şi pentru că sunt relevante pentru discursul curent al cărţii. Aşadar, ele merită să fie luate în considerare fără prejudecăţi.

Principalul atac la cercetările lui Whitton asupra hipnozei se bazează pe un fapt simplu şi uimitor. Când indivizii sunt hipnotizaţi, îşi amintesc adesea lucruri ce par să fie amintiri din existenţe anterioare. Studiile au arătat că peste 90% din indivizii care pot fi hipnotizaţi sunt capabili să evoce aceste amintiri aparente. Fenomenul este larg recunoscut, chiar şi de sceptici. De exemplu, manualul de psihiatrie Trauma, transa şi transformarea îi avertizează pe hipnoterapeuţii fără experienţă să nu fie surprinşi dacă asemenea amintiri ies spontan la suprafaţă, la pacienţii hipnotizaţi. Autorul textului respinge ideea renaşterii, dar observă că asemenea amintiri pot avea, cu toate acestea, un remarcabil potenţial de vindecare.

Semnificaţia acestui fenomen este, desigur, dezbătută cu aprindere. Mulţi cercetători argumentează că asemenea amintiri sunt fanteziile sau produsele minţii inconştiente, şi nu există nici un dubiu că uneori acesta este cazul, mai ales dacă sesiunea de hipnoză sau “regresie” este condusă de un hipnotizator nepriceput, care nu cunoaşte tehnicile potrivite de chestionare necesare pentru a-l feri de stârnirea fanteziilor. Dar există, de asemenea, numeroase cazuri, în arhive, în care unii indivizi, ghidaţi de profesionişti experimentaţi, au scos la iveală amintiri care nu par să fie fantezii. Mărturiile adunate de Whitton intră în această categorie.

Pentru a îndeplini cercetarea, Whitton a adunat laolaltă un nucleu de aproximativ treizeci de oameni. Acesta cuprindea indivizi din toate straturile sociale, de la conducători de camioane la specialişti în computere, unii dintre cei care credeau în reîncarnare şi alţii dintre cei care nu credeau. Apoi i-a hipnotizat individual şi a petrecut literalmente mii de ore înregistrând tot ce au avut de spus despre pretinsele lor existenţe anterioare.

Chiar şi în linii mari, informaţiile erau fascinante. Un aspect izbitor era gradul de acord între experienţele subiecţilor. Toţi au relatat numeroase vieţi trecute, unii între douăzeci şi douăzeci şi cinci, cu toate că o limită practică a fost atinsă când Whitton i-a făcut să ajungă înapoi la ceea ce el numeşte existenţa de „om al peşterilor“, când durata unei vieţi devine imposibil de deosebit de următoarea. Toţi au relatat că genul nu este specific pentru suflet şi mulţi au trăit cel puţin o viaţă cu un sex diferit. Şi toţi au relatat că sensul vieţii era de a evolua şi de a învăţa, iar existenţele multiple facilitau acest proces.

Whitton a găsit mărturii care sugerau cu tărie că evenimentele erau vieţi anterioare reale. O caracteristică neobişnuită era capacitatea pe care o aveau amintirile de a explica o serie largă de evenimente şi experienţe, aparent fără legătură, din vieţile curente ale subiecţilor. De exemplu, un bărbat, un psiholog născut şi crescut în Canada, avusese în copilărie un accent englezesc inexplicabil. Avea, de asemenea, o teamă iraţională că îşi vatămă piciorul, o fobie faţă de călătoria cu avionul, o problemă teribilă cu rosul unghiilor, o fascinaţie obsesivă faţă de tortură, iar în adolescenţă, la scurt timp după ce acţionase pedalele unei maşini în timpul unui test de conducere auto, avusese o viziune scurtă şi enigmatică în care se afla într-o cameră cu un ofiţer nazist. Sub hipnoză, bărbatul şi-a adus aminte că fusese pilot britanic în timpul celui de al doilea război mondial. Pe când era într-o misiune deasupra Germaniei, avionul său a fost lovit de o ploaie de gloanţe, iar unul a pătruns prin fuzelaj şi l-a rănit la picior. Aceasta l-a făcut să piardă controlul asupra pedalelor avionului şi să se prăbuşească pe pământ. A fost capturat ulterior de nazişti, torturat prin smulgerea unghiilor pentru a divulga informaţii şi a murit după scurt timp.

