Sfântul – Înţeleptul iluminat #ochiulsinelui

Î: Există vreo diferenţă observabilă între un sfânt şi un înţelept iluminat?

R: Da, ar putea fi. Calea purificării şi perfecţionării spirituale conduce la o personalitate care este privită ca fiind mai „sfântă“ sau pură. Prin contrast, înţeleptul iluminat nu are nici un interes pentru corp sau personalitate şi astfel, poate părea ca fiind mai aspru sau chiar neglijent pentru o persoană obişnuită.

De exemplu, Nisargadatta Maharaj (posesor al unui nivel al conştiinţei de peste 700), fuma enorme ţigări indiene şi bătea în masă când devenea emoţionat, expunându-şi astfel personalitatea obişnuită. Un maestru Zen poate fi extrem de aspru şi tăios; cu toate acestea, dragostea este aceeaşi în toţi, doar se exprimă în mod diferit.

Î: Atunci, acţiunea de a ne perfecţiona corpul şi personalitatea constituie doar o pierdere de vreme?

R: Nu este decât o diversiune şi o eroare de accentuare.

Corpul este un produs al naturii şi ceea ce face el nu prezintă nici un interes. Mintea şi personalitatea sunt produsele mediului social, influenţei familiale şi programării culturale. O persoană rafinată şi cultă este un bun social agreabil şi valoros, dar nu este Sinele. Pe măsură ce ne apropiem de iluminare, devine evident faptul că sinele nu este Sinele, cu toate că este inclus în acesta.

Î: Care dintre căile spirituale este cea optimă?

R: Există două moduri de a călători – fie o rută directă către destinaţie, fie o excursie de relaxare în care se explorează peisajul şi se vizitează toate punctele de atracţie turistică. Majoritatea căutătorilor spirituali se află pe calea tihnită, chiar dacă ei nu realizează acest lucru. Aceasta reprezintă, fără îndoială, cea mai bună cale pentru mulţi oameni. Nu este nici greşită şi nici nu reprezintă o pierdere de vreme; ea este, pur şi simplu, calea care  li se potriveşte cel mai bine.

În realitate, timpul este doar o iluzie şi o aparenţă. Din momentul în care ţelul spiritual este ales, nu mai există „timp“ pierdut. De fapt, nici nu contează dacă iluminarea durează o mie de vieţi sau una singură. În final, este acelaşi lucru.

Din Cap.18, Adevăr şi eroare

David. R. Hawkins Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde

Încotro se îndreaptă ştiinţa #ochiulsinelui

Î: Încotro se îndreaptă ştiinţa?

R: Înţelegerea structurilor fundamentale ale lumii materiale a atins un stadiu major de dezvoltare graţie demonstraţiei şi descoperirii ultimului „tau neutrino“ insesizabil. Ştiinţa îşi va deplasa probabil interesul către epistemologie, de vreme ce o continuare a funcţiei ştiinţei ar fi studiul conştiinţei înseşi. Pentru acest lucru, se va impune clarificarea procesului cunoaşterii şi a cum anume ne conştientizăm propria cunoaştere.

Se va descoperi astfel, că universul este o extrapolare a diferitelor categorii umane de formare şi procesare a conceptelor. În cele din urmă, vor fi depăşite limitele paradigmei newtoniene a realităţii (un nivel al conştiinţei de 499), fapt care va deschide calea studierii proceselor naturii şi vieţii înseşi, toate acestea fiind situate dincolo de logică, formă, percepţie şi dualitate.

Cercetarea spirituală va fi legitimată, iar investigaţia îşi va îndrepta atenţia înspre interior şi nu în afară. Se va descoperi că acţiunea de a căuta o realitate obiectivă constituie, de fapt, un act pur subiectiv, descoperire care, în sine, figurează drumul către iluminare. Omenirea va fi înălţată către înălţimi tot mai mari pentru ca, în cele din urmă, să atingă stadiul unităţii în care fiecare trăieşte pentru Totalitate.

