„Să fii acea clipă” #RupertSpira #Prezenţa

Cézanne spunea:” O clipă din viaţa lumii se scurge. Să pictezi realitatea acelei clipe şi să uiţi de toate pentru asta. Să devii acea clipă, să fii o planşă capabilă să simtă. Să redai imaginea pe care o vezi, uitând de orice altceva ce s-ar fi petrecut înainte în timp.”

fii acea clipă, să te cunoşti pe tine a fi acea clipă, a fi totalitatea experienţei clipă de clipă; să te cunoşti pe tine a fi substanţa acestei clipe şi a oricărei alte clipe şi, ca artist, “să redai imaginea”; să faci ceva ce transmite şi exprimă această înţelegere, nu doar să exprimi, ci să o transmiţi ei; să faci ceva ce conţine puterea intrinsecă de a desface sau de a dizolva aceste moduri dualiste de vedere ce au devenit atât de obişnuite şi să induci această înţelegere experienţială.

Cézanne ne-a lăsat aceste imagini vizuale care se apropie în formă, cât mai mult posibil, de realitatea fără de formă dar mereu-prezentă a Experienţei, la fel şi Permenides, Rumi, Krishnamenon şi alţii care au făcut la fel folosind cuvintele.



Paul Cézanne, The Card Players, 1892–93, oil on canvas, 97 x 130 cm, Royal Family of Qatar
https://en.wikipedia.org/wiki/Paul_C%C3%A9zanne#/media/File:Les_Joueurs_de_cartes,_par_Paul_C%C3%A9zanne,_collection_Al-Thani,_Yorck.jpg

Calea artistului este calea percepţiei, la fel cum calea filozofului este calea gândului, iar calea discipolului este calea iubirii.

Cézanne spunea: “Vine ziua când un simplu morcov, observat cu ochi proaspăt, va porni o revoluţie.” Ceea ce voia să spună era că, dacă ne uităm la orice lucru, indiferent cât de simplu sau comun şi pătrundem cu adevărat în miezul acelui lucru, ceea ce înseamnă în inima acelei experienţe, vom descoperi ceva extraordinar, ceva ce va revoluţiona felul în care ne vedem pe noi înşine, pe alţii şi lumea. Aceasta este adevărata revoluţie ce face să pălească toate celelalte revoluţii.

Un artist încearcă să facă ceva care să exprime şi să evoce această realizare, ceva care duce privitorul direct în această înţelegere experienţială.

Pictorul încearcă să stârnească această revoluţie. Un Pictor încearcă să reprezinte, adică să re-prezinte, să prezinte din nou o viziune a experienţei ce evocă realitatea experienţei, încearcă să facă ceva ce are puterea interioară de a atrage privitorul în propria sa realitate.

De aceea, pictorul francez Pierre Bonnard încerca să surprindă momentul fără de timp al percepţiei de dinaintea gândirii ce împarte lumea în subiectul care percepe şi obiectul care este perceput, şi-apoi, mai departe, împarte obiectul în “zece mii de lucruri”. Cum arată această imagine în viziunea lui Bonnard? Era o lume plină de culoare, intensitate, armonie, dans şi vitalitate. Era o lume în care marginea căzii sau o bucată din podeaua veche de lemn primeau aceeaşi atenţie, aceeaşi iubire, ca şi linia curbată a unui obraz sau atitudinea unei mâini, a unui gest făcut cu mâna.

Era aceeaşi clipă pe care dorea să o evoce şi William Blake. Odată a fost întrebat: “Când vezi soarele răsărind, nu vezi şi un disc de foc asemănător cu o monedă?” şi el a răspuns: “Oh, nu, nu! Eu văd un grup nenumărabil de fantome divine ce strigă: Slăvit, slăvit, slăvit este Domnul Dumnezeu cel atotputernic!”

Fragment din volumul 1: Rupert Spira – Prezenţa-Arta păcii şi a fericirii

Cine sau ce

Această carte ȋncepe cu ȋntoarcerea fiului risipitor. Este o explorare profundă a naturii Sinelui nostru şi a fericirii pe care o căutăm.

Notă:

În această  carte “fericirea” este sinonimă cu pacea, iubirea, frumuseţea şi ȋnţelegerea lucrurilor.

În această carte ”obiectele” se referă la orice poate fi experientizat, trăit ȋn plan mental, emoţional sau fizic, inclusiv toate gândurile, imaginile, sentimentele, senzaţiile şi percepţiile.

Cine sau ce sunt Eu?

Tot ceea ce ştim despre minte, corp şi lume este experienţa noastră despre acestea, iar experienţa este în mod obligatoriu dependentă de prezenţa Sinelui nostru, orice ar putea fi acesta. Nimeni nu a putut şi nu va putea vreodată să experientizeze o minte, un corp sau o lume fără ca, mai ȋntâi de toate, Sinele său să fie prezent. Toată Experienţa este cunoscută de Sinele nostru, şi, prin urmare, cunoştinţele noastre despre minte, corp şi lume sunt legate şi dependente de Cunoaşterea Sinelui nostru.

