Concurs de poezie cu temă

Regulile pentru participarea la Concursul de poezie cu tema în timpul acesta”

  1. Poezii nepublicate anterior (nici măcar în bloguri)
  2. Sunt acceptate orice forme ale prozodiei, inclusiv poezia-desen
  3. Puteţi trimite minimum 3 poezii
  4. Tema trebuie să se regăsească în fiecare poezie

Data maximă pentru înscrierea în concurs: 02.03.2021

Rezultatele concursului vor fi comunicate în 10 martie.

Adresa de e-mail unde pot fi trimise poeziile: editura.cartea.daath@gmail.com

Premiul acestui concurs: publicarea poeziilor într-unul din volumele seriei NOI în secolul XXI. Dedicat exclusiv poeziei, acest volum va aduna mai mulţi autori. “NOI” va deveni astfel şi mai cuprinzător. Volumul va fi publicat în cursul anului 2021.

Spor la Inspiraţie!

“Cumpărătorul Anului” #edituracarteadaath

Am petrecut ceva timp în spatele site-ului editurii, printre cumpărătorii şi abonaţii la veştile (newsletter) pe care le transmit o dată pe lună sau, în cazuri rare, de două-trei ori. Până la urmă, am decis ca Premiul “Cumpărătorul Anului” să se acorde unuia dintre cumpărătorii care au folosit cardul. Nu de alta, dar de-abia anul acesta am introdus această posibilitate – plata cu cardul.

Acum caut o aplicaţie, un soft care să facă extragerea câştigătorului. Cum nu sunt pricepută la astfel de lucruri, sper să găsesc ceva simplu care să-i permită câştigătorului să-şi primească cele 10000 de puncte cu care poate achiziţiona ce doreşte din site-ul editurii sau le poate păstra şi aduna pentru mai târziu, până cel târziu în decembrie 2021. Cartea cadou îi va fi expediată indiferent dacă foloseşte punctele de fidelitate acum sau anul viitor. Extragerea va avea loc peste o săptămână, pe 18 decembrie, a doua zi după 17 decembrie, ziua în care s-a petrecut lansarea Volumului 2 al colecţiei, conţinutul acestui volum pretându-se a fi transformat într-un spectacol de teatru. Un spectacol cu 7 personaje care s-a jucat pe scena Teatrului de Artă prima dată în 17 decembrie 2014 pentru ca, ulterior, din ianuarie 2015, cu câteva modificări de scenariu, a devenit spectacolul de sine-stătător Eternul Spectator.

Cât despre lansarea oficială a Volumului 3 al Colecţiei NOI în secolul XXI, am amânat-o pentru 10 ianuarie. E dificil de făcut un spectacol la distanţă, mai e şi iarnă, şi izolare, şi… da, una din regulile colecţiei era ca lansarea să fie un spectacol. Acum, mult mai lesne ar fi să se transforme într-un film urmat de opiniile unor critici literari sau ale unor persoane capabile să analizeze sau să recenzeze o carte. Dacă printre cititorii acestui articol se găseşte cineva doritor, vă rugăm să ne contactaţi.

Am început lucrul la film, de vreo două săptămâni, dar… mai e mult până departe. Până la urmă, important este textul. Dar şi mai important este felul în care îl percepem. Iar percepţia… bat-o vântul, s-o bată, depinde de atâtea simţuri şi stări şi  preconcepţii şi…

Concluzie: săptămâna viitoare vom afla câştigătorul premiului “Cumpărătorul Anului”! 🙂 Luna viitoare vom lansa oficial NOI în secolul XXI: Volumul 3!

Ştirile pe scurt

Dacă vă-ntrebaţi cum merge Concursul literar “NOI în secolul XXI”, vă pot informa. Volumul 3 este în lucru, două autoare lucrează de zor şi cred că va fi un volum foarte bun. Sper să apară la începutul lunii decembrie. Pentru volumul 4, avem un autor, trebuie să mai aşteptăm unul.

Porţile rămân deschise. Îndrăzniţi!

În 22 septembrie vom avea o nouă întâlnire în “amfiteatrul” Atelierului Literar. Nu-i aşa că v-aţi săturat de acest fel de cuvinte? Repetăm sintagme, cuvinte atât de uzitate, comode, la-ndemâna minţii care rostogoleşte neîncetat tot ce i s-a repetat şi a învăţat pe de rost, fără să şi conştientizăm aceste automatisme lingvistice care ne rulează experienţa precum tutunul într-o foiţă de ţigară.

În 3 şi 4 octombrie am programat Atelierul Cuvântului. Acesta nu este un atelier gratuit. Dar preţul este unul simbolic. Şi acest atelier se va petrece online prin Zoom. După prima sa ediţie, am primit chiar şi feedback!

Îl găsiţi aici

Până la sfârşitul lunii Septembrie rămân valabile reducerile aşa cum sunt cuprinse în secţiunea Oferte-Reduceri, unele cu transport gratuit.

Sănătate, inspiraţie, spor şi bucurii, vă doresc!