Fiecare poziţionalitate este rezultatul unui construct, la fel ca şi cărămizile de construcţie. Ea este dezvăluită prin căutare interioară. Ceea ce pare să constituie o problemă necesită o investigare onestă. Să luăm, de exemplu, „ura”. Pe ce se bazează aceasta într-o situaţie dată? Pe invidie? Pe gelozie? Pe teamă? Pe mândrie? Ea se datorează unei combinaţii de factori. Să fie rivalitatea faţă de status? Competitivitatea? Sentimentele rănite? O jignire adusă mândriei egoului? A avea dreptate? A câştiga? A se simţi ameninţat? Să fie programarea de către mijloacele de propagandă/media?

Rezolvarea integrală fie şi a unei singure probleme tinde să ducă la atenuarea tuturor celorlalte, fiindcă la baza lor se află, de obicei, problema smereniei egoului narcisic, care reprezintă cheia de boltă a renunţării. Conflictele centrale ale fiecărui nivel au fost examinate în oarecare amănunţime în Transcenderea nivelurilor conştiinţei, dar în esenţă ele sunt similare. Fiecare poziţionalitate este ţinută la locul ei de un set dualist de atracţii şi de aversiunile care le corespund. Odată cu smerenia îşi face apariţia şi acceptarea că toată lumea se află în diverse stadii ale parcursului evoluării conştiinţei şi al dezvoltării spirituale, deoarece acesta este ţelul fundamental al vieţii unui om în lumea aceasta.

Fragment din Capitolul 12

Poziţionalităţile au drept urmare dualităţi problematice ale egoului, experimentate sub forma prezumţiilor. Acestea au ca şi consecinţă proiecţii ale egoului, pe care acesta le interpretează în mod greşit ca realitate. Luate împreună, ele alcătuiesc iluziile res interna (cogitans) ale lui Descartes, ceea ce înseamnă că sunt produsele emoţiilor şi ale proceselor de gândire. Ţelul lucrării spirituale îl constituie eliminarea acestei bariere primare, pentru a descoperi res externa/extensa (esenţa) ca Realitate revelată ca şi Creaţie, adică lumea aşa cum este (esenţa) şi nu aşa cum este percepută sau cum pare a fi. Tranziţia de la iluzie (res cogitans) la Realitate nu necesită o modificare a conţinutului, ci a contextului şi, ca atare, a paradigmei. Realizarea Realităţii este consecinţa unei schimbări înspre identificarea cu contextul experienţial în loc de conţinut, fiind, aşadar, o schimbare majoră a paradigmei.

Fragment din Capitolul 14

David. R. Hawkins – Descoperirea prezenţei lui Dumnezeu – nondualitate devotionala

Featured Image by LhcCoutinho from Pixabay