Poetul şi pictorul William Blake spunea: “Cum este omul, aşa şi vede.” Ceea ce voia să spună este că modul în care vede o persoană, felul ȋn care se ȋnţelege pe sine condiţionează profund felul ȋn care el sau ea ȋnţelege obiectele, ȋi ȋnţelege pe alţii, ȋnţelege lumea. Haideţi, deci, să ȋncepem cu Sinele nostru, pentru că totul depinde de el.

Ce ştim despre Sinele nostru cu certitudine? Pentru a afla, trebuie să avem voinţa de a lăsa deoparte tot ceea ce am ȋnvăţat despre Sinele nostru prin alţii sau prin intermediul culturii şi să avem disponibilitatea de a ne baza pe experienţa directă şi intimă, personală. Până la urmă, experienţa trebuie să fie testul realităţii.

Primul lucru pe care ȋl ştim cu siguranţă este acel “eu sunt”. Această simplă cunoştinţă a fiinţei noastre – atât de simplă şi evidentă că este deseori trecută cu vederea – este cea mai preţioasă cunoştinţă pe care o poate deţine cineva. S-ar putea să nu ştim ce suntem, dar ştim suntem. Nimeni nu-şi poate nega propria fiinţă ȋn mod legitim deoarece, chiar şi pentru a se nega pe sine, este necesar, mai ȋnainte de orice, să fie prezent.

Nimeni nu afirmă “eu sunt” pentru că i-au spus părinţii sau pentru că a ȋnvăţat dintr-o carte. Existenţa noastră este ȋntotdeauna cea mai intimă trăire, experienţa familiară şi directă. Este evidentă şi dincolo de orice ȋndoială. Cu alte cuvinte, fiinţarea sau prezenţa este o calitate inerentă a Sinelui nostru.

Fragment din

Prezenţa-Arta păcii şi a fericirii

 

 

 

 

 

 

 

 

Fragmentul de azi: „Scopul final al activităţilor corpului şi ale minţii este găsirea fericirii sau, dacă suntem căutători spirituali, găsirea iluminării, ceea ce este cam acelaşi lucru.” Rupert Spira

Fragment din Prezenţa – volumul 1 – Arta Păcii şi a Fericirii – Rupert Spira

Partea a II-a – Natura păcii, a fericirii şi a iubirii

Nu e vorba despre menţinerea unei atitudini a minţii. Este vorba despre a vedea clar ceea ce este de fapt, indiferent de ce spune mintea despre acel lucru. A vedea clar că toate problemele sunt ale gândirii, nu ale Sinelui nostru. Noi – cel care este conştient de toate situaţiile sau cel în care apar toate situaţiile – nu suntem în situaţie. Situaţia este în noi înşine. Pentru acela nu există nicio problemă, niciodată, tot aşa cum nu există vreo problemă de spaţiu într-o cameră în care se petrec nişte activităţi. Spaţiul este liber în mod intrinsec, fără de legătură cu activităţile şi rezultatul lor.

Nu există nicio problemă niciodată cu o situaţie în sine. Problemele apar întotdeauna la nivelul sinelui interior şi separat pe care l-a imaginat gândirea. Gândirea a împărţit experienţa în două părţi separate: o parte <eu> şi o parte <non-eu>. Problema apare întotdeauna pentru partea imaginată.

În absenţa acestei diviziuni imaginare a experienţei în două părţi, există intimitatea experienţei vederii, auzirii, atingerii, gândirii, simţirii etc. Si orice este necesar pentru un anumit corp şi pentru minte în întregimea situaţiei, va apărea în mod spontan sub forma gândurilor, acţiunilor, senzaţiilor etc. Iar dacă este nevoie, vom descoperi că mintea şi corpul nostru sunt angajate în acea situaţie sau nu. În niciunul dintre cazuri nu există vreun sine interior şi separat care trăieşte sau aranjează activitatea.

De fapt, pentru Sinele nostru acţiunea nici nu prea există. Există gândirea, sentimentele, simţirea, percepţia în momentul acum. Acestea nu pleacă nicăieri. Ele nu apar dintr-un anumit motiv, nu sunt destinate obţinerii unui anumit rezultat şi nu lasă urme psihologice în urma lor. Toate motivele, destinele, ţelurile, scopurile, planurile şi rezultatele sunt pentru sinele făcut din gândire, nu pentru Sinele autentic şi unic.

Scopul final al activităţilor corpului şi ale minţii este găsirea fericirii sau, dacă suntem căutători spirituali, găsirea iluminării, ceea ce este cam acelaşi lucru. Dar Sinele nostru este deja ceea ce mintea noastră caută. Fericirea, care este simpla cunoaştere a fiinţei noastre aşa cum este ea, nu depinde de condiţionările corpului, ale minţii sau ale lumii. Este natura noastră mereu prezentă.

Fericirea stă liniştită şi străluceşte în tăcere în spatele întregii experienţe, iar atunci când este recunoscută, se revarsă şi iese în faţă, inundând întreaga Experienţă, cu toate calităţile sale.

Aceasta este libertatea. Nu o libertate care este undeva, deoparte, care poate fi scoasă din experienţă, nu o libertate care este un refugiu intelectual, ci una care este prezentă în chiar miezul Experienţei.

prezenta-1-2

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/noua-paradigma/rupert-spira-prezenta-vol-I-si-II-cartea-daath