Modelele energetice de atracţie #putereversusforta

„Mintea, neajutată, nu poate nici măcar să spună de unde a apărut şi încotro se îndreaptă. De asemenea, din cauza structurii sale interioare, aceasta nu este capabilă să facă diferenţa dintre adevăr şi minciună. Cu ce autoritate ar putea ea să discernă între “bine” şi “rău”?”

Atractorii (sau modelele de atracţie) constituie denumirea dată unui model identificabil care rezultă dintr-o masă de date aparent fără semnificaţie. Există o coerenţă ascunsă în tot ceea ce pare a fi incoerent.

Nimic nu poate fi experimentat dacă nu există un model atractor fundamental. În consecinţă, întregul univers manifestat reprezintă simultan propria sa expresie şi experienţă.”

„Un câmp de dominanţă este demonstrat de modelele energetice înalte care îşi exercită influenţa asupra celor slabe. Acest fapt poate fi ilustrat de coexistenţa unui mic câmp magnetic în cadrul celui mult mai mare al unui electromagnet uriaş. Universul fenomenologic constituie expresia interacţiunii unor modele infinite de atractori, de diferite nivele de putere. Nesfârşitele complexităţi ale vieţii constituie reflexiile eternelor reverberaţii ale creşterii, respective diminuării acestor câmpuri, compuse din armonici şi alte interacţiuni.

Putem intui, aşadar, existenţa unei zone infinite dotate cu un potenţial infinit, adică însăşi conştiinţa, în cadrul căreia există un Câmp de atracţie enorm de puternic, care organizează toate comportamentele umane în ceea ce e înnăscut pentru „umanitate”. În cadrul acestui imens Câmp de atracţie, există Câmpuri mai mici, cu energie şi putere mai mică. La rândul lor, aceste Câmpuri sunt cele care domină comportamentul, astfel încât, de-a lungul întregii istorii a umanităţii şi în cadrul tuturor culturilor, modelele sunt concordante. Istoria civilizaţiei umane este produsă de interacţiunile acestor variaţii din cadrul Câmpurilor de atracţie. (Un studiu la care nu ne-am referit în lucrarea de faţă a indicat faptul că şi regnurile animal şi vegetal sunt controlate de Câmpuri de atracţie.)”

„Apariţia calculatoarelor ultraperformante a permis aplicarea teoriilor dinamicii nonlineare în cazul studierii funcţiilor creierului, cu ajutorul tehnicii de „modelare neuropsihologică”. Prin intermediul modelelor neurale în cadrul cărora au fost identificate şi reţele de atractori este studiată în special funcţionarea memoriei. Concluziile cercetărilor actuale afirmă că reţele neurale ale creierului acţionează ca un sistem de modele de atracţie, iar amintirile stocate ca atractori, în aşa fel încât sistemul nu se comportă deloc aleatoriu, deşi, luat în parte, fiecare neuron se poate comporta astfel.

Modelele neuronale ale conştiinţei dezvăluie o clasă de reţele neuronale denumite „sisteme restrictive de satisfacere”. În aceste sisteme, o reţea de unităţi neuronale interconectate funcţionează în cadrul unei serii de limite şi configurează astfel modele de atracţie, unele dintre ele fiind identificate acum cu psihopatologia. Acest tip de modelare corelează comportamentul cu fiziologia şi aminteşte de rezultatele testării kinesiologice, demonstrând astfel legătura dintre minte şi corp.”

„Modelele energetice de atracţie au consonanţe armonice, asemeni tonurilor muzicale. Cu cât frecvenţa armonică e mai înaltă, cu atât puterea, la rândul ei, e mai mare. Însă geniul atinge un nou nivel armonic. Fiecare pas înainte în ceea ce priveste conştiinţa umană a survenit printr-un salt de la un model de atracţie iniţial la unul superior. Punerea întrebării originale activează un atractor; răspunsul se află în cadrul frecvenţei armonice a acestuia. Din acest motiv se spune că întrebarea şi răspunsul sunt cele două faţete ale aceleaşi monede şi că nu poate fi pusă o întrebare dacă nu există deja un răspuns la ea – altminteri n-ar fi existat modelul din care să fie formulată întrebarea.

