Distrugere sau evoluţie #lamarginearealitatii

Conflictul care ne afectează societatea, se sugerează în continuare, este cel dintre secularitate şi religie, capitalism şi socialism, conservatorism şi progresism. Reconcilierea acestor forţe va necesita renunţarea la ideologiile la care am recurs timp atât de îndelungat şi care ne blochează capacitatea de avansare. Tensiunile existente impun schimbarea paradigmelor. Harta avertizează împotriva raţionamentelor defectuoase, încrederii exagerate şi exceselor în chestiunile materiale, economice şi politice.

[…]

Ceea ce putem spune negreşit este că, pe măsură ce ne apropiem de încheierea actualei paradigme, constatăm cu consternare că numeroase piese, altfel frumos îngemănate în realitatea pe care o trăim, se prăbuşesc şi sunt distruse. Ne apropiem de punctul în care converg toate consecinţele acţiunilor noastre anterioare. Aceasta este răspântia la care ne aflăm: distrugere sau evoluţie. Pentru a supravieţui, trebuie să se întâmple ceva colosal, ceva nemaiîntâmplat şi neprevăzut, iar aceasta trebuie să se întâmple în interiorul nostru. Fiecare dintre noi trebuie să decidă acum dacă va opune rezistenţă schimbării şi va spori presiunea distrugătoare sau dacă va primi cu braţele deschise schimbarea în conştiinţă, trezirea percepţiei subtile care se va extinde şi ne va modifica realitatea pentru totdeauna. Dacă vom întâmpina distrugerea sau evoluţia, depinde numai de noi. De noi depinde dacă ne pasă suficient de mult de copiii noştri, de planeta Pământ sau de viaţa însăşi pentru a ne avânta dincolo de frontierele realităţii.

Din Cap.1 – La marginea realităţii, Colin Andrews, Synthia Andrews

Paradigma #transcendereanivelurilorconstiintei

Fiecare persoană experimentează, percepe şi interpretează lumea şi evenimentele ei în conformitate cu nivelul său predominant de conştiinţă. Acesta este consolidat în plus de înclinaţia minţii de a explica prin mentalizare şi prin interpretarea informaţiilor percepute. Astfel, fiecare nivel tinde să se consolideze prin autovalidare. Acest proces are drept rezultat ceea ce este cel mai bine descris drept paradigma aderării sau presupunerea că lumea percepută reprezintă realitatea.

Deoarece mintea, în virtutea structurii ei înnăscute, este incapabilă să diferenţieze percepţia de esenţă – sau res cogiatans (interna) de res extensa (externa) – face presupunerea naivă că experimentează şi, în consecinţă, cunoaşte realitatea, respectiv că toate celelalte puncte de vedere sunt în mod necesar greşite. Acest fenomen generează iluzia, care este consecinţa automată a limitelor procesului mental.

Din dorinţa de confort şi consolidare mentală, oamenii tind să se adune cu cei care împărtăşesc aceeaşi paradigmă. De asemenea, paradigma e denumită şi dimensiune, context sau câmp general. Aceeaşi problemă este tratată de filozofie prin intermediul metafizicii (care, în înţelesul său literal, înseamnă dincolo de cele fizice), mintea derivând de aici o serie de niveluri şi categorii de abstractizare (de exemplu specia, clasa, genul) sau trăsături comune (viu versus inert).

Contextul determină o serie de parametri cu diferite calităţi sau limite (implicate sau afirmate), ca şi cerinţe şi atribute ce identifică nivelurile de abstractizare care, la rândul lor, modifică sau determină “înţelesul” (hermeneutica), aflat în concordanţă cu perceperea valorii, semnificaţiei, importanţei sau a meritului. Paradigma este paralelă cu expectaţia şi intenţia, asemănător felului în care motorul de căutare preselectează domeniul descoperirilor posibile pe Internet. Astfel, paradigma predetermină gama experienţelor sau descoperirilor posibile şi reprezintă un factor de care conştiinţa obişnuită nu e conştientă. Astfel, paradigma este rareori definită direct; cel mai adesea este numai presupusă.

Fragment din Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre Iluminare, David R.Hawkins, M.D., Ph.D.

Percepţie şi paradigmă #cenaibastimnoi

Noi creăm lumea pe care o percepem. Când deschid ochii şi privesc în jur, nu văd “lumea”, ci lumea pe care echipamentul uman senzorial este capabil s-o vadă, lumea pe care sistemul meu de credinţe îmi permite s-o văd şi lumea pe care emoţiile mele vor sau nu s-o vadă. Cu toate că respingem această noţiune şi vrem să credem că există o “lume reală” pe care o putem percepe cu toţii şi asupra căreia să cădem de acord, de fapt, deseori oamenii – şi poate că întotdeauna – au o percepţie cu totul diferită a aceloraşi lucruri.

Dar dacă realitatea este holografică, este posibil să o percepem direct? Simţurile noastre sunt limitate; sunt ca formele de tăiat biscuiţi presând realitatea. Cu toate acestea, întâlnim exploratori în conştiinţă relatând că este posibil să experimentăm lumea complet, direct, întregul univers şi o boabă de nisip, totul deodată. Şi din acel punct de vedere, totul – tot ceea ce percepem prin simţurile noastre – este maya, iluzie. Deci, nu este vorba decât de punctul de vedere, de perspectivă.

Reflectaţi câteva clipe la acestea…

Ce prejudecăţi aveţi şi vă împiedică să treceţi la o nouă paradigmă?

Cum se reflectă aceste prejudecăţi în lucrurile ce formează realitatea voastră?

Care este realitatea voastră?

E posibil ca ştiind că aceste lucruri reprezintă o manifestare a gândurilor voastre, să puteţi manifesta mai uşor alte lucruri, bazate pe noua voastră paradigmă?

Enumeraţi cinci aspecte diferite între minte şi materie.

Aţi putea să priviţi aceste lucruri într-un mod diferit, percepându-le ca fiind aidoma?

Dacă gândurile pot influenţa structura moleculară a apei, atunci ce pot face gândurile voastre propriei voastre realităţi?

Ce a fost mai întâi – scaunul pe care staţi sau ideea de a lua loc pe scaun pentru a citi această carte?

Ce naiba ştim noi, de fapt? – William Arntz, Betsy Chasse, Mark Vicente