Despre LCS în eZiarultău

Mulţumim ziarului maramureşean eZiarultău pentru publicarea prezentării romanului “La capătul şoaptelor”!

Şi dacă tot veni vorba de Maramureş,

— Doamne, iartă-mă! atât putu să spună partea sensibilă a gemenelor.
Mălina-și vedea de fumat. Văzute din afară, parcă nici nu se cunoșteau. Fiecare era într-un alt film.
— Pușcăm un pariu? o întărâtă Mălina pe prea impresionabilă.
— Iar începi? sări Irina ca arsă.
— Ba! expiră, cealaltă, cu ironie.
— Cum dracu-ți stă capu’ la…
— Io numa’ continui…
— Ce pariu? urlă cealaltă, isterică.
— Că de-asta nu scapă, eliberă Mălina cuvintele, deodată cu fumul de țigară.
Irina tăcea. Încă încerca să înţeleagă tot ce văzuse mai înainte.
— Tu ai văzut că stătea în picioare și… tu, io mă duc să iau cărticica lu’ bunica!
— Ce carte? întrebă Mălina pe când soră-sa era deja în drum spre camera lor.
— Aia de rugăciuni, tu! se opri Irina, iritată, doar ca să-i răspundă soră-sii, apoi se făcu nevăzută.
Mălina trăgea din țigară, în continuare. Luă o mină ironică și zâmbea cu gura până la urechi, apoi spuse, ca pentru ea:
— Bolundă, ești, spărietă de gâniești că te-o prins oarecine de
oareunde, nici nu bagi de samă, no… uite-așa pierzi tu pariurile.

Delicioase personajele acestea create de Mihai Cotea! Şi nu mă refer doar la graiul lor, ci pe de-a-ntregul. De la începutul şi până la sfârşitul romanului, Irina şi Mălina ţes cu seriozitate umorul în pânza dramatică a poveştii.

Încă o dată, mulţumiri eZiarultău!

La capătul şoaptelor- în site

Construit într-o manieră asemănătoare unui film serial, La capătul şoaptelor dezvăluie o perspectivă diferită asupra timpului, introducând ceea ce am putea numi timpul tuturor timpurilor. Şi, deşi aceste convenţii ne invadează din prima pagină, poate că le-am putea uita în anumite pasaje în care intriga ne fură atenţia, la fel cum într-o secvenţă de film, captaţi de acţiunea din prim-plan, nu observăm detaliile planului secund.

Simbolurile florale ce străbat romanul sunt, însă, evidente. Macul, simbol al morţii sau al adormirii, al trecerii într-o altă lume (diferită de cea fizică) şi gălbenelele, simbol al vindecării solare, domină primele două părţi ale cărţii. Roşului şi galbenului, culori asociate în general cu viaţa, puterea, creaţia şi bucuria, li se adaugă nuanţe ale mării, simbol al conştiinţei şi olive, o nuanţă asociată cu pacea, acestea şi multe altele fiind cuprinse în “infinitul de alb” al luminii. Între viaţă şi moarte, paleta de culori îmbracă toate poveştile ce orbitează în jurul personajului principal, Daniel Escu.

Atât de frecventa terminaţie a numelor de familie româneşti stabilită ca nume de familie al personajului principal pare să ne sugereze că oricare dintre noi am putea fi el, personajul care doreşte să-şi schimbe destinul, să facă ceva să fie “şi mai bine”, care ar face orice să fie perfect, cu riscul pierderii identităţii sau chiar a vieţii. Cititorul nu are cum evita întrebările de natură filozofică stârnite de compoziţia discretă, mânuită de autor dintr-un for al îngăduinţei, al acceptării şi nu al judecării. Această echidistanţă faţă de personaje este una dintre cele mai importante calităţi ale unui scriitor matur, cu o bogată experienţă. Dar Mihai Cotea este foarte tânăr, un tânăr care însă ştie a povesti.

Fragment extras din prezentarea de carte de aici: https://www.edituracarteadaath.ro/un-roman-de-iubit

 

 

„La capătul șoaptelor”, Mihai Cotea

O recenzie semnata de doamna Cristina Olteanu, postata in minunatul blog Imaginary Coffee, un blog in care am citit multe autentice recenzii de carte. Va multumesc!
„Previzibilul este scos din discuție. Nu știi până în ultimul moment încotro se îndreaptă ficțiunea, iar suspansul creat de ineditul situației te face să arzi de nerăbdare. Personajele trăiesc biografii multiple, gravitând în jurul traumelor personale, din care încearcă se evadeze apelând fie la morală, fie la adevăr…. fie la renunțare.

Este o carte senzațională, o piesă de teatru în așteptare. Recomand!”

Imaginary Coffee

La capătul drumurilor mereu se află o șansă. O persoană de iubit, o datorie de plătit, o karmă, un alt drum de parcurs, tăcerea de după marele tumult sau o lecție. Un sâmbure de nou. (p. 76)

(https://mico89.wordpress.com/about/)

20200731_085149-1-1Am descoperit acest nou, în toată originalitatea lui, în romanul La capătul șoaptelor”, Mihai Cotea, Editura Cartea Daath, 2020. 

Subiectul este cât se poate de bizar, iar stilul în care autorul a ales să-l prezinte este absolut fabulos. Daniel, un bărbat rămas infirm în urma unui accident, tocmai se trezise din comă, după ce fusese supus unei operații de transplant de corp. Era atent îngrijit de soția sa, Elena, și de cele două surori gemene angajate, Irina și Mălina.

Straniu e și modul în care atât noi, cât și Daniel aflăm detaliile fiecărei situații la care participă acesta. Un “observator” nevăzut îi descrie, printr-o adresare directă,  fiecare reacție…

Vezi articolul original 759 de cuvinte mai mult