Visul #lacapatulsoaptelor

Tentația de afundare și de amestec cu tot acel alb al tavanului îți dădu un sentiment de amețeală. Pentru o clipă te-ai prins cu o mână de capătul canapelei, de parcă pământul din jur ar fi luat-o la vale și-ai fi vrut să împiedici o cădere. Senzația fusese vremelnică.

— Să vă zic de căderea aia… Stați puțin! Ce legătură au instinctele cu creierul? Le-am dat și pe alea peste cap? Eu despre asta încerc să vă zic. Dacă nici la nivel de instinct nu mai sunt eu, atunci…

— Instinctele se filtrează prin creier. Creierul e centrul de comandă. N-ai cum să le dai peste cap, e poveste lungă… Zi-mi de cădere, te îndemnă, calm, doctorul. Sper că nu e vorba de același vis pe care l-ai avut mai demult și pe care încă nu l-ai decriptat. Te mai chinuie?

— E tot despre un vis, dar nu e Acel Vis. Oricum, trăiesc o senzație complet stranie legată de Acel Vis. Zilele trecute am discutat cu mai multe persoane despre visul ăsta de care vreau să vă spun. Cam cu toată lumea care apare-n el, și știți ce mi se pare ciudat? O parte din ceea ce-am visat pare să se fi întâmplat în realitate, în același timp în care visam, iar o parte pare să fie o fantezie. Și nici acum nu sunt complet sigur de tot ce mi se întâmplă. Ce e cu jumătățile astea? ai întrebat dezolat.

— Discuția aceasta e reală, bâigui doctorul.

— În orice caz, fantezia nu e confirmată încă, deci rămâne la acest stadiu. Poate că totul s-a întâmplat, de fapt, dar eu sunt omul care caută confirmări, ca Toma Necredinciosul. Nu mă satur cu o posibilitate. Am aflat atâtea în ultimul timp…

Doctorul Spiridon stătea pierdut în transă, aprofundându-ți cuvintele ca pe droguri. Fața sa bărboasă părea și mai trasă ca de obicei. Dintr-o mișcare, prinse carnețelul în care-și nota mereu informațiile cheie legate de cazurile sale, scoase un pix ținut, inginerește, la buzunarul de la pieptul cămășii în carouri de maron, și-ncepu să noteze.

Doctorul Spiridon ținea mult la uniforme și la curățenie. Paradigma din care-i trata el pe ceilalți era cea a ordinii complete, «Die Ordnung», dovadă că pacienții săi stăteau întinși pe canapea abia după ce se descălțau în prealabil, iar el avea așezate toate cele trebuincioase ședinței pe măsuța de lângă canapea.

Mock-up Coperta - 2 - SMALL

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/proza/la-capatul-soaptelor

 

Percepţie-materie-dematerializare

Într-un fel, materializarea provoacă cel mai mult ideile noastre convenţionale despre realitate, pentru că deşi putem, cu efort, să introducem în concepţia noastră curentă despre lume lucruri ca psihokinezia, crearea unui obiect din văzduh clatină chiar temelia acestei concepţii despre lume. Totuşi, asta nu este tot ce poate face mintea. Până acum am privit miracole care implicau numai „părţi“ ale realităţii –exemple de oameni mutând psihokinetic părţi în jur, de oameni modificând părţi (legi ale fizicii) pentru a se face imuni la foc şi oameni materializând părţi (sânge, sare, pietre, bijuterii, cenuşă,
nutrienţi şi lacrimi). Dar dacă realitatea este cu adevărat un întreg neştirbit, de ce miracolele par să implice numai părţi? Dacă miracolele sunt exemple ale capacităţilor latente proprii minţii, răspunsul, desigur, este pentru că noi suntem atât de profund programaţi să vedem lumea în termeni de părţi. Aceasta implică faptul că, dacă nu am fi atât de înrădăcinaţi în a gândi în termeni de părţi, dacă am vedea lumea în mod diferit, miracolele ar fi, de asemenea, diferite. Mai mult decât să găsim atât de multe miracole în care să fie transformate părţi ale realităţii, am găsi mai multe exemple în care ar fi transformat întregul realităţii. De fapt, câteva asemenea exemple există, dar sunt rare şi constituie o provocare încă mai mare ideilor noastre convenţionale despre realitate decât este materializarea.

….

