Darul spiritual: viaţa în formă umană

Deşi, în mod obişnuit, se consideră că creştinismul nu face referiri la karmă, acest lucru nu este adevărat. Face acest lucru, numai că nu foloseşte termenul ca atare. Creştinismul ne învaţă că păcatul şi virtutea au consecinţe foarte diferite pentru suflet după moarte. Aceasta cuprinde nu numai alternativele karmice ale raiului şi iadului, ci şi purgatoriul. În plus, o învăţătură tradiţională susţine că omul „s-a născut în păcat” ca urmare a izgonirii din rai a lui Adam şi a Evei şi că este, de aceea, afectat karmic prin cedarea în faţa tentaţiei şi refuzul de a se supune lui Dumnezeu. În consecinţă, iertarea lui Dumnezeu este reprezentată de apariţia unui mântuitor, născut de dragul răscumpărării păcatelor omului. Aşa cum a afirmat Iisus: „Nimeni nu ajunge în rai decât prin Mine.” În buddhism există Ţara Lotusului (Raiul), unde un aspect al lui Buddha vorbeşte ca un avocat. Într-o altă cultură şi în alte vremuri Krishna a afirmat, la rândul lui, că cei care îl venerează şi îl iubesc pe Dumnezeu – indiferent cum l-ar numi -, sunt „ai Mei şi dragi Mie”. Este aceeaşi învăţătură care apare şi în Psalmul 91.

Darul spiritual cel mai însemnat al existenţei umane este oportunitatea ca, prin opţiunea făcută de liberul arbitru al fiecăruia, Divinitatea poate fi îmbrăţişată sau respinsă indiferent de numele prin care este cunoscut Dumnezeu. Astfel, viaţa în formă umană şi permisiunea de a se încarna în forma aceasta sunt daruri de nepreţuit prin ele însele, aşa cum a arătat Buddha.

Treburile lumii sunt percepute şi interpretate în concordanţă cu nivelul individual al conştiinţei. De aceea, lumea poate părea dramatică, tristă, plină de nefericire, cauzatoare de teamă sau, dimpotrivă, atractivă, pasionantă şi provocatoare. La pragurile superioare ale nivelului de 500 ea este privită cu compasiune şi percepută ca frumoasă. La 600, este văzută ca plină de pace, iar la 700, aşa cum a spus Ramana Maharshi, „Lumea pe care o „vedeţi” (adică lumea percepută) nici măcar nu există; lăsaţi-o, aşadar, în seama lui Dumnezeu”.

Viaţa umană reprezintă o oportunitate spirituală majoră pentru conştiinţă, ca să evolueze şi chiar să atingă Iluminarea.

Este o expresie a darului vieţii prin care se poate, în final, ajunge la realizarea Sinelui. Viaţa temporală lumească este trecătoare şi de scurtă durată, însă consecinţele sale se întind pe o perioadă foarte îndelungată. Cel mai bine este, aşadar, să preţuiţi, cu recunoştinţă, această oportunitate. Strădania spirituală este, în sine şi prin sine, o expresie a aprecierii acestui dar al vieţii.

Fragment din volumul

Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitate devoţională, David R. Hawkins M.D., Ph.D.

Manifestare versus cauzalitate: creaţie versus evoluţie

Fragment din Capitolul 6- Manifestare versus cauzalitate: creaţie versus evoluţie din volumul  Adevăr versus falsitate – cum le putem diferenţia – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Din punct de vedere descriptiv, evoluţia este înfăţişarea, aspectul desfăşurării observaţiilor secvenţiale ale percepţiei. Creaţia însăşi este un proces continuu, fără început şi fără sfârşit. Prin contemplare, devine extraordinar de evident că evoluţia şi creaţia sunt unul şi acelaşi proces. Sursa sa este puterea infinită a nemanifestatului care devine manifestat ca potenţialiate, având tipare invizibile inerente ce apar în domeniul vizibil fizic ca existenţă. De-a lungul secolelor această sursă fundamentală a fost intuită universal la fel ca şi Divinitatea subiectiv experimentată, care, doar ea singură are puterea de a transforma potenţialul în actual, Nemanifestatul (de ex. Capul lui Dumnezeu) în manifestat, şi non-existenţa în existenţă (de ex. universurile desfăşurate şi nedesfăşurate ale lui Bohm) .

