Disoluţia rezistenţei #RupertSpira #Prezenta

Iubirea, pacea şi fericirea nu sunt decât cuvinte folosite pentru a exprima disoluţia oricărei rezistenţe şi oricărei căutări, dispariţia separaţiei şi a „altceva-ităţii”, adică savoarea adevăratei noastre naturi, propria sa savoare în propria sa viziune. Acestea sunt nonobiective, în sensul că nu deţin niciun fel de însuşiri obiective. În consecinţă, nu sunt experientizări ale minţii sau trupului, deşi le influenţează pe acestea.

Căutarea şi opunerea rezistenţei ascund adevărata noastră natură, aceea de Prezenţă Conştientă, prin urmare ascund şi iubirea, pacea şi fericirea care îi sunt inerente sau, mai degrabă, care sunt chiar Prezenţa Conştientă.

Ca urmare a uitării adevăratei noastre naturi de Prezenţă Conştientă şi a faptului că ne imaginăm, în schimb, a fi un sine separat şi interior, ne propunem, în existenţa noastră lumească, să găsim iubirea în relaţiile afective, pacea în diversele situaţii întâlnite şi fericirea în obiecte.

Această căutare este, prin definiţie, incomodă – faptul de a suferi defineşte sinele separat şi interior. De fapt, nici nu există un sine separat şi căutător. Sinele separat aparent este însăşi activitatea de opunere a rezistenţei/de căutare.

Atunci când relaţia afectivă, situaţia sau obiectul căutate sunt găsite, căutarea ajunge temporar la final, iar odată cu această disoluţie, adevărata noastră natură începe să strălucească, altfel spus Prezenţa Conştientă se percepe pe ea însăşi pentru un scurt răstimp (de fapt, este un moment atemporal, mintea nefiind atunci prezentă).

Acel moment atemporal este cunoscut ca iubire, pace sau fericire. Mai este cunoscut şi ca frumuseţe şi înţelegere. Aceasta este adevărata noastră natură, care se cunoaşte pe ea însăşi aşa cum este, ne-aparent modificată de perceperea unui sine interior.

Când mintea îşi face iarăşi apariţia, interpretează eronat această experientizare nonobiectivă a iubirii, păcii sau fericirii, în care nu a fost prezentă, atribuindu-le pe toate acestea relaţiei, situaţiei sau obiectului.

Odată cu reapariţia subiectului/obiectului care gândeşte, iubirea, pacea sau fericirea sunt din nou ascunse iar gândirea purcede din nou la căutarea unei noi relaţii, situaţii sau obiect, în speranţa reeditării experientizării iubirii, păcii sau fericirii despre care consideră, în mod greşit, că sunt rezultatul acestora.

Însă nu relaţia, situaţia sau obiectul dau naştere la iubire, pace sau fericire. Încetarea gândului care opune rezistenţă, care caută, este aceea care permite să strălucească manifestării iubirii, păcii şi fericirii latente, inerente adevăratei noastre naturi, aceea de Prezenţă Conştientă. Cu alte cuvinte, încetarea opunerii de rezistenţă/căutării permite adevăratei noastre naturi să se cunoască sau să se perceapă ca atare, ne-aparent-ascunsă de activitatea de opunere a rezistenţei/de căutare.

Astfel, iubirea, pacea şi fericirea nu sunt ceva care să vină şi să treacă, tot aşa cum nici Sinele nostru, Prezenţa Conştientă, nu vine şi nu trece. Şi totuşi, acestea sunt uneori aparent ascunse.



Prezenţa-Intimitatea Experienţei – volumul 2

Featured Image by JL G from Pixabay 

Nimic nu dispare vreodată

Nimic nu dispare vreodată

Nimic nu dispare vreodată. Cum ar putea ceva care este, să devină inexistent? Cum ar putea deveni existenţa, nonexistenţă? Unde s-ar duce substanţa existenţei, dacă ar fi să dispară? Unde s-ar duce fiirea ei, fiinţa ei, prezenţa ei? În ce s-ar pierde toate acestea?