Mulţi subiecţi au trecut prin vindecări psihologice şi fizice profunde ca urmare a amintirilor traumatice din vieţile anterioare pe care le-au dezgropat şi au dat detalii istorice nefiresc de precise despre timpurile în care au trăit. Unii chiar vorbeau limbi pe care nu le cunoşteau. În timp ce retrăia o aparentă viaţă anterioară ca viking, un bărbat de treizeci şi şapte de ani, specialist în comportament, a strigat cuvinte pe care autorităţi lingvistice le-au identificat, mai târziu, ca fiind din vechea limbă scandinavă. După ce a fost regresat într-o existenţă în vechea Persie, acelaşi bărbat a început să scrie un păienjeniş de text în stil arabic, pe care un expert în limbile din Orientul Apropiat l-a identificat ca fiind o reprezentare autentică a limbii Sassanid Pahlavi, o limbă dispărută de mult timp, care înflorise în Mesopotamia între anii 226 şi 651 e.n.

Dar cea mai remarcabilă descoperire a lui Whitton a venit când a regresat subiecţii în interimatul dintre vieţi, un tărâm orbitor, plin de lumină, în care nu există „lucruri ca spaţiul şi timpul aşa cum le cunoaştem noi.“ Conform celor spuse de subiecţii săi, o parte din menirea acestui tărâm era de a le îngădui să îşi planifice viaţa următoare, să schiţeze literalmente evenimentele importante şi circumstanţele care urmau să li se întâmple în viitor. Dar acest proces nu era, pur şi simplu, exerciţiu de împlinire a dorinţelor, ca în basme.

Whitton a descoperit că atunci când indivizii se aflau în perioada dintre vieţi, intrau într-o stare de conştiinţă neobişnuită, în care aveau o conştiinţă de sine ascuţită şi un înalt simţ moral şi etic. În plus, ei nu mai aveau capacitatea de a face speculaţii logice asupra greşelilor şi nelegiuirilor lor şi se vedeau pe ei înşişi cu totală onestitate. Pentru a o deosebi de conştiinţa noastră de toate zilele, Whitton numeşte această stare intens conştientă a minţii „metaconştiinţă.“

Aşadar, când subiecţii îşi plănuiau viaţa viitoare, o făceau cu un sentiment de obligaţie morală. Ei alegeau să renască împreună cu oameni faţă de care greşiseră într-o viaţă anterioară, astfel încât să aibă oportunitatea de a-şi corecta greşelile; plănuiau întâlniri plăcute cu „suflete pereche“, indivizi împreună cu care construiseră o relaţie de iubire şi reciproc avantajoasă de-a lungul multor vieţi; şi planificau evenimente „accidentale“ pentru a împlini alte lecţii şi scopuri. Un bărbat a spus că, pe când îşi planifica viaţa următoare, vizualiza „un instrument ca un fel de mecanism de ceasornic în care puteai potrivi anumite părţi într-o ordine din care să rezulte consecinţe specifice.“

Aceste consecinţe nu erau întotdeauna plăcute. După ce a fost adusă în starea de metaconştiinţă, o femeie care fusese violată la vârsta de treizeci şi şapte de ani a dezvăluit că, de fapt, plănuise evenimentul înainte de a fi venit în această întrupare. După cum a explicat, fusese necesar ca ea să treacă prin această tragedie la acea vârstă pentru ca să o forţeze să schimbe „întreaga înfăţişare a sufletului“ şi, astfel, să ajungă la o înţelegere mai adâncă şi mai pozitivă a sensului vieţii. Un alt subiect, un bărbat afectat de o boală gravă de rinichi care îi ameninţa viaţa, a scos la iveală faptul că alesese boala pentru a se pedepsi pentru păcatele dintr-o viaţă anterioară. Totuşi a dezvăluit că şi moartea din cauza acestei boli de rinichi nu făcea parte din scenariul său, aşa că înainte de a veni în această viaţă aranjase să întâlnească pe cineva sau ceva care să îi amintească acest lucru şi astfel să îl ajute să îşi vindece atât sentimentul de vinovăţie, cât şi trupul. Conform spuselor sale, după ce a început sesiunile cu Whitton, a trăit o însănătoşire completă, aproape miraculoasă.

Nu toţi subiecţii lui Whitton au fost atât de dornici să cunoască viitorul pe care sinele lor metaconştient îl planificase pentru ei. Câţiva şi-au cenzurat propriile amintiri şi l-au rugat pe Whitton să le administreze instrucţiuni posthipnotice pentru a nu-şi aminti nimic din ce spuseseră în timpul transei. Aşa cum au explicat, nu vroiau să fie tentaţi să umble la scenariul pe care sinele metaconştient îl scrisese pentru ei.

Aceasta este o idee uluitoare. Este, oare, posibil ca mintea noastră inconştientă să fie nu doar conştientă de ciorna schiţei destinului nostru, ci să ne călăuzească, pur şi simplu, spre împlinirea lui? Cercetarea lui Whitton nu este singura mărturie că aşa stau lucrurile. Într-un studiu statistic efectuat pe 28 de accidente grave de cale ferată din S.U.A., parapsihologul William Cox a descoperit că în zilele cu accidente luaseră trenul semnificativ mai puţini oameni decât în aceleaşi zile din săptămânile precedente.

