Calea inimii Nu ştiu de ce crezi tu că viaţa trebuie să fie dulce poate pentru că ştii doar gustul mierii şi zmeurii din cornul Amalteii. Nu ştiu de ce crezi tu că Dumnezeu are ochi albastri poate pentru că ai privit într-o altă viaţă cerul culcat pe braţul fericirii. Ştiu atât de puţin despre credinţele tale oare mi-ar folosi la ceva mai bine decât să-ţi admir zborul risipind parfumul de liliac cu bătaia inimii tale?
Să-mi fii tu
Ai vrut să-mi fii drumul spre Lună să calc pe sufletul tău fără teamă şi să urc da, să urc cât de greu spre a-mi fi pe urmă uşor. Ai vrut să-mi aprinzi candele pe unde treceam să pot vedea înainte locul de rugă pe tine, altar. Băteau clopote să ne-alunge tăcerea dar tu clădeai din ea scări de fum mai dens decât razele Lunii cu care te-mbrăţişam orişicum. Ai vrut să-mi fii drumul spre Lună Iar eu voiam să-mi fii tu.