Toamnă relativă – Ioan Gyuri Pascu

Toamnă relativă

Vântul

vântură ploaia

ce spală Pământul.

Toamna-mi rugină

inelul de lumină

ce mă-mpreună

şi mă cunună

cu parcul.

Arcul timpului se-ncovoaie

şi se-ndoaie

relativ metaluminic

şi destul de cinic

anulând gravitaţia inimii mele

care nu mai poate să atragă stele

să-ţi închipuie din ele

diademă.

Îţi spun,

în mintea mea se naşte o dilemă:

dacă pentru o asemenea problemă

nu cumva,

putem renunţa la Einstein

şi să-l luăm pe Newton de bun?

Barul de vis a vis

Barul de vis a vis

are un barman cu vestă kaki

de camuflaj

şi toaleta la etaj.

Cafeaua e ok

şi, când o bei,

dacă eşti norocos,

poţi vedea chipul luminos

al unei studente la arte

care ţine mereu pe masă o carte

sau, ce-o fi, catalog cu lucrări.

Soarbe cu gândul în depărtări

şi zâmbeşte amar.

Sau poate cafeaua ei e amară.

Ori, poate, toamna de afară

e de vină. Nu ştiu. M-a văzut. Cred că roşesc.

Îi zâmbesc,

scot banii din buzunar, plătesc

şi ies.

Si uite-aşa, tot mai des,

inima mea se împarte

între scrisul de poezii

şi barul de vis a vis

cu studenta la arte.

De dragoste – Ioan Gyuri Pascu

Ce-am fost şi ce-am ajuns


Mă întâlnesc cu unii, alţii, care îmi zic că sunt interesant
Când sunt acel megavesel comediant,
Nu când am aerul acela superior
De cantautor
Care face şi cântă de-alea triste
De stat cu nasurile în batiste.
Îmi zic: „Ok. Sunt mişto şi baladele alea
Da’ mai zi şi tu un banc, că ne apucă jalea!”
Eu le răspund cu nedumerire
Că şi tristeţea face parte din fericire.


Atuncea, scapă câte-un „of”
„Hai, că acuma eşti şi filosof!
De fapt, am văzut că acu’ mai şi scrii
Maxime, aforisme, poezii…
M-ai omorăt, măi frate!
Mai rămâne să scrii tratate
De cuantică şi microbiologie!”
„Nu-i timpu’ trecut. Cine ştie?”


„Eu, care ziceam că te ador!
Nici nu mai apari la televizor…
Ce mişto erau serile de la Costineşti!
Acu’ eşti superior, ne abureşti!”

„Oamenii se mai schimbă.”
„Hai, mă, du-te şi te plimbă!
Salut, că nu mai ai umor.
Eşti chiar prea plictisitor!”

De dragoste


Cică iubirea
topeşte şi-o inimă de gheaţă.
De cine s-or fi îndrăgostit Polii
de se topesc gheţarii?

Cântecul despre nimic


Mi-e clar că-n ochii tăi se-ascunde marea
Mi-e clar c-a luat şi cerul întreg cu ea
Mi-e clar că parfumul tău îmbată floarea
Mi-e clar că zefirul e mângâierea ta
Mi-e clar că visul tău hrăneşte luna
Şi-atunci îmi spun în gând
„Eu despre ce să mai cânt?”
Mi-e clar că sufletul tău e venit din soare
Mi-e clar că doar luminii o să se dea
Mi-e clar că zâmbind faci fluturii să zboare
Mi-e clar că-i o gâză mică iubirea mea
Mi-e clar că sărutul tău adoarme macii
Şi-atunci îmi spun în gând
„Eu despre ce să mai cânt?”
Îţi voi cânta în astă seară
Cântecul despre nimic.
Despre vidul de afară
Şi despre infinitul mic.

piesa din albumul Jocul de-a joaca, 2004

Poezii extrase din cartea Purtătorul de cuvinte (2013)