Cât despre mine, ca un rezultat al experienţelor proprii, sunt de acord cu Don Juan când declară: „Suntem perceptori. Suntem o conştiinţă; nu suntem obiecte; nu avem soliditate. Suntem fără limite. Lumea obiectelor şi a solidităţii este o cale de a face trecerea noastră  pe Pământ convenabilă. Este doar o descriere care a fost creată să ne ajute. Noi, sau mai bine spus, raţiunea noastră, uităm că descrierea este numai o descriere şi astfel prindem totalitatea sinelui nostru în cursa unui cerc vicios din care rareori ieşim în timpul vieţii noastre.“

Altfel spus, nu există nici o realitate deasupra şi dincolo de aceea creată prin integrarea tuturor conştiinţelor, iar universul holografic poate fi potenţial sculptat în moduri virtual nelimitate de către minte.

Un incident care subliniază suplimentar natura holografică şi imaterială a corpului poate fi găsit în fenomenele produse de un medium din Islanda, numit Indridi Indridason. În 1905 câţiva savanţi de frunte ai Islandei au hotărât să cerceteze paranormalul şi l-au ales pe Indridason ca unul din subiecţii lor. La acea vreme, Indridason era doar un ţărănoi fără experienţe anterioare cu lucruri psihice, dar a dovedit rapid că era un medium spectaculos de talentat. Putea intra rapid în transă şi producea etalări dramatice de psihokinezie. Dar cel mai bizar lucru din toate, uneori, în timp ce era în transă, diferite părţi ale corpului său se puteau dematerializa complet. Pe când savanţii uimiţi priveau, un braţ sau o mână se ştergea din realitate, numai pentru a se rematerializa înainte ca el să redevină conştient.

Asemenea evenimente ne oferă din nou o privire aţâţătoare asupra potenţialelor enorme care pot să zacă latente în noi toţi. Aşa cum am văzut, înţelegerea ştiinţifică curentă a universului este complet incapabilă să explice fenomenele variate pe care le-am  examinat în acest capitol şi ca urmare, nu are altă alegere decât să le ignore. Totuşi, dacă cercetători ca Grof şi Tiller au dreptate, iar mintea este capabilă să intervină în ordinea implicită, placa holografică care dă naştere hologramei pe care o numim univers, şi astfel să creeze orice realitate sau legi ale fizicii vrea, atunci nu numai că asemenea  lucruri sunt posibile, ci practic orice este posibil. Dacă acest lucru este adevărat, aparenta soliditate a lumii este numai o mică parte a ceea ce este disponibil percepţiei noastre.

Fragment din Universul holografic de Michael Talbot

Frica şi imaginaţia – Transcenderea nivelurilor conştiinţei

Eliminarea fricii reclamă subjugarea imaginaţiei care îşi află originea în copilărie, atunci când diferenţierea între realitate şi fantezie nu este încă bine dezvoltată. Astfel, în copilărie, imaginile înfricoşătoare şi emoţionale există în imaginaţia noastră şi nu sunt supuse controlului. Ele se pot transforma în superstiţii şi imagini înfricoşătoare, consolidate prin basme şi programarea mass-mediei. Desenele animate conţin de obicei o multitudine de imagini şi producţii grafice înspăimântătoare, constituind în felul acesta o sursă frecventă de spaime pentru copii. Este important de notat că toate cercetările asupra activităţii cerebrale arată cum creierul unui copil nu poate face distincţia între realitate şi violenţa televizată (Lohmann, 2004). Adulţilor le plac filmele de groază pentru că au capacitatea să controleze procesul de instalare a fricii prin distanţarea prudentă caracteristică spectatorului.

Totuşi, această capacitate imaginativă a minţii umane poate fi utilizată terapeutic în programe de desensibilizare prin intermediul tehnicilor “virtuale”.

Frica are tendinţa de a se auto-consolida şi constituie o piedică în calea dezvoltării competenţelor de adaptare. Frica de eşec are ca rezultat apariţia unor inhibiţii şi scade încrederea socială. Teama de dezaprobare socială conduce la retragere în sine şi sărăcie emoţională. Cât priveşte negarea sentimentului de frică, ea poate avea un rezultat contrar, manifestat printr-o supracompensare sub formă de bravadă sau comportament inutil riscant.

David. R. Hawkins – Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre Iluminare

Şi acest articol despre frică şi religie:

https://carteadaathpublishing.wordpress.com/2019/04/24/frica-si-religia-david-r-hawkins/

Sau: https://carteadaathpublishing.wordpress.com/2019/04/23/frica-si-evolutia-spirituala-david-r-hawkins/