Natura creaţiei 2 #DavidRHawkins

Datorită faptului că natura creaţiei nu este limpede conştiinţei obişnuite, mintea fabrică tot felul de ghicitori ce nu-şi găsesc răspunsul (de exemplu: Cum poate un Dumnezeu „bun“ să permită existenţa atâtor lucruri „rele“?). Dincolo de percepţia dualistă şi de categoriile arbitrare ale manifestării, nu există bine sau rău şi este evident că universul însuşi e inocent. Mintea umană îşi construieşte scenariile în funcţie de obiective şi dorinţe, evenimentele putând fi – sau nu – în concordanţă cu acestea. Atât tragediile, cât şi victoriile, se petrec în cadrul limitelor minţii dualiste şi nu au o realitate independentă. Tot ceea ce există în această lume pare să se înalţe şi să se dizolve apoi în cadrul limitelor percepţiei.

Având în vedere că Realitatea transcede timpul, spaţiul şi forma, este irelevant dacă un „lucru“ sau o „persoană“ există pentru o fracţiune de secundă sau pentru o mie de ani. Astfel, strădania de a trăi mai mult pare să fie o iluzie golită de sens, pentru că existenţa nu este deloc experimentată în vreo marjă temporală. Momentul actual este singura realitate ce poate fi experimentată; orice altceva fiind o abstracţiune şi o construcţie a minţii. Prin urmare, nimeni nu poate trăi de fapt 70 de ani, pentru că singurul care este posibil e acest moment precis şi totodată efemer. În realitatea non-dualităţii, totul este complet şi dorinţa este înlocuită de apreciere. Dat fiind că viaţa evoluează, fiecare lucru însufleţit constituie expresia totală a potenţialităţii sale într-un moment dat. Prin urmare, nu există nici un actor în spatele acţiunii.

Ceea ce există însă este o senzaţie de completitudine şi satisfacţie totală, în fiecare moment. Satisfacerea nevoilor fizice este un produs al acţiunii înseşi. De exemplu, pofta de mâncare vine din actul de a mânca, fără să existe o dorinţă înaintea fiecărei îmbucături. Dacă ne oprim din mâncat, nu încercăm vreo senzaţie că am pierdut ceva. Bucuria vieţii vine din existenţa într-un moment dat, iar conştienţa completitudinii continue este un aspect al acestei bucurii de a trăi.

Totalitatea unităţii a Tot Ceea Ce Este nu poate fi experimentată. Totuşi, aceasta este cunoscută în virtutea faptului de a fi parte din ea, de a fi una cu ea. „Eul“ Sinelui este „Eul“ lui Dumnezeu, ce urmăreşte dezvăluirea Creaţiei Acum. Secvenţialitatea este o iluzie creată de percepţia egoului asupra „Eului“, care e punctul de observaţie al trecerii non-localului în local, al non-linearului în linear, al Totalităţii în particular. Percepţia este ochiul eu-lui care, traducând infinitul neexperimentabil în finitul experimentabil, produce percepţia timpului, a locului, a duratei, a dimensiunii, a poziţiei, a formei, a limitelor şi a singularităţii.

David. R. Hawkins Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde

Fragment din cap. 1

Învăţătorul interior #davidrhawkins

A privi în tine însuţi este mai curând o atitudine decât o tehnică sau o practică spirituală. Acest lucru înseamnă să părăseşti fascinaţia faţă de conţinutul minţii şi faţă de lumea pe care o reflectă aceasta. Această detaşare poate fi resimţită la început ca o posibilă pierdere, ca şi cum ne-am afla în faţa morţii lumii şi a tuturor promisiunilor acesteia. O asemenea moarte poate fi experimentată pasiv, dar nu este altceva decât trecerea unei iluzii.

În realitate, nu de pierderea lumii ne temem, ci de plictiseală. Însă, sentimentul plictisului trece atunci când recunoaştem faptul că el este numai o consecinţă a asocierii noastre cu trecutul sau viitorul; astfel, eul este singurul care se poate plictisi. Eul doreşte noutatea şi este complet dependent de ce se va întâmpla în „continuare“.

din Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Î: Cine este cel care-ţi scrie cărţile sau cel care-ţi susţine seminariile?

R: Întrebarea în sine este greşită. Este mai corect să se întrebe „ce”, în loc de „cine”. În Realitate nu există un „cineva”, ci o însuşire sau o capacitate supraindividuală, autonomă şi spontană. Intenţia catalizează potenţialitatea să devină realitate.

Realitatea/Sursa este Învăţătorul interior, care este Prezenţa Sinelui. Verbalizarea este rezultatul utilizării capacităţii intelectuale a minţii pentru servirea Minţii. Suveranitatea îi aparţine Minţii, pentru care mintea verbalizată nu este decât o simplă unealtă pragmatică.

