Lumea noastrӑ este fӑcutӑ din percepţii #rupertspira

Tot ceea ce ştim despre lume este ceea ce vedem, auzim, atingem, gustӑm şi mirosim. Sӑ denumim asta “percepţie”.

Experientizarea lumii – şi tot ceea ce ştim despre lume este trӑirea noastrӑ, experienţele noastre cu ea – este fӑcutӑ din percepţii. Percepţiile sunt fӑcute din minte, iar mintea este fӑcutӑ din Sinele nostru, din Prezenţa Conştientӑ.

Prezenţa Conştientӑ nu are o culoare a sa, iar lumea, aşa cum o ştim noi (ceea ce înseamnӑ aşa cum o “percepem” noi) este fӑcutӑ din aceastӑ Prezenţӑ lipsitӑ de culoare pe care o definim a fi “transparentӑ”. Prezenţa Conştientӑ este lumina care “ilumineazӑ” întreaga Experienţӑ-trӑire-experientizare-conştientizare-înţelegere-cunoaştere, ceea ce aduce Experienţei calitatea de a putea fi cunoscutӑ. De vreme ce pentru noi nu existӑ nicio substanţӑ a experienţei lumii, alta decât “cunoaşterea” ei, spunem cӑ lumea este luminoasӑ, este fӑcutӑ din lumina Conştienţei sau a Cunoaşterii. Prezenţa Conştientӑ ilumineazӑ lumea aparentӑ şi lumina ei este, de asemenea, chiar substanţa lumii ce ilumineazӑ şi cunoaşte. Cu alte cuvinte, cunoaşterea lumii şi existenţa lumii sunt fӑcute din aceeaşi substanţӑ luminoasӑ şi transparentӑ.

Întrebare: Sunt fascinat de descoperirea cӑ în experienţa mea directӑ totul este fӑcut din simţire şi percepţie, cӑ nu existӑ niciun obiect real în sine, ci doar Experienţa.

Da, tot ceea ce ştim mental este gândire, tot ceea ce ştim despre corp este simţire şi tot ceea ce ştim despre lume este percepţie, ceea ce înseamnӑ vӑz, auz, pipӑit, gust şi miros. Sau am putea spune mult mai simplu cӑ tot ceea ce ştim este “experientizare”, iar experientizarea este fӑcutӑ din Sinele nostru Prezenţa Conştientӑ.

Sӑ luӑm lumea aşa cum este în mod normal consideratӑ a fi, ceva separat şi aflat la distanţӑ de Sinele nostru, fӑcutӑ din altceva decât Sinele. Sӑ luӑm, de exemplu, un obiect din lume, cum ar fi un munte care se aflӑ la depӑrtare de noi. Cât de departe este muntele de experientizare? Evident, nu existӑ nici o distanţӑ. Sӑ ne întrebӑm cât de departe este “experientizarea” de Sinele nostru, adicӑ de Prezenţa Conştientӑ? Evident, nu existӑ nicio distanţӑ. Deci, dacӑ ne este clar cӑ muntele nu se aflӑ la nicio distanţӑ de “experientizare” şi “experientizarea” nu se aflӑ la nicio distanţӑ de Conştienţӑ, atunci este clar şi cӑ, în Experienţa noastrӑ realӑ, muntele nu se aflӑ la nicio distanţӑ de Sinele nostru.

S-o luӑm acum de la început şi sӑ ne întrebӑm care este substanţa prezentӑ în munte, ce substanţӑ experientizӑm noi? Evident, niciuna. Pentru cӑ nu cunoaştem nicio lume exterioarӑ, în afara experientizӑrii lumii. Dar ce substanţӑ este prezentӑ în “experientizare” alta decât Sinele nostru, Conştienţa? Evident, niciuna. Prin urmare, experienţa noastrӑ directӑ şi intimӑ cu muntele (şi cu orice altceva) are loc înӑuntru şi este fӑcut din Sinele nostru, Conştienţa. Totuşi, acum ne putem întreba: ce este acest “munte”? Am descoperit deja cӑ nu este nimic altceva decât Sinele nostru, Conştienţa. Atunci de ce vorbim despre un munte? “Muntele” este doar unul din numele şi formele Sinelui nostru. Nu este altceva decât Sinele nostru. Sinele nostru nu este un munte, ci este doar Sinele nostru, punct.

Fragment din Prezenţa – Arta Pӑcii şi a Fericirii (vol.1), Rupert Spira

Vindecarea prin iubire #oricepoatefivindecat

Poate că am perceput cauzele tulburărilor de percepție aşa: ”Nu am fost iubit pentru că nu merit să fiu iubit” sau “Este pentru că am făcut ceva greșit” sau ”Nu sunt suficient de bun”, etc. Vom trăi apoi o viață care confirmă validitatea acestor percepții greșite, până când ne vom schimba aceste idei.