Având în vedere faptul că puterea calibrată a unui model de atracţie identificat este legată direct de gradul de veridicitate sau de nivelul de adevăr al acestuia, este posibilă distingerea clară a adevărului de fals, a constructivului de destructiv, a ceea ce e practic şi eficient de ceea ce e nelucrativ şi cauzator de pierderi. Putem identifica motivele, programul şi obiectivele oricărui proiect şi chiar al indiviziilor înşişi.”

Fragmente din volumul Putere versus forţă – determinanţii ascunşi ai comportamentului uman de David R.Hawkins

Modelare neuropsihologică #putereversusforta

În această schemă simplă, operatorii transced atât cele observabile, cât şi cele neobservabile; ni-i putem imagina şi-i putem descrie ca pe un curcubeu care face legătura între domeniile deterministice şi nondeterministice. (Existenţa operanţilor poate fi dedusă prin punerea întrebării, „Ce anume cuprinde deopotrivă posibilul şi imposibilul, cunoscutul şi necunoscutul?” – de exemplu, care este matricea tuturor posibilităţilor?)

Această descriere a modului în care funcţionează universul este în acord cu teoriile fizicianului David Bohm, cel care a descris un univers holografic, caracterizat deopotrivă printr-o ordine invizibilă implicită („învăluită”) şi una manifestată explicit („dezvăluită”).

Dar cel mai important aspect ce trebuie observat este acela că această înţelegere ştiinţifică corespunde cu imaginea realităţii experimentată de-a lungul istoriei de către întelepţii iluminaţi, care au evoluat dincolo de conştiinţă, ajungând la o stare a conştienţei pure. Bohm aminteşte o sursă, ce transcende atât sferele implicite cât şi explicite, şi care se aseamănă foarte mult cu starea conştienţei pure descrisă de înţelepţi.

Apariţia calculatoarelor ultraperformante a permis aplicarea teoriilor dinamicii nonlineare în cazul studierii funcţiilor creierului, cu ajutorul tehnicii de „modelare neuropsihologică”. Prin intermediul modelelor neurale în cadrul cărora au fost identificate şi reţele de atractori este studiată în special funcţionarea memoriei.

Concluziile cercetărilor actuale afirmă că reţelele neurale ale creierului acţionează ca un sistem de modele de atracţie, iar amintirile stocate ca atractori, în aşa fel încât sistemul nu se comportă deloc aleatoriu, deşi, luat în parte, fiecare neuron se poate comporta astfel.

Modelele neuronale ale conştiinţei dezvăluie o clasă de reţele neuronale denumite „sisteme restrictive de satisfacere”. În aceste sisteme, o reţea de unităţi neuronale interconectate funcţionează în cadrul unei serii de limite şi configurează astfel modele de atracţie, unele dintre ele fiind identificate acum cu psihopatologia. Acest tip de modelare corelează comportamentul cu fiziologia şi aminteşte de rezultatele testării kinesiologice, demonstrând astfel legătura dintre minte şi corp.

Un element important din teoria haosului, necesar pentru înţelegerea evoluţiei conştiinţei, este legea dependenţei sensibile de condiţiile iniţiale. Aceasta se referă la faptul că, după un interval de timp, o variaţie uşoară poate induce o schimbare profundă, aşa cum se întâmplă cu un vapor a cărui direcţie este cu cel mult un grad în afara traseului fixat şi care descoperă că a deviat de la drumul său cu multe sute de mile. Acest fenomen, pe care îl vom detalia mai târziu, reprezintă mecanismul esenţial al oricărei evoluţii şi stă la baza procesului creaţiei.