Ce dispare atunci când dispare o imagine de pe ecran? Substanţa imaginii o constituie ecranul, iar ecranul nu dispare nicăieri. El ia, pur şi simplu, forma imaginii următoare.

Fenomenul poate părea mai dificil de înţeles numai pentru că noi credem că atunci când este prezent un aşa-numit obiect, acesta este prezent ca un obiect independent. Considerăm că amintirea mărului ţine de imaginaţie, dar atunci când este prezent mărul, îl considerăm real, ca obiect.

Este adevărat că amintirea mărului nu este decât o imagine formată în minte. Omitem să observăm, însă, că atunci când vedem mărul efectiv, acesta este, de fapt, tot o imagine. Tot ce cunoaştem despre măr, în acest caz, este faptul că îl vedem. Iar când îl atingem, ne este cunoscută numai atingerea, iar când îl gustăm, ne este cunoscut numai gustul şi când îl mirosim, ne este cunoscut numai mirosul.

Nu experientizăm niciodată adevăratul măr, aşa cum este el, ca un obiect de sine stătător cu o existenţă proprie, independentă şi separată.

De aceea nu există nicio diferenţă, în Experienţa noastră actuală, între substanţa mărului care-şi apare în memorie şi substanţa mărului efectiv care-şi face apariţia în „timp real”. Cunoaşterea ambelor este confecţionată de minte – din vederea, gustarea, atingerea şi mirosirea mărului – iar substanţa minţii o constituie numai şi numai Conştienţa. În ceea ce numim „măr”, este prezentă cu adevărat numai Conştienţa. În Experienţă nu regăsim nicio altă substanţă în afara Conştienţei, iar aceasta nu dispare niciodată. Fie că ne dăm seama sau nu, aceasta constituie Experienţa noastră mereu prezentă.

Cum ar putea Conştienţa să-şi experientizeze propria absenţă sau dispariţia? Experienţa noastră directă, intimă şi imediată este aceea că această mereu prezentă, continuă existenţă care suntem, este unica substanţă a întregii Experienţe. De fapt, mărul, obiectul sau chiar lumea constituie aparenta uitare a simplului fapt al Experienţei.

Această uitare, însă, are loc numai în minte. Prezenţa nu se uită niciodată, cu adevărat, pe sine însăşi.

Dacă ne poziţionăm în minte, atunci pacea şi fericirea inerente Sinelui nostru, Prezenţei Conştiente, par a fi ascunse.

Ce anume este acel ceva care se poziţionează în minte? Mintea! Numai gândirea îşi poate imagina un „ceva” imaginar! Sinele interior imaginar este real numai din punctul său imaginar de vedere.

Prezenţa este numai aparent ascunsă de această imaginaţie, ea nefiind niciodată ascunsă cu adevărat. Este numai cunoaşterea mereu prezentă a sa însăşi.

Fragment din Prezenţa – Intimitatea Experienţei  de Rupert Spira

Cele două volume pot fi cumpărate din site-ul editurii, categoria oferte, beneficiind de transport gratuit şi reducere.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/rupert-spira-prezenta-vol-I-si-II-cartea-daath

 

 

Nu pierdem niciodată un prieten – Rupert Spira

Pentru a concepe un sens sau un scop, trebuie ca mai întâi să ne imaginăm a fi separaţi şi independenţi de Conştienţă. Sensul şi scopul îi aparţin numai aceluia care se imaginează avându-le. Şi, desigur, acela este o entitate reală numai din perspectiva sa imaginară.

            Conştienţa este deja tot ce ar putea fi vreodată. Nu poate deveni altceva, nici nu poate înceta să fie ceea ce este dintotdeauna.

            Dacă, însă, ne considerăm localizaţi în minte sau fiind mintea însăşi, vor exista întotdeauna  scop, sens, devenire şi realizare.                              

            Ca o concesie făcută acestui punct de vedere, am putea spune că scopul şi sensul cele mai înalte sunt ajungerea la această înţelegere experienţială a intimităţii continue şi netulburate a vieţii.