Pentru a ne corecta aceste probleme putem să adăugăm ingredientul lipsă în scena originală și astfel s-o facem să fie com­pletă. Putem să adăugăm percepția că am fost iubiți. O putem face fie prin rejucarea scenei din acest punct de vedere (“Cum s-o fi simțit tatăl tău, care te iubea, atunci când a trebuit să te părăsească?” “Cred că s-a simțit teribil de rău.”) fie, prin tri­miterea unui “radar al iubirii” pentru a vedea ce se va întoarce.

Când scena este rejucată, prin adăugarea percepției că am fost iubiți cu adevărat, ceva care înainte era dur se topește, ceva este simțit ca fiind mai moale și ne permitem să primim înăuntrul nostru iubirea pe care ne-am negat-o atât de mult timp. Atunci pot fi eliberate simptomele care s-au format datorită acestei per­cepții greșite.

Atunci când avem dificultăți în a crea în noi percepția că sun­tem iubiți, “radarul iubirii” ne poate ajuta, deoarece el ne arată că iubirea este într-adevăr acolo. Pentru a-l folosi, ne vom imagina că ne aflăm în propriul nostru balon și că trimitem iubire unei alte persoane care se află în propriul ei balon și observăm apoi ce se întâmplă atunci când iubirea pe care am trimis-o ajunge la cealaltă persoană. Aceasta poate accepta în tăcere iubirea sau poate avea dificultăți în a-i permite intrarea, sau poate fi fericită s-o primească și poate, după ce a acceptat-o, să opteze să ne-o returneze.

Atunci când trimitem iubirea, putem simți și când ne este acceptată iubirea, și când ne este returnată. Putem s-o vedem. Atunci vom ști că iubirea este aici, și vom ști pe baza propriei noastre experiențe. Chiar dacă este o experiență subiectivă, vom fi capabili s-o validăm atunci când vom comunica cu cealaltă persoană în plan fizic. Dacă pentru cineva este prea dificil să-și creeze singur percepția cu privire la prezența iubirii, atunci prim­irea unei vindecări poate fi de folos.

Fragment din cap.25, Vindecarea prin iubire din volumul Orice poate fi vindecat de Martin Brofman

Cine decide #descoperireaprezenteiluidumnezeu

Evenimentele lumii declanşează răspunsuri bazate pe percepţii. Este o mare scenă de teatru care invită să se manifeste expresii ale percepţiilor, iluziilor şi proiecţii ale poziţionalităţilor. Un individ poate fie să oprească televizorul şi să evite să-l mai utilizeze, fie să-l privească ca pe un important instrument de învăţare.

Evenimentele panoramice din lumea întreagă se desfăşoară şi reprezintă multitudinea expresiilor egoului uman; astfel, televiziunea este consola sa supremă de joc. Percepţia ar putea considera această reflecţie a vieţii egoului uman drept absurdă, tragică ori amuzantă. Poate fi văzută ca fiind tristă, patetică, captivantă, emoţionantă, provocatoare sau chiar ridicolă. Aşa cum se spune la programul de ştiri al televiziunii, „Tu decizi”.

Întrebarea importantă care se pune este „Cine este adevăratul „tu” care decide?” Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă aspirantul spiritual. „Tu” este pus în faţa unor opţiuni multiple şi o poate alege pe oricare dintre ele. Prin urmare, lumea este caleidoscopică/tragi-comică/de o grijă maternă/absurdă/crudă/atrăgătoare/urâtă/vrednică de dispreţ/deplorabilă, niciuna dintre acestea sau doar o iluzie trecătoare. Lumea este alegorică.

Avantajul spiritual al vieţii moderne este faptul că experienţele de viaţă sunt accelerate prin mijlocirea mass-media. Într-un interval foarte scurt de timp, individul poate asista la ceea ce s-ar fi petrecut pe durata a mai multor vieţi în epocile trecute când, de exemplu, o întreagă viaţă se poate limita doar la o experienţă care să ocupe un spaţiu redus şi un rol limitat, precum aceea de a fi păstor de oi sau potcovar într-un sat. Acum ni se prezintă succesiv numeroase vieţi, perspective, circumstanţe şi împrejurări, de la crime groteşti la încoronări, ipostaze domestice, războaie de proporţii şi catastrofe mondiale.

A se bucura de avantajul expunerii televizate a egoului uman sau ignorarea acestuia şi pătrunderea în interior sunt opţiuni la fel de folositoare, pentru că intenţia individului este aceea care decide urmările. Oricare dintre acestea necesită compasiune faţă de sine şi faţă de ceilalţi. O anumită doză de suferinţă este impersonală, fiind consecinţa aspectului fizic de a ne fi născut în formă umană. Astfel, Buddha şi-a îndemnat discipolii să transceadă egoul pentru a evita renaşterile, maladiile, sărăcia, îmbătrânirea şi moartea. Lumea şi tot ce se află în ea este trecător, motiv pentru care agăţarea de ea provoacă suferinţă. De aceea, a subliniat el valoarea detaşării.

Fragment din Cap.10, Spiritualitatea şi lumea

Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu, non-dualiatea devoţională de David R.Hawkins, M.D., Ph.D.