Această evoluţie a devenit o posibilitate reală în ultimii ani. Câmpul total al conştiinţei umanităţii este în creştere. Un fapt de o importanţă majoră este acela că amintitul nivel al conştiinţei omenirii a depăşit, în sfârşit, pragul critic al Integrităţii (Adevărului), situat la valoarea 200, şi a ajuns la actualul nivel de 207. Orice act de bunătate, consideraţie, iertare sau iubire influenţează pe toată lumea. Chiar şi în lumea fizică, mai sunt încă multe dimensiuni de descoperit. Viteza luminii poate fi depăşită/accelerată (după cum susţine Lijun Wang în Nature, 20 Iulie 2000). Universul se dezvoltă şi se extinde cu o rată veşnic crescătoare. Cunoaşterea naturii conştiinţei are darul de a catapulta înţelegerea spre capacităţi şi descoperiri tot mai mari.

Călătoria presupune trecerea de la cunoaştere la Cunoaştere, de la percepţie la omniscienţă. Adevăraţii oameni de ştiinţă consideră că totul are o importanţă egală. Dat fiind acest fapt, adevăraţii oameni de ştiinţă din zilele noastre vor deveni misticii viitorului.

Singura cerinţă este aceea de a fi dedicaţi adevărului. Dezvoltările geneticii şi bionicii vor face ca etica şi conştiinţa să devină din ce în ce mai importante. Vom simţi cu adevărat nevoia de a cunoaşte ce anume face ca fiinţa umană să fie o fiinţă umană.

David. R. Hawkins Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/david-r-hawkins-ochiul-sinelui-de-care-nimic-nu-se-poate-ascunde-cartea-daath

Eul limitat şi distorsionat #ochiulsinelui

Î: Să fie oare eul ,,rău“ ?

R: Problema eului nu e că ar fi rău, ci numai că este limitat şi distorsionat. A privi eul ca pe un duşman înseamnă a deveni polarizat, a implica un conflict, vinovăţie, mânie şi ruşine.

Poziţionalităţile vin în sprijinul eului. Prin lărgirea contextului, contrariile sunt depăşite şi problemele sunt dizolvate. Smerenia înlătură bastioanele eului formate din judecăţi, poziţionalităţi şi moralism. În Realitate, nu pot exista în nici un fel contrarii, după cum nu există nici câştigători sau perdanţi.

În cadrul lumii iluziilor, lucrurile (de exemplu, statisticile) depind de cum anume sunt stabilite şi definite limitele. Prin schimbarea clasificărilor, şi statisticile se vor schimba.

Rata presupusă a criminalităţii din Statele Unite poate fi făcută să pară ridicată sau scăzută, în funcţie de presiunile politice, prin includerea sau excluderea anumitor aspecte din respectivele statistici. Prin acest procedeu, orice fenomen social poate fi făcut să pară ridicat ori scăzut. Prin urmare, lumea descrisă de percepţie este arbitară, iar realitatea socială devine orice dorim să poarte acest nume. Definiţia defineşte percepţia şi corolarul este în aceeaşi măsură adevărat.

Î: Ce efect are gândirea asupra percepţiei?

R: De obicei, gândirea îmbracă forma limbajului. Limbajul este bazat pe etichetarea celor rezultate din separarea şi fragmentarea anterioară a întregului. Gândirea şi artefactele minţii sunt un dialog şi o expresie a dualităţii. Putem întreba cine sau ce anume gândeşte – şi în folosul cui. Cine anume e vorbitorul şi cine ascultătorul?

Î: Care este diferenţa între eu şi minte?

R: În realitate, sunt unul şi acelaşi lucru. Cu toate acestea, termenul ,,eu“ este folosit în general pentru a descrie anumite aspecte ale minţii, dar poate fi definit într-un context mai general drept sursa şi procesul gândirii.

Fragment din Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde, David R.Hawkins, M.D., Ph.D.

Cap.12, Căutarea adevărului