Ceea ce se manifestă, şi despre care apoi se spune că există, este cunoscut numai graţie conştienţei, care este acea calitate a conştiinţei ce permite cunoaşterea, experienţa şi conştienţa că cineva „există“ sau că „este“. A „fi“ este un lucru, dar a „şti că eşti“ este un alt lucru.

Dacă existenţa umană, precum şi celelalte lucruri vii, nu pot fi explicate de formula limitată a cauzalităţii, atunci, după cum a fost descris, omenirea a apărut din nemanifestat în manifestat ca o expresie. Este o expresie a actualizării potenţialului care, din necesitate, are o sursă. Raţiunea cauzei, prin definiţie, separă cauza de consecinţe. Dacă omenirea ar fi fost rezultatul unei cauze, nu ar fi fost capabilă să-şi cunoască sursa, care, prin definiţie, ar fi exterioară, nici înnăscută, nici înăuntrul său, şi, prin urmare, nu ar putea fi cunoscută cu adevărat. A cunoaşte înseamnă a fi, în contrast cu a cunoaşte despre, ceea ce este doar o achiziţie de informaţii. Deoarece omenirea este o actualizare a potenţialului de către sursa sa, acea sursă este mereu prezentă şi poate fi cunoscută direct ca esenţă subiectivă a sinelui.

Experienţa trăirii Prezenţei Sinelui este transformatoare şi este identică în întreaga istorie, după cum au povestit marii înţelepţi ai marilor culturi divergente. Darul Divinităţii este potenţialitatea din lăuntrul conştiinţei omului de a se întoarce prin intermediul acelei conştiinţe la chiar sursa existenţei sale. Odată cu realizarea Sinelui (contextul infinit), câmpul si conţinutul fuzionează în realitatea Întregului-Unităţii (oneness) Sursei înseşi.

Prin contrast, în câmpul comun al mentaţiei obişnuite, consecinţă a credinţei în dualitate şi în principiul cauzalităţii, se crede că toate lucrurile au atât un început, cât şi un sfârşit.

Această concluzie este produsul rezultat automat al observaţiei selective şi a ipoteticului, mai degrabă decât a unei realităţi confirmabile. Mintea limitată nu poate înţelege cu adevărat infinitatea, cu excepţia definiţiei şi, ca şi concept. Sursa ultimă, fundamentală a existenţei nu are cauză, nu are nici un început şi un sfârşit. Cea mai potrivită descriere este cea exprimată prin termenii „pentru totdeauna“ /eternitate (n.tr. ca substantiv în engleză – foreverness) sau „întotdeauna“ (alwaysness). Această calitate unică este mereu prezentă şi disponibilă ca o calitate majoră a Realităţii Iluminării.

Urări pentru 2020

Când începem să renunţăm la toate aceste temeri, neutralizând sistemele de convingeri şi reafirmând că adevăratul nostru Sine este Infinit, neputând face subiectul nici unor limitări, trecem la o stare superioară de sănătate, la o stare de bine şi la un aport de energie vitală. Un mod util de formulare a acestei afirmaţii pentru uzul personal ar fi:

„Sunt o Fiinţă Infinită şi nu sunt afectat(ă) de ……………….“

din Letting Go – Calea renunţării – David R. Hawkins

Fie ca Noul An să vă aducă lumina înţelepciunii din infinta energie a Iubirii! Graţia să vă sprijine în procesul schimbării, al eliberării din toate limitările care vă îngrădesc Realizarea Bucuriei!

Să aveţi Un Nou An Strălucit!

La Mulţi Ani Fericiţi!