Cunoaşterea este nonlineară, însă elucidarea ei, din considerente de comunicare umană, este lineară. Totuşi, simultan există şi un nivel de comunicare nonverbală, care îi facilitează ascultătorului înţelegerea. Aceasta are loc prin intermediul cărţilor scrise şi cu atât mai mult în prezenţa învăţătorului.

În Învăţător, Cunoscătorul este Cunoscutul. În gândirea obişnuită, cunoscutul şi cunoscătorul sunt distincţi. Într-un Învăţător nu există dualitatea Cunoscătorului, fiindcă, în virtutea identităţii, ei sunt unul şi acelaşi. Sinele oferă răspunsul la întrebări; nu le preia de la „altcineva”. Cunoscătorul/Sinele este iniţiatorul/sursa vorbitorului.

din Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitate devoţională

eul şi mirajul puterii #ochiulsinelui

Eul nu constituie altceva decât o sumă de poziţionalităţi ţinute laolaltă de vanitate şi teamă. El este îndepărtat prin smerenia radicală care îi subminează propagarea.

O altă sursă a puterii eului constă în credinţa că el ar constitui sursa înţelegerii şi a supravieţuirii noastre. Îl privim ca pe o interfaţă a noastră cu lumea, ca pe elementul de legătură care, asemenea unui ecran de televizor, ne aduce lumea şi semnificaţia sa. Ne temem că fără el suntem pierduţi.

De-a lungul vieţii noastre, eul/sinele a constituit punctul central al atenţiei şi strădaniei noastre. Prin urmare, investiţia emoţională în el a fost enormă. Eul constituie deopotrivă sursa şi obiectul strădaniei noastre; lui îi atribuim întreaga gamă a sentimentelor, pierderilor, acumulărilor, victoriilor sau tragediilor umane. Devenim obsedaţi de eu şi ne îndrăgostim de această entitate, de rolurile sau de vicisitudinile sale. Volumul mare de investiţii pe care le facem în acest sine îl fac să pară prea valoros pentru a renunţa la el. Suntem ancoraţi în el prin toţi anii de familiaritate intimă, prin speranţele, aşteptările şi visele noastre. Ne ataşăm de acest „eu“ pentru că îl considerăm a fi centrul experienţei vieţii înseşi.

Şi, după această enormă investiţie de-o viaţă în ceea ce credem că ar fi sinele nostru real, apare la orizont spectrul morţii. Informaţia îngrozitoare că acest „eu“ este destinat să se sfârşească pare incredibilă. Perspectiva morţii, care implică un sfârşit definitiv al acestui „eu“ pare nedreaptă, bizară, ireală sau tragică. Ne face să fim serioşi sau înfricoşaţi. Suntem puşi în faţa situaţiei de a retrăi întreaga panoplie a emoţiilor încercate ca o consecinţă a vieţii – numai că, de data aceasta din perspectiva morţii.

Renunţarea la concentrarea exclusivă asupra eului/sinelui ca scop principal al nostru implică abandonarea tuturor ataşamentelor şi vanităţilor. Astfel, ajungem, în cele din urmă, faţă-n faţă cu principala funcţie de control a eului, cea de a-şi asigura continuitatea şi supravieţuirea. Prin urmare, eul se cramponează de toate facultăţile sale deoarece scopul lor principal, acela de a-i asigura supravieţuirea, constituie „raţiunea“ fundamentală a obsesiei sale de a aduna, câştiga, învăţa, de a se alia şi a acumula posesiuni, informaţii şi aptitudini. Eul posedă un număr nesfârşit de scheme pentru a-şi mări şansele de supravieţuire – unele grosolane şi evidente, altele subtile şi ascunse.

Pentru o persoană obişnuită, toate cele de mai sus par formidabile şi cam pesimiste. Totuşi, pentru cei implicaţi într-o lucrare spirituală avansată, veştile bune sunt evidente. În realitate, eul/sinele nu trebuie deloc să moară; viaţa nu se sfârşeşte, existenţa nu încetează; nu există nici vreun destin oribil sau tragic căruia să-i punem capăt. Aşa cum stau lucrurile şi în cazul eului însuşi, întreaga poveste este imaginară. Nu trebuie să distrugem eul şi nici măcar să încercăm acest lucru. Singurul lucru pe care trebuie într-adevăr să-l facem este să abandonăm identificarea cu eul ca şi cum acesta ar fi sinele nostru real!

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/david-r-hawkins-ochiul-sinelui-de-care-nimic-nu-se-poate-ascunde-cartea-daath