Noiembrie #newsletter #edituracarteadaath

Nu agreez ideea de “Black Friday”. Mi-amintesc că într-un an am creat un “Pink November – Noiembrie Roz” ca alternativă la “Black Friday”. Dar în site-ul editurii au existat reduceri în fiecare lună, de ani de zile. Reduceri cu cel puţin 10 procente, uneori chiar şi cu 40 sau 30 de procente, cum s-a întâmplat în luna Iulie a acestui an. Pe lângă acea reducere, am oferit şi o carte cadou la fiecare comandă. În general, am oferit unul din volumele lui Rupert Spira.

Da, am avut întotdeauna oferte speciale pentru Crăciun, Paşte, Mărţişor, dar treaba asta cu Black Friday, chiar dacă am încercat-o, lăsându-mă împinsă de “lume”, dar nu acceptam ideea sărbătoririi unor evenimente chiar negre din istoria economiei americane, precum recesiunea din 1869 şi alte sărbători neromâneşti.  De ce aş întări acest câmp “negru” tocmai acum, când este tot mai evident cursul lucrurilor în lume? Ce hrănim prin cuvintele şi gândurile noastre, aceea aducem în manifestare! Sau ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să şi primeşti!

Am pornit o aproape revoluţie din luna August încoace. M-am străduit să găsesc soluţii mai ieftine pentru transportul comenzilor şi, oarecum, am reuşit. Aceasta este explicaţia revenirii la gratuitatea expedierii unei comenzi începând de la valoarea de 140.00 lei.

Încă nu a folosit nimeni varianta de ridicare din pachetomat, deşi este cea mai ieftină: 8.33 lei (TVA inclus). Istoric vorbind, Pachetomatele au fost primele “cutii” de unde puteai să-ţi ridici comenzile, alegând acea amplasare a lor aproape de casa ta sau de serviciu, fără să fii obligat să aştepţi un curier sau să negociezi când să revină pentru a intra în posesia pachetului.

Cum de ceva luni, şi datorită majorării preţului la combustibil, majoritatea firmelor de curierat adaugă o taxă de combustibil, a crescut şi acest preţ. Există ceva ce nu s-a scumpit în ultimul an?

Chiar şi aşa, cumpărătorul nu achită preţul real al expedierii, taxa de transport fiind o aproape medie a costului. Editura suportă întotdeauna o diferenţă care poate merge chiar şi până la 9,10 lei.

Am hotărât ca preţurile tuturor cărţilor publicate de Cartea Daath, cu excepţia noutăţilor în prima lună de la apariţie, să fie cu 10% mai mici, iar ofertele speciale – cu alte cuvinte o reducere mai mare de 10% – şi pachetele să apară în categoria Pachete şi reduceri.

Sper să se finalizeze şi contractul şi implementarea în site a curierului Sameday luna aceasta. Până atunci, acestea sunt variantele şi costurile (cu TVA inclus) pentru livrare:

Pachetomat (lista cu pachetomatele disponibile în Bucureşti şi în ţară se poate accesa după selectarea acestei modalităţi de livrare): 8.33 lei – condiţie: plata cu card.

Bookurier livrare în Bucureşti: 13.09 lei

Cargus, livrare în ţară: 17.09 lei

Poşta Română: 15.47 lei

Fan Courier – plata cu card: 16.07 lei

Fan Courier – plata ramburs: 23.80 lei

Sper să am şansa de a reveni până la finalul acestei luni cu un alt mesaj, mai îmbucurător, despre taxele de transport.

Până atunci, vă reamintesc că în colecţia de autor “David R. Hawkins” a mai apărut un volum: Harta Conştiinţei şi vă doresc să trăiţi în Bucurie, Iubire şi Pace!

Daniela Marin

P.S. Am uitat să anunţ şi grupajele de cărţi (sau pachetele) pe care le-am expus deja în site. Iată-le:

“Nivelurile Conştiinţei şi Calea”

“Calea misticului: non-dualitatea devoţională”

“Vindecarea de neadevăr”

22, 23 noiembrie – Eileen Caddy

22 noiembrie

Vezi întotdeauna partea luminoasă a vieţii şi aşteaptă-te numai la ce este cel mai bun, apoi urmăreşte cum se întâmplă astfel. Nu acuza niciodată pe nimeni pentru starea negativă în care te afli. Tu eşti propriul tău stăpân; depinde de tine să întorci tabloul şi să-i vezi şi cealaltă parte. Dacă alegi să vezi partea întunecată a vieţii, nu te aştepta să-i atragi spre tine pe cei care cunosc bucuria adevăratei libertăţi, pentru că tu-i atragi pe cei asemănători ţie, pe cei care se află într-o stare similară. Când te afli în vârful lumii şi iubirea curge în mod liber de la tine spre ceilalţi, atunci tu-i vei atrage pe toţi, pentru că oricine se bucură de cineva plin de bucurie. Învaţă să ridici o persoană sau o situaţie şi nu-ţi permite niciodată să te laşi atras în hăul disperării prin atitudinea cuiva. Te afli aici ca să creezi pacea, armonia, frumuseţea şi perfecţiunea, tot ce este cel mai bun în viaţă, aşa că mergi înainte şi fă ceva pentru asta!

Eileen Caddy – Deschiderea Porţilor Lăuntrice

23 noiembrie

Când Eu îţi spun ”Iubeşte-ţi aproapele!”, nu înseamnă să-l tolerezi sau să încerci din greu să-l iubeşti. Te vei descoperi iubindu-l atunci când îţi deschizi inima şi o poţi umple cu gânduri frumoase şi iubitoare; atunci vei descoperi că vei dori să-i iubeşti pe toţi cei cu care intri în legătură, indiferent cine sunt ei. Şuvoiul liber al iubirii Mele universale nu cunoaşte discriminare şi nu-i alege şi culege pe cei ce urmează a fi iubiţi sau nu. Iubirea Mea este aceeaşi pentru toţi, însă numai de tine depinde cât de mult accepţi tu din ea. Nu te teme să-ţi exprimi iubirea. Ea se află dincolo de personalitate. Iubirea este a celui mai înalt . Învaţă să-ţi îmbraci inima în iubire şi nu te ruşina vreodată să-ţi manifeşti iubirea pentru aproapele tău. Iubirea este cel mai mare factor de unire din univers, deci iubeşte, iubeşte şi iar iubeşte.

Ilustratii: Angela Pitariu-Bolnavu