            Nu există două lucruri separate. Există numai Conştienţă. Aceasta nu poate fi sau deveni nimic altceva în afară de ceea ce este deja.

            Experienţa constă dintr-o singură substanţă, iar această substanţă este întotdeauna şi pe deplin prezentă, în întregime cunoscută. Ea nu poate fi necunoscută. Este chiar cunoaşterea de sine însăşi şi nu poate cunoaşte altceva decât pe sine.

            Chiar şi în cazul ignorării, adică al ignorării aparente a adevăratei naturi a experienţei, nu există altceva în afara Conştienţei care se cunoaşte pe sine. Astfel, nu există o reală ignorare.

            Scopul şi sensul au întotdeauna nevoie unul de celălalt, de un viitor şi de un proces pe parcursul cărora să se desfăşoare. Însă Conştienţa este tot ceea ce este. Lucrurile se mişcă şi se schimbă numai din perspectiva minţii, iar mintea este reală numai din perspectiva minţii. 

            Din perspectiva Conştienţei, nimic nu se mişcă şi nici nu se schimbă. De fapt, nimic – niciun lucru – nu este. „Toate lucrurile par a fi, însă nu pot fi.” Există numai Conştienţa, Sinele nostru, Prezenţa.

            Nu se pune problema de a face sau de a nu face, de a realiza sau de a nu realiza. Conştienţa este singura substanţă prezentă în Experienţă. Unde s-ar putea ea duce? În ce s-ar putea transforma? În ce ar putea dispărea? Din ce ar putea apărea?

            Pentru a putea vorbi despre venire şi plecare, apariţie şi dispariţie, a face şi a nu face, a realiza şi a nu realiza, înrobire şi eliberare, trebuie ca mai întâi să ne imaginăm a fi altceva decât Conştienţă, trebuie ca mai întâi să ne imaginăm a fi un trup şi/sau o minte.

            Nimic nu se deplasează, nimic nu se schimbă, nimic nu se naşte sau moare, nimic nu apare sau dispare. Numai mintea pretinde că se întâmplă aceste lucruri, iar mintea însăşi este alcătuită doar din imuabila, neschimbătoarea, nenăscuta, nemuritoarea prezenţă a Conştienţei.

            Dacă ne considerăm localizaţi în minte sau mintea însăşi, părem a fi entităţi separate care ne deplasăm, ne transformăm, ne maturizăm, devenim, apărem, dispărem, ne bucurăm, suferim, căutăm, găsim, ne naştem şi murim. Dacă ne acceptăm în cunoştinţă de cauză ca fiind Conştienţă, ne cunoaştem Sinele ca fiind acea realitate imuabilă şi substanţială din orice Experienţă, atotprezent, consistent, omogen, fără de început şi fără de sfârşit.

            Când ne aflăm faţă în faţă cu o persoană iubită, prezentă este, de fapt, numai această Prezenţă. Chipul, sunetele, atingerea, gustul sau mirosul acestei persoane sunt alcătuite numai din Prezenţă. Când persoana iubită se stinge din viaţă sau pleacă de lângă noi, această Prezenţă rămâne aşa cum a fost dintotdeauna, pe deplin prezentă.

            Fie că ne amintim o persoană specială din viaţa noastră, fie că am uitat-o, ceea ce o alcătuia când o aveam lângă noi se află încă „aici” şi se priveşte pe sine.

            Prezenţa aceasta constituie substanţa oricărei relaţii. De fapt, ea este absenţa relaţiei, fiindcă nu există două lucruri, doi oameni care să se afle într-o relaţie unul cu celălalt. Numai în identitate există cunoaştere. Este numai Prezenţa care se cunoaşte pe sine însăşi, de la un moment la altul. Este ceea ce se numeşte Iubire. Nu pierdem niciodată un prieten.      

Prezenţa – volumul 2 – Intimitatea Experienţei – Rupert Spira