Fragment din Cap.7, Timpul în afara minţii

Universul holografic – Michael Talbot

Reîntoarcerea la starea de energie #destinulsufletelor

Atunci când un suflet se reîntoarce la o stare de energie pură în lumea spiritelor, nu mai simte ura, mânia, invidia, gelozia şi alte sentimente de acest gen. El a venit pe Pământ pentru a experimenta şi a învăţa din aceste sentimente. Dar, oare, după desprinderea de Pământ simt sufletele vreo tristeţe pentru ceea ce au lăsat în urmă? În mod sigur, sufletele au sentimente de nostalgie după perioadele fericite din toate vieţile lor fizice. Acest fapt este temperat de o stare de omniscienţă  fericită şi de o asemenea înţelegere a stării de bine, încât sufletele se simt chiar mai vii decât atunci când erau pe Pământ.

Cu toate acestea, am identificat două feluri de emoţii negative pe care le pot experimenta sufletele, fiecare dintre genuri cuprinzând o formă de tristeţe. Pe una am numit-o vina karmică de a fi făcut alegeri foarte proaste, mai cu seamă atunci când în urma acestora au fost afectaţi alţii. Voi stărui mai mult asupra acestor aspecte mai târziu, în secţiunea dedicată karmei. Cealaltă formă de tristeţe a sufletelor nu este nici melancolie, nici deprimare sau nefericire ca urmare a felului în care viaţa şi-a urmat cursul după dispariţia lor. Tristeţea sufletelor provine din dorinţa lor ardentă de a se reuni cu Sursa existenţei proprii.

Cred că toate sufletele, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, au acelaşi motiv al acestei aspiraţii de a căuta perfecţiunea. Factorul care motivează sufletele venite pe Pământ este propria creştere. Astfel, urma de tristeţe pe care o discern în suflete este absenţa din caracterul lor imortal a acelor elemente de care au nevoie pentru a-şi întregi energia. Aşadar, face parte din destinul sufletelor căutarea adevărului prin experienţele lor, pentru a câştiga înţelepciune. Este totodată important ca supravieţuitorii să ştie că această aspiraţie nu compromite capacităţile de empatie, simpatie şi compasiune ale unui suflet, destinate acelora care suferă din cauza dispariţiei acestuia.

Atâta vreme cât caracterul nemuritor al sufletelor nu mai este impovărat de temperamentul individual şi de reacţiile chimice ale ultimului său trup, sufletul este împăcat. Sufletele au treburi mult mai bune de făcut decât să interfereze cu oamenii de pe Pământ.

din Cap.2 Moarte, durere şi alinare

Destinul Sufletelor – Michael Newton, Ph.D.

Corp-suflet-viaţă #calatoriasufletelor

S (Subiect): Dumnezeule, nu sunt mort, nu-i aşa? Vreau să spun, trupul meu este mort – pot să-l văd sub mine – dar plutesc… mă uit în jos şi pot să-mi văd corpul întins pe patul spitalului. Toată lumea din jurul meu mă crede mort, dar nu sunt. Vreau să strig, hei, nu sunt mort cu adevărat!

Este incredibil… asistentele îmi pun un cearşaf peste faţă… oamenii pe care îi cunosc plâng. Ar trebui să fiu mort, dar trăiesc încă! Este ciudat, pentru că trupul meu este absolut mort în timp ce mă mişc deasupra lui. Trăiesc!

ACESTEA sunt cuvintele unei persoane aflate în stare de hipnoză profundă retrăind experienţa morţii. Cuvintele îi ies în izbucniri scurte, emoţionate şi sunt pline de groază amestecată cu respect, pe măsură ce vede şi simte cum este să fii un spirit proaspăt separat de corpul fizic. Acest bărbat este clientul meu şi tocmai l-am asistat în recrearea unei scene dintr-o viaţă anterioară, în timp ce stă lungit într-un scaun extensibil confortabil.

Un pic mai devreme, urmându-mi instrucţiunile în timpul inducerii stării de transă, acest subiect era în regresie de vârstă, întorcându- se la amintirile copilăriei. Percepţiile sale subconştiente s-au contopit treptat în timp ce lucram împreună la întoarcerea lui în pântecul mamei.

Apoi l-am pregătit pentru un salt înapoi în negurile timpului prin folosirea vizuală a scutului protector. După ce am încheiat acest pas important al condiţionării mentale, mi-am mişcat subiectul printr-un tunel imaginar al timpului până în ultima lui viaţă pe Pământ. Aceasta a fost o viaţă scurtă, pentru că murise subit din cauza unei epidemii de gripă în 1918.

