Atelier de scriere literară pentru tineri

Adolescenţi sau…  mai bine să includem în cuvântul “tineri” pe toţi cei care au împlinit vârsta de 12 ani şi îşi doresc să descopere ce se ascunde în spatele creaţiei literare. Lor li se adresează acest atelier.

Celor care au avut o confirmare  a talentului, cât şi celor care sunt curioşi să-l afle, celor care îşi doresc, pur şi simplu, să scrie ori acelora care sunt pasionaţi de creaţia literară, ba chiar şi acelora care nu au certitudinea că scrisul este o bucurie şi una din ramurile dezvoltării potenţialului personal, lor le este dedicat “Începutul” sau Modulul 1 al acestui atelier.

Exerciţiile de scriere din cadrul atelierului au diferite grade de dificultate şi urmăresc evoluţia participanţilor. De aceea, uneori vor fi individuale şi personalizate. Este necesar ca participanţii să poată scrie într-un document tip word sau notepad pe care să-l poată afişa pe ecranul conferinţei. Cu ocazia aceasta, mai reparăm şi eventualele greşeli gramaticale. 🙂

Atelierul se desfăşoară online, prin platforma Zoom, sâmbăta, de la ora 11:30 la ora 13:00, fără pauză.

Pentru eficienţă, numărul participanţilor este limitat la 12 pentru fiecare sesiune.  

Vă puteţi înscrie separat, pentru fiecare atelier în parte sau puteţi accesa abonamentul lunar. Abonamentul include 4 sesiuni, din 30 ianuarie şi până în data de 20 februarie inclusiv.

Link-ul necesar conectării va fi transmis participanţilor prin e-mail.

Acordul părinţilor pentru participarea minorilor este considerat implicit.

Ocazional, vom avea invitaţi din domeniile învăţământului şi artelor, precum şi scriitori publicaţi.

Haideţi să scriem bine!

27 august, Atelierul Literar

Dacă în ediţiile precedente ale Atelierului Literar am citit şi comentat texte prezentate de autori deja publicaţi, ne dorim ca în această ediţie să ascultăm şi vocile celor ale căror creaţii nu au fost publicate încă. Iată o ocazie de a ne întâlni cu cei interesaţi de Concursul de creaţie literară “NOI în secolul XXI”.

 Poate impropriu spus “concurs”, deoarece nu are un termen limită, poate  că o denumire mai potrivită ar fi fost “concurs permanent”, dar selecţia textelor şi acordarea premiului – respectiv publicarea şi acordarea beneficiilor asociate dreptului de autor – sunt două criterii importante pentru care denumirea de concurs este plauzibilă.

Ediţia din 27 august a Atelierului Literar îl va avea ca invitat special pe autorul Mihai Cotea, al cărui recent roman, La capătul şoaptelor, a fost publicat de Editura Cartea Daath în luna iulie. Ca un tânăr scriitor ce este, Mihai Cotea ne poate împărtăşi multe experienţe ce ar putea fi de folos aspiranţilor, dar libertatea de a-şi alege subiectul prelegerii îi aparţine.

În funcţie de participanţi, maximum zece, vom împărţi cele aproximativ două ore şi jumătate în mod egal. Repartizarea minutelor se va putea stabili doar joi, 27 august.  Înscrierile se vor încheia în data de 26 august, la ora 23:59.

ID-ul şi parola pentru conectare vor fi trimise prin e-mail.

Participanţii care doresc să propună un subiect de dezbatere, sunt rugaţi să anunţe cu cel puţin două zile înainte de atelier.

Opiniile exprimate în Atelierul Literar trebuie să ţină cont de regulile bunului simţ. Respectul reciproc, limbajul adecvat, argumentarea logică, nepasională şi nepărtinitoare, generozitatea de a remarca ceea ce este valoros şi de a împărtăşi acele schimbări care ar putea creşte valoarea unei creaţii sunt reguli de bun simţ.

Vă aşteptăm cu braţele deschise!

Pentru înscrieri, trimiteţi un e-mail la adresa editura.cartea.daath@gmail.com

După lansare #lacapatulsoaptelor

Şi a fost o lansare! Online, live on fb, cu adevărat vie în locul în care ne-am întâlnit, echipă, prieteni şi admiratori ai autorului, adică în platforma Zoom.  Autorul, Mihai Cotea, creatoarea copertei, Irina Maria Gănescu şi editorul s-au bucurat să trăiască acest eveniment împreună cu toţi cei care, şi ei, la rândul lor, s-au bucurat să ne fie aproape.

Cum se stabileşte coperta unei cărţi, cât de mult putem dezvălui dintr-o carte fără să distrugem interesul  cititorului, cum este percepută cartea după lecturarea primei jumătăţi, care sunt punctele comune remarcate de cititorii fragmentelor publicate şi alte informaţii adunate în această prezentare publică a romanului La capătul şoaptelor.

Ştiu că nu toată lumea accesează fb, de-aceea am făcut un montaj din înregistrarea acestei lansări şi l-am postat aici:

Vă mulţumim!