Transformare/Revelaţie #DescoperireaPrezenteiluiDumnezeu

Prin retragerea interesului sau a valorizării de pe ecranul protector al „eului”/sinelui iluzoriu al experimentatorului, sinele iluzoriu devine mai mult un obiect, decât un „eu”. Dominaţia şi interferenţa sa slăbesc şi încep să dispară. Aparenţa şi calitatea lumii înregistrează, atunci, o schimbare majoră. Odată cu îndepărtarea interferenţei ecranului procesator, totul se revelează ca radiind intrinsec şi minunat. Totul „apare” însufleţit şi animat de conştiinţă. Vechea înfăţişare a lumii pare, prin comparaţie, ştearsă şi monocromă prin comparaţie cu o imagine Tehnicolor. Acum, totul îşi dezvăluie strălucirea de o uluitoare frumuseţe ca urmare a însufleţirii, atotprezenţei şi a universalităţii vieţii.

Totul este interconectat, fiind o expresie a Totalităţii şi a Unităţii. Totul se întâmplă spontan şi de la sine. Calitatea extraordinară a frumuseţii radiante este pusă în evidenţă ca fiind însăşi Esenţa Creaţiei. Mintea se linişteşte. La început cu reţinere, apoi fiind copleşită, ea realizează că Divinitatea se dezvăluie pe Sine drept un dar al prezentării. Este manifestarea unică a Divinităţii ca şi Creaţie, care este continuă. Totul îşi exteriorizează conştientizarea prin venerarea şi adorarea faţă de existenţa Iubirii copleşitoare ca şi Prezenţă. Prezentarea este ameţitoare; până şi câmpul conştientizării conştiente este temperat de această măreţie.

Prezenţa duce la încetarea funcţionării în sensul obişnuit. Familiara identitate de sine dispare. Fără ajutorul Divin nu se mai  poate vorbi nici măcar despre Realitate. Aceasta nu poate fi nici descrisă, nici explicată.

Fragment din Capitolul 7, Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – nondualitate devoţională – David R. Hawkins, M.D.,Ph.D.

Featured Image by Gerd Altmann from Pixabay 

Presiunea timpului -2

Prezenţa dizolvă orice separaţie. Este experimentată ca şi cum am ieşit în afara timpului. Orice succesiune încetează, de parcă orice timp şi creaţie ar fi prezente total şi deopotrivă în momentul Acum. Tot ceea ce a fost sau ar fi putut să fie este deja total prezent şi complet. Tot ceea ce poate fi cunoscut este deja cunoscut. Potenţialitatea deja există. Orice gând încetează şi, prin urmare, toate categoriile gândirii (precum timpul, spaţiul, distanţa şi durata) încetează şi devin neaplicabile.

Lumea arată în mod literal diferit. Totul este văzut ca având o adâncime mult mai mare. În conştiinţă, totul este viu şi radiant. Tot ceea ce există este conştient de propria sa existenţă şi totodată de conştienţa tuturor lucrurilor. Nimic nu este inert în mod înnăscut.

Orice gând sau acţiune emite o vibraţie (sau o urmă), care reprezintă un model energetic cu frecvenţă înaltă asociat cu energia noastră corporală. Acesta interacţionează cu câmpul conştiinţei, care este umplut cu un număr infinit de astfel de modele de energie emanate din alte corpuri energetice. În cadrul acestui câmp energetic foarte complex au loc o serie de selecţii care influenţează deciziile şi direcţiile de viaţă. Modelele persistente sunt consolidate şi devin astfel tot mai dominante. Interacţiunile care ar putea rezulta de aici pot fi comparate cu forma structurală a unei molecule, care determină cu ce alte molecule este aceasta capabilă să interacţioneze. Astfel, molecula în cauză poate fi compatibilă cu anumite forme moleculare, dar incompatibilă cu altele.

Corpul energetic al fiecărei persoane poartă cu sine o traiectorie istorică de modele care persistă de-a lungul timpului şi influenţează deciziile, comportamentele şi sentimentele de atracţie ori repulsie. Acest corp energetic, care constituie locul geometric al sentimentului existenţei, este independent de corpul fizic, aşa cum poate să confirme oricine a trăit vreodată experienţe de decorporalizare. „Corpul karmic“ este alcătuit din urmele de poziţionalităţi care au fost colectate de-a lungul timpului.

Fragment din Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde – David R. Hawkins

Presiunea timpului

Prezenţa este incredibil de liniştită, tandră, şi în acelaşi timp – paradoxal – dură ca o stâncă, imuabilă, atotputernică; o coeziune infinită ce ţine la un loc „toată realitatea“ unui univers care constituie o Creaţie perpetuă. În prezenţa lui Dumnezeu, dispar iluziile de cauză şi efect. Prezenţa nu cauzează nimic; dimpotrivă, tot ceea ce pare a se întâmpla este Prezenţa.

În Prezenţă, orice senzaţie de timp dispare, fapt care constituie un aspect crucial al păcii. Odată ce presiunea timpului încetează, timpul este recunoscut ca fiind una dintre principalele surse ale tristeţii ce însoţeşte condiţia umană. Sentimentul curgerii timpului crează stress, presiune, anxietate şi teamă. Acest „stress al timpului“ acompaniază toate activităţile şi căutările, şi tot el crează iluzia secvenţialităţii şi cauzalităţii. Fiecare acţiune umană se exprimă într-o presiune a timpului imposibil de redat, mintea calculând constant „cât timp“ poate fi „alocat“ fiecărei activităţi. Acest fapt sfârşeşte prin a genera panică, teamă, îngrijorare, vinovăţie, ruşine şi mânie. „Prea mult timp cheltuit cu acest lucru“. „Prea puţin timp alocat respectivei chestiuni“. „Ar fi multe de făcut, dar nu avem timpul necesar pentru acest lucru“. „Timpul va expira“. Până ce senzaţia curgerii timpului nu va înceta, nu avem nici o posibilitate de a cunoaşte sentimentul păcii şi libertăţii adevărate.

Orice suferinţă încetează în prezenţa lui Dumnezeu. Ne întoarcem la sursa noastră, care nu diferă cu nimic de propriul nostru Sine. Este ca şi cum am fi uitat şi ne-am fi trezit acum dintr-un vis. Toate temerile se dovedesc a fi nefundamentate; toate îngrijorările a fi doar imagini prosteşti. Nu există nici un viitor de care să ne temem şi nici un trecut pe care să-l regretăm. Nu există nici vreun eu/sine rătăcitor pe care să–l admonestăm sau să-l corectăm. Nu există nimic care să necesite o schimbare sau o îmbunătăţire. Nu există nimic de care să ne simţim vinovaţi sau ruşinaţi. Nu există vreun „altul“ de care să ne putem separa. Nici o pierdere nu este posibilă. Nimic nu trebuie făcut, nici un efort nu este necesar şi suntem liberi de eternul lanţ al dorinţei.

Fragment din David. R. Hawkins – Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde

Featured Image by tshatzel from Pixabay (cropped)