Pe măsură ce şocul iniţial de a se vedea pe sine murind şi sufletul ieşindu-i din trup începe să se estompeze, clientul meu se adaptează mai uşor la imaginile vizuale din mintea sa. Deoarece o mică parte din zona conştientă, critică a minţii sale încă mai funcţionează, îşi dă seama că recrează o experienţă anterioară. Durează mai mult ca de obicei, de vreme ce acest subiect este un suflet mai tânăr şi neobişnuit cu ciclurile de naştere, moarte şi re-naştere, aşa cum sunt mulţi dintre ceilalţi clienţi ai mei. Cu toate acestea, doar în câteva clipe el se adaptează şi începe să răspundă cu mai mare încredere întrebărilor mele. Îi ridic rapid nivelul de hipnoză din subconştient la starea de supraconştient. Acum el este gata să-mi vorbească despre lumea spiritelor şi îl întreb ce se-ntâmplă.

S: Mă înalţ… încă plutesc… mă uit înapoi la trupul meu… E ca şi cum aş urmări un film, numai că eu joc în acesta!

Doctorul le consolează pe soţia şi fiica mea. Soţia mea plânge (subiectul se foieşte în scaun cu disconfort). Încerc să ajung în mintea ei… să-i spun că totul este bine cu mine. Este atât de copleşită de jale, încât nu pot să trec de ea. Vreau să ştie că suferinţa mea a trecut… că m-am eliberat de trup… că nu-mi mai trebuie… că o s-o aştept. Vreau să ştie lucrul ăsta… dar ea… nu mă ascultă. Oh, acum mă îndepărtez…

Şi astfel, ghidat de o serie de comenzi, clientul meu începe procesul de trecere în lumea spiritelor. Este un drum pe care l-au străbătut şi alţii în atmosfera de siguranţă a biroului meu.

În mod tipic, pe măsură ce amintirile din starea de supraconştienţă se extind, subiecţii sub hipnoză devin mult mai conectaţi la tunelul spiritual. Pe măsură ce şedinţa avansează, imaginile mentale ale subiectului sunt traduse mult mai uşor în cuvinte. Propoziţii scurte şi descriptive duc la explicaţii detaliate a ceea ce înseamnă să intri în lumea spiritelor.

Dispunem de o documentaţie vastă, inclusiv observaţiile personalului medical, care descrie experienţele în faţa morţii şi din afara trupului ale persoanelor rănite grav în accidente. Aceste persoane fuseseră considerate moarte din punct de vedere clinic înainte ca eforturile medicale să le scoată din acea stare.

Sufletele sunt destul de capabile să-şi părăsească trupurile gazdă şi să se întoarcă în acestea, în special în situaţii limită, când corpul moare. Oamenii povestesc despre cum stau suspendaţi deasupra trupurilor lor, în special în spitale, şi cum îi urmăresc pe medicii care încearcă să-i resusciteze. În timp, aceste amintiri se estompează după ce se întorc la viaţă.

În primele etape de regresie sub hipnoză în vieţile anterioare, descrierile subiecţilor care trec mental prin aceste vieţi nu contrazic relatările persoanelor care au murit în realitate pentru câteva minute în această viaţă. Diferenţa dintre aceste două grupuri de persoane este că subiecţii sub hipnoză nu-şi amintesc experienţele morţii lor temporare. Persoanele aflate în transă profundă sunt capabile să descrie cum este viaţa după moartea fizică permanentă.

Care sunt similarităţile amintirilor despre viaţa de apoi între persoanele care povestesc despre experienţele de decorporalizare ca rezultat al traumelor fizice temporare şi un subiect care-şi aminteşte sub hipnoză moartea într-o viaţă anterioară?

Amândoi plutesc în jurul trupurilor într-un mod straniu, încercând să atingă obiecte solide care se dematerializează în faţa lor.

Ambele tipuri de raportori spun că se simt frustraţi în încercările lor de a vorbi cu persoanele vii, care nu le răspund. Ambii afirmă că se simt traşi din locul în care au murit şi că experimentează relaxare şi curiozitate mai degrabă decât frică.

Toate aceste persoane vorbesc despre un sentiment euforic de libertate şi de strălucire în jurul lor. Unii dintre subiecţii mei văd un alb strălucitor, înconjurându-i complet în momentul morţii, în timp ce alţii văd lumina strălucitoare mai departe, în continuarea unui spatiu mai întunecat prin care sunt traşi. La această ultimă variantă se fac adesea referiri – este efectul de tunel, care a devenit bine cunoscut publicului.

Fragment din Călătoria Sufletelor, Cap.1, Moarte şi plecare – Michael Newton, Ph.D.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/calatoria